Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile despre sport și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

DA, AM ÎNȚELES


LIGA 1    •   FCSB

A dispărut o lume! 7 lucruri care s-au schimbat în Liga 1 de când FCSB a câștigat ultimul titlu

Foto: Raed Krishan

Foto: Raed Krishan

Articol de — Andrei Crăiţoiu Miercuri, 18 Iulie

Roș-albaștrii vor porni în noul sezon cu obiectivul recuperării titlului după 4 ani. De când nu s-au mai impus ei, jumătate din Liga 1 a falimentat, conducerea le-a ieșit din pușcărie și clubul a încetat să mai fie numit Steaua.



2016, Astra campioană. 2017, Viitorul lider. 2018, se încoronează CFR Cluj. FCSB tot așteaptă să redevină numărul 1 în campionat, a investit cel mai mult și a plecat ca favorită în toți acești ani în care a pierdut competiția.

Nu s-a mai impus în campionat din stagiunea 2014-2015. Față de startul acelui sezon, Liga 1 s-a schimbat mult. Și clubul lui Becali s-a modificat și mai tare, a devenit greu de recunoscut. 

Ce s-a petrecut de când n-au mai terminat roș-albaștrii pe primul loc:

1. Li s-a eliberat conducerea din pușcărie. În vara anului 2014, când echipa începea ultimul campionat reușit, Becali și Mihai Stoica erau închiși. Oficialii din libertate erau Valeriu Argăseală și Marius "Mache" Ianuli. Echipa o conducea Costel Gâlcă, pe care Gigi l-a dat afară după o stagiune în care tehnicianul adusese titlul de campion, Cupa României și Cupa Ligii. 

2. Campionatul se desfășura altfel, existau 18 echipe, nu 14 ca acum, și încă nu se importase în România sistemul cu play-off și play-out. Formațiile se întâlneau fiecare cu fiecare de câte două ori de-a lungul a 30 de runde

3. CFR Cluj, campioana de azi, era în insolvență! Ardelenii au achitat între timp datoriile pe care le aveau și și-au construit o formulă suficient de tare încât s-o dea la o parte pe FCSB. În insolvență era și Dinamo. Bine, la Dinamo nu s-a schimbat prea mult situația, doar a constatat instanța depășirea insolvenței. Măcar în 2014 exista o scuză pentru absența din cupele europene, starea de insolvență nu permitea obținerea licenței UEFA. Acum e sănătos clubul, teoretic, dar tocmai a participat în turneul pentru salvarea de la retrogradare, nu în play-off. 

4. FCSB își leagă speranțele pentru sezonul următor de achizițiile Qaka și Moruțan. Și de progresul rapid al lui Man și al lui Florinel Coman. În 2014, distribuția oferea mai multe garanții: Sânmărtean, Keșeru, Chipciu, Varela încă jucau în roșu și albastru și ei nu erau niște jucători cu talent bănuit, demonstraseră deja că erau capabili să joace foarte bine.

5. U Craiova abia promovase în prima ligă. Azi e deținătoarea Cupei României. Oltenii s-au înființat în 2013 direct în Liga a doua și după un an au apărut în primul eșalon. Cinci ani de la înființare le-au fost de ajuns ca să-și construiască o formație cu care să lupte de la egal la egal cu FCSB, din moment ce astăzi pleacă și ei ca favoriți la titlu, alături de steliști și de CFR. 

6. Jumătate din echipele ultimului campionat pe care l-a câștigat clubul lui Becali s-au desființat între timp! ASA Târgu Mureș, cu care steliștii s-au bătut până în ultima etapă, a falimentat. La fel au pățit Petrolul, FC Brașov, U Cluj, Rapid, Oțelul, Ceahlăul. Pandurii se află în eșalonul secund, e în insolvență și e mai aproape de faliment decât de însănătoșire.

7. Când se refereau la echipa lui Gigi, oamenii spuneau Steaua, nu FCSB, ca în prezent. Talpan încă nu câștigase litigiile cu Becali și mulți îl priveau pe juristul Armatei ca pe un excentric care își pierdea timpul. Până la urmă, a dezbrăcat echipa de marca Steaua și patronul a fost forțat s-o redenumească FCSB.

"Față de anul trecut, mi se pare că echipa își dorește mai mult să aibă succes. Există în lot fotbaliști care nu au fost campioni niciodată și vor să câștige și ei un titlu"
Nicolae Dică, antrenor FCSB

"Eu nu mă mai gândesc dacă echipa e mai puternică sau mai slabă decât era în sezonul trecut, când a terminat pe locul al doilea. Astea sunt calcule pe care le faceți voi, eu doar Îl ascult pe Dumnezeu, El îmi face echipă după cum vrea"
Gigi Becali, patron FCSB

Eliberarea lui Gigi a pus stop

Becali face totul la FCSB, conducerea administrativă și cea tehnică sunt la comanda lui. Paradoxal, clubul a funcționat mai bine câtă vreme s-a aflat el după gratii, a sărbătorit trei titluri la rând, dintre care doar la primul a contribuit Gigi din libertate. Patronul a ieșit din închisoare în aprilie 2015, când echipa se afla aproape de încă un campionat câștigat.

După eliberarea lui, ASA s-a apropiat de steliști și apoi mureșenii le-au făcut cadou trofeul roș-albaștrilor, au pierdut acasă cu Oțelul în ultima etapă, 1-2, și titlul a mers la București. Din sezonul 2015-2016, primul pe care FCSB l-a pornit cu Becali la conducere după eliberarea din închisoare a finanțatorului, echipa n-a mai câștigat niciun campionat.

Ediția care are startul în weekend va fi prima de când Gigi pretinde că nu mai e el patron, ci Vasile Geambazi, un nepot al său, un personaj inventat de el în fotbal de supărare că a câștigat Burleanu alegerile de la FRF. Și de teamă că șeful federației s-ar putea răzbuna pentru susținerea pe care i-a acordat-o FCSB rivalului Ionuț Lupescu.

Comentarii (50 ) Adaugă comentariu

luputu  •  18 Iulie 2018, 14:11

***

alexzece  •  18 Iulie 2018, 13:23

Si de cand n-a mai luat dinamu,ce s-a intamplat?S-a schimbat intreg Universul,nu?

bogdy05  •  18 Iulie 2018, 12:39

De cand n-a mai castigat Dinamo un titlu s-au si unit continente! :)

Vezi toate comentariile (50)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase