FOTBAL  »  Superliga  »  

7 scurte » Unde se transferă Ianis? La ce oră să se joace meciurile din Liga 1? De ce nu are Burleanu opoziție?

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 aprilie 2019 08:50

7 scurte - rezumatul rapid al celor mai interesante subiecte recente remarcate de Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor.

Cinci comentarii:

1. Ianis Hagi are oferte din Spania, Italia, Germania, Belgia și Olanda (info). E la capătul unui sezon excelent, s-a maturizat și e într-un progres pe care nici haterii nu-l pot nega. Dar momentul unui nou transfer afară trebuie cântărit cu o grijă înzecită, pentru că o altă experiență gen Fiorentina - bani mulți, așteptări mari, realizări puține - l-ar da mult înapoi pe Ianis și i-ar prăbuși încrederea în el. Două ocazii irosite la doar 20 de ani ar fi teribil de greu de gestionat. Aici e punctul în care Hagi senior, un maestru al presiunii și luptător convins pe frontul "Eu mereu am dreptate", trebuie să iasă din rolul de manager de club și să reintre în pielea tatălui pentru care binele copilului e mai important decât "ce zice lumea".

2. Craiova, din poziția de echipă cu o medie excelentă de spectatori, luptă pentru un ideal înalt. "Meciurile din Liga 1 să se joace doar sâmbăta și duminica și cel târziu la ora 18:00, cu excepția etapelor disputate vara, când cea mai târzie oră acceptată ar trebui să fie 20:30. Fotbalul trebuie să aparțină suporterilor. Cum vor învăța copiii drumul stadionului, dacă majoritatea meciurilor se joacă la ore la care acei copii deja dorm?". Frumos, adevărat, corect. Și inaplicabil, din păcate. Pentru că dependența vine braț la braț cu compromisul. Iar cluburile din Liga 1 nu pot respira fără banii televiziunilor. Prin urmare, nu își pot încorda mușchii decât prin comunicate.

3. Cluburile cer respect și încredere, dar nu le crapă niciodată obrazul când mint în piața publică. Ultimele exemple, Craiova și CFR. Oltenii l-au dat afară pe Mangia la doar câteva zile după ce îi promiteau public stabilitate și credit. Iar Clujul, probabil de teama că i-ar prăbuși cota de transfer lui Țucudean, s-a dat peste cap să nege din toate pozițiile că atacantul ar avea vreo problemă la inimă. Comunicate, declarații, intervenții, supărări, comploturi, conspirații. Ieri, Țucudean a pasat cu latul: "Da, am avut o intervenție minoră, acum totul e OK". Sănătate, George! Felicitări, CFR!

4. Trofeul "Ironia zilei" merge azi la Ionel Ganea, pentru un gol frumos, în vinclu: ”Gigi Becali merită un premiu pentru cel mai constant antrenor! De 4 ani e doar pe locul 2”. 

5. "Habar n-am cum să-l opresc pe Messi". Dezarmantă și oarecum deranjantă sinceritatea lui Van Dijk înainte de semifinala Liverpool - Barcelona. Păi de aia au dat oamenii ăia 85 de milioane de euro pe Virgil? Să nu poată arunca măcar un "Da' ce, el are trei picioare?" sau "Nu ne interesează adversarul, important e să ne facem noi jocul"?

Plus două recomandări:

1. "Unde e opoziția din fotbal?", se întreabă Cristi Geambașu într-un editorial dur din GSP. "Opoziția a dispărut imediat după alegerile pierdute. Pentru că nu urmărea însănătoşirea fotbalului românesc, ci restauraţia. Recuperarea unor privilegii. oameni erau uniţi doar de interesul de a recupera ce considerau că pierduseră odată cu debarcarea lui Mircea Sandu – funcţii, comisioane, influenţă-, nu de o cauză pentru care merită să lupţi". Textul integral - aici.

2. Iar absența unei opoziții decente duce aici:

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  19 Aprilie 2019, 21:06
Postat de alenb pe 19 Aprilie 2019, 10:27

Unde se transfera Ianis, se bat Barcelona si Real Madrid pe el. Ziaristi slugarnici care faceti jocul impresarilor si patronilor, asta sunteti. Daca zice Hagi ca are Ianis oferte si de pe luna voi il credeti si publicati. Omul ii face reclama lui fisu, care n-a realizat vreun super sezon cum abereaza acest ziarist, a dat 10 goluri din care 7 din penalty si un singur gol a fost cu adevarat clasa, sutul asta din meciul cu Craiova. Are sut dar in rest este lent, nu are dribling iar cu assisturi desi a inceput sa bage ceva in ultima vreme ramane campionul paselor laterale. Dupa epoca de aur (Hagi, Popescu), epoca de argint (Mutu, Chivu), traim acum epoca pilangiilor (Stanciu, Chiriches, Ianis etc).

Si sutul ala a fost tot cam de pe loc, dar totusi mult mai bun decat ce-am vazut pana acum la el.

fairplayromania
fairplayromania  •  19 Aprilie 2019, 15:44

Un gol minunat cu ajutorul vîntului....

cata15
cata15  •  19 Aprilie 2019, 11:04

van dijk a zis ca nu stie, nu ca nu poate...nu e deloc deranjant, decat sa zici ca smalling, bring it on si sa te umileasca.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează