Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 28 februarie 2026 23:20 / Actualizat duminica, 01 martie 2026 01:17
Duelul de la Ovidiu a fost tensionat de gesturile nervoase ale antrenorului oaspeților, Daniel Pancu, dar mai ales de deciziile arbitrului Florin Andrei, acuzat că nu le-a acordat gazdelor de la Farul Constanța două lovituri de pedeapsă.
După ultimul fluier, starea de spirit s-a schimbat în tabăra oaspeților, care au sărbătorit a zecea victorie consecutivă și faptul că sunt matematic în play-off. Ce au scandat fanii clujeni la final în 6 lucruri care nu s-au văzut la TV.
1. Jucătorii de la Farul Constanța au intrat pe teren cu tricouri speciale, imprimate cu numărul 2 pe spate și cu numele Mustafa. A fost modalitatea prin care alb-albaștrii au onorat memoria fostului fotbalist al grupării de pe Litoral, Ilhan Mustafa, care s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 74 de ani. De altfel, înainte de startul meciului s-a ținut un moment de reculegere, apoi căpitanul Ionuț Larie și colegii săi au aruncat tricourile în tribune, către fani.
2. Antrenorul oaspeților a făcut spectacol pe marginea terenului, unde a stat în permanență în picioare. În ciuda frigului de la Constanța, unde a fost temperatură de îngheț, a început meciul doar în pulover, punându-și o geacă lungă abia după pauză. Cu doar cinci minute înainte de final, s-a dezbrăcat din nou și a aruncat nervos geaca pe banca de rezerve, nemulțumit de jocul echipei sale.
Momentul culminant s-a petrecut însă la mijlocul primei reprize, când a făcut o criză de nervi, s-a certat cu arbitrul de rezervă Vlad Baban, apoi și-a aruncat pe jos badge-ul de antrenor principal. Sesizat de colegul său, „centralul” Florin Andrei i-a acordat cartonașul galben, motiv pentru care Daniel Pancu va fi suspendat la ultimul meci din sezonul regulat, de pe teren propriu, cu Dinamo București.
3. Amendat cu 7.500 de lei după meciul cu Rapid București, când arbitrul Szabolcs Kovacs a și oprit jocul din cauza scandărilor rasiste, clubul constănțean riscă să fie pedepsit din nou. În prima repriză, galeria alb-albaștrilor a avut din nou un mesaj discriminator, cu trimitere la comunitatea maghiară. De această dată însă, „centralul” Florin Andrei s-a făcut că nu aude și nu a luat nicio măsură. Cum puținii suporteri ai oaspeților aflați în peluză nu au răspuns provocărilor, Peluza Marină nu a repetat scandările și meciul a fost dus la capăt fără probleme.
4. În finalul primei reprize, Farul l-a pierdut pe Denis Alibec, din cauza unei accidentări. Atacantul în vârstă de 35 de ani a făcut semn că nu mai poate continua și le-a cerut adversarilor să dea mingea afară, apoi a plecat direct spre vestiare. „De la încălzire a avut o mică jenă, dar a spus că poate să înceapă. Știam de probleme lui, nu a mai putut să continue. A avut această problemă musculară, să vedem cât de delicată este”, a explicat Ianis Zicu.
5. În minutele de prelungire, constănțenii au cerut o lovitură de pedeapsă, după un duel între Iulian Doicaru și Marian Huja. Chiar dacă fundașul clujenilor l-a ținut de tricou pe atacantul Farului, arbitrul Florin Andrei a lăsat jocul să continue. Faza a fost analizată în camera VAR, unde Ionuț Coza a confirmat decizia și nici măcar nu l-a chemat la margine pentru a vedea o reluare.
Un alt duel, dintre Gustavo Marins și Matei Ilie, tot în careul clujenilor, unde fundașul gazdelor a fost lovit cu capul de adversar, a fost judecat în aceeași manieră. Nu s-a acordat nici măcar fault, chiar dacă brazilianul a rămas la pământ. La finalul jocului, căpitanul Farului, Ionuț Larie, l-a chestionat pe „central” la mijlocul terenului, care dădea deznădăjduit din mâini, nemulțumit de răspunsurile primite.
6. La finalul partidei, oaspeții au sărbătorit victoria alături de micuța galerie venită de la Cluj. Entuziasmați de șirul celor 10 succese consecutive, fanii au scandat alături de jucători și le-au transmis emoțiile lor, prin două scandări speciale: „Suntem mândri de voi!” și „Campionii, campionii!”. A lipsit însă antrenorul Daniel Pancu, care a acuzat o stare de rău și a primit îngrijiri de la staff-ul medical.