FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CUPA TIMIŞOREANA

Urecheaţi

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 mai 2008 00:00

Boicotul şefilor “feroviari” nu i-a picat bine preşedintelui FRF, care a discutat aprins cu Paszkany şi Mureşan la “oficială”.

Campioana CFR a început răz­boiul cu FRF! Aflaţi la Piatra-Neamţ încă de vineri, condu­că­torii clujeni au boicotat toate acţiunile federale, inclusiv Com­te­tul Executiv ţinut în oraşul lui “Pinalti”.

Supărat că a fost suspendat şi amendat

Membru în CEx din partea cluburilor din Liga I, Iuliu Mureşan a refuzat să participe la şedinţă, deşi secretarul Adalbert Kassai a venit chiar la hotel să-l convingă să re­nunţe la protest. De ce a boicotat Mureşan întrunirea? În plin război cu Gigi Becali pentru titlu, pre­şe­dintele lui CFR a fost suspendat două luni şi amendat cu 12.000 de lei de FRF pentru declaraţii calom­nioase. “Sînt suspendat, n-am ce să caut acolo printre ei! Să-mi facă ce vor, nu mă duc nicăieri”, i-a explicat Mureşan unor apropiaţi, şeful lui CFR neonorînd nici dineul oficial!

Naşu’ a trecut cu vederea inci­dentul de vineri, dar protestul clu­jenilor a continuat chiar în ziua fi­nalei. Atît patronul Arpad Pas­z-kany, cît şi preşedintele Mureşan au declinat din nou orice contact cu federalii, fapt care l-a scos din să­rite pe Mircea Sandu. Imediat după ce a intrat în direct la Antena 1, Sandu s-a dus la Paszkany şi Mu­re­şan, gesticulînd nervos. “Nu înţeleg de ce e nevoie de tot acest scandal în public”, le-a spus Sandu, care s-a arătat deza­mă­git de atitudinea şefilor clujeni.

Nu au stat în peluză

Iniţial, Paszkany şi Mureşan au intenţionat să-şi ducă protestul pînă la capăt şi să refuze invitaţiile la tribuna oficială, dar au renunţat în ultimul moment, din cauza frigului pătrunzător de la Piatra-Neamţ, unde la ora partidei s-au înregistrat doar 6 grade Celsius. Apoi, dacă ar fi plecat în mijlocul suporterilor, toţi apropiaţii şi invitaţii lor ar fi rămas fără accesul de intrare la meci, fapt care le-a întărit ideea de a renunţa să stea în peluza vişinie.

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (77)
 •  11 Mai 2008, 14:59

Performanta CFR-ului a inceput si se va incheia in 2008 un an in care nu au stralucit insa nu au niciun advesar care sa miste ceva....oricum daca Dinamo s-ar fi aflat in locul Stelei in ultimele etape nu ar fi pierdut niciodata titlul mijloacele specifice ar fi facut lejer diferenta. Asa ramane o campioana care a terminat campionatul in genunchi....ma gendesc la multimea de echipe de-a lungul isiorie care nu au avut acces la titlu insa al carui joc a fost net superior actualei campionane.

 •  11 Mai 2008, 14:22

ciudat ii ca pana acum 1 an miticii frustrati nu ne bagau in seama pe noi, cfristii .. acuma au inceput sa zica ca suntem hoti si sa ne injure... bravo :|

 •  11 Mai 2008, 13:52

felicitari lui muresan si paskani, asa ar trebuii sa-l trateze toti oamenii de buna credinta, pe acest infatuat de sandu.hotomanul se crede buricul pamantului. merita 100 de suturi in partea dorsala,si sa se duca invartindu-se, ca sa se poata ocupa de cei 80 de angajati pe care zicea ca ii are la firmele lui.

Vezi toate comentariile (77)
Comentează