Articol de Costin Ștucan - Publicat miercuri, 15 februarie 2023 08:00 / Actualizat miercuri, 15 februarie 2023 09:29
Cazul lui Cristi Vasc (54 de ani) a ținut prima pagină a ziarelor în octombrie 2020. Fostul fotbalist de la Universitatea Craiova, FC Brașov și FC Național era acuzat că a trimis poze indecente unei minore în vârstă de 13 ani, însă Vasc nu a avut nicio reacție publică până marți, când a vorbit în premieră la GSP Live despre caz și despre cariera sa în fotbal.
„Am divorțat acum 11 ani și m-am recăsătorit în 2019. Viața m-a adus înapoi de la Brașov la Târgu Lăpuș. Acum lucrez la Electrica Baia Mare, sucursala Târgu Lăpuș. Supraveghez treburile la o stație electrică, să aibă oamenii curent. Dacă sunt probleme, le rezolv. Lucrez 24 de ore cu 48. În zilele libere mă ocup de școala mea de fotbal”, spune bărbatul cu păr grizonant, în vârstă de 54 de ani.
Cristi Vasc a fost un mijlocaș valoros din anii 90, un jucător care rămâne în istoria fotbalului nostru drept primul român marcator contra Braziliei pe pământ brazilian. S-a întâmplat în septembrie 1995, când - la invitația federației braziliene pentru un amical de prestigiu - FRF a trimis la Belo Horizonte echipa România B, formată din jucători de la formațiile din a doua jumătate a Diviziei A. Meciul s-a terminat 2-2 și este inclus în palmaresul naționalei Braziliei, nu însă și în cel al României.
Vasc a bătut atunci o lovitură liberă fără speranțe pentru Dida, viitorul portar al lui AC Milan, egalând scorul la 1-1. Câștigător de Cupa României cu Universitatea Craiova în 1993, maramureșeanul s-a retras din fotbalul serios în 2003, a fost antrenor, apoi profesor de educație fizică, observator LPF, însă viața sa s-a schimbat radical acum doi ani când a trimis poze indecente unei fetițe de 13 ani.
Scos din învățământ și suspendat din funcția de observator până la terminarea procesului, Vasc e acuzat acum și de violarea aceleiași minore. În această dimineață, la GSP Live, fostul fotbalist a vorbit în premieră despre cariera sa și despre întorsătura neașteaptă luată de procesul în care este implicat.
VIDEO. Golul lui Vasc în poarta lui Dida. Brazilia - România B 2-2
239 de meciuriși 33 de goluri are Vasc în prima ligă pentru Universitatea Craiova, FC Brașov și FC Național
- Domnule Vasc, ați dat primul gol românesc împotriva naționalei Braziliei, pe pământ brazilian. Ce vă mai amintiți de acum 27 de ani?
- Am dat gol din lovitură liberă, am avut și noroc că mingea a fost deviată. Când m-am apucat de fotbal am avut două visuri. Unul a fost să joc un minut în Liga 1 și al doilea era să ajung și eu pe Maracana, cel mai mare stadion din lume. A doua zi după meciul de la Belo Horizonte, am fost în vizită pe Maracana și ne-am făcut poze. Pot să spun că mi-am îndeplinit visurile.
Nu cred că ne-am făcut de râs în meci. Ne-a cântat imnul, ne-am simțit mândri. A fost o deplasare lungă, un meci frumos, am legat prietenii. Mai țin minte că la întoarcere unul dintre noi, parcă Zotincă, a fost așa de încântat de Brazilia încât era să rateze autocarul spre aeroport. Eram îngrijorați că nu mai apare
- Cristi Vasc
- Era anul 1995, jucați la Brașov…
- Da, eram împrumutat de la Craiova. Venise Victor Pițurcă și avea alte planuri. Am făcut o jumătate foarte bună de sezon atunci, am scăpat Brașovul de la retrogradare după care au început să vină ofertele de la cluburile bune. A venit Dinamo atunci, dar Gino Iorgulescu a fost mai rapid.
- Cum?
- M-au sunat Gino Iorgulescu și Florin Halagian să mă duc până în Predeal, la hotel Orizont, să discutăm. Mi-au pus un contract pe masă, m-au convins și am semnat. Mi-au zis să nu spun nimănui nimic, era în plin campionat. După vreo trei zile, vine Romică Pașcu (n.r. - președintele FC Brașov) și zice: „Pregătește-te că mergem să semnăm cu Dinamo”. M-am dus la București, am intrat în biroul lui Petre Buduru cu Pașcu. „Vrem să vii la noi! Ce pretenții ai?”. Nu știam cum s-o dreg.
- Și?
- Buduru l-a scos pe Pașcu din birou și mi-a spus direct: „Ai semnat cu FC Național!”. I-am recunoscut: „Da, domnule președinte”. L-a chemat pe Pașcu înapoi și i-a zis: „Ți-am zis că a semnat cu Național?!”. Pe drumul de întoarcere, Pașcu n-a scos un cuvânt. Era foarte foarte supărat. Așa am ajuns la FC Național.
Am pierdut destui bani în carieră. Nu se prea respectau contractele, cluburile câștigau litigiile de la federație. Dar noi aveam plăcerea de a juca, deși contractele nu erau mari. Cel mai mare contract a fost la FC Național, 20.000 de dolari pe an
- Cristi Vasc
„La 50 de ani, Oblemenco dădea 9 din 10 la vinclu, milimetric”
- Mă uitam pe CV-ul dumneavoastră. La 22 de ani aveați deja cinci sezoane pline în Liga 2 cu FC Baia Mare, timp în care ați jucat 137 de meciuri și ați dat 65 de goluri. Era o superexperiență pentru un fotbalist tânăr.
- Am avut o generație de excepție, cu Miriuță, cu Buia, cu Azoiței, cu Leo Grozavu… Din păcate, n-am reușit să promovăm în niciun an. În 1989, a fost o tentativă a Craiovei de a mă transfera, dar atunci era mai complicat. Din ce am aflat, eu și Miriuță eram blocați de Steaua și a trebuit să aștept până în 1992 să evoluez la Craiova.
- Cum era fotbalul la Liga 2 în perioada aia?
- Erau meciuri tari la Petroșani, la Bocșa, la Reșița. Era un nivel foarte bun. La un meci la Bocșa, am ieșit plângând de pe teren, atât de tare mă loveau adversarii. La retur, eram hotărât să mă răzbun pe adversarul care mă lovise în tur. Dar nu știam nici să lovesc, în minutul 10 am făcut o alunecare și am primit direct cartonaș roșu. La Petroșani trebuia să trecem un pod să ajungem la stadion, dar după meciuri ajungeam foarte greu la autocar (râde).
- Spuneați că v-a blocat Steaua. Cum?
- În 1989, fusesem cu Craiova într-un cantonament. Totul era aranjat, am jucat un amical cu Sportul, iar după meci Sorin Cârțu, care mă aprecia foarte mult, mi-a zis pe neașteptate: „Moțule, te duci la Craiova, îți iei bagajele și pleci acasă!”. Am fost foarte dezamăgit, dar viața a mers mai departe. Tot am ajuns la Craiova.
- Erați blocat din cauza stagiului militar?
- Aia e altă poveste. După ce am terminat liceul și am intrat la Facultate de subingineri, în Baia Mare, trebuia să mergem în armată. FC Baia Mare m-a internat în spital două săptămâni, cu hepatită falsă, până a plecat trupa în armată, apoi am ieșit și am jucat. După ce am terminat facultatea, am intrat la Educație Fizică la Craiova și așa am rămas un cetățean al României fără armată făcută.
- Cum ați ajuns până la urmă la Craiova?
- Am venit în 1992, luaseră titlul cu un an în urmă. Am avut trupă bună, dar din păcate nu am reușit să luăm titlul în cei doi ani ai mei acolo. În schimb, am luat cupa. Era foarte greu să intri în anturajul lor, al oltenilor, dar am avut norocul că au mai venit din Ardeal Cioloboc, Vodă, parcă și Moisescu. Pigulea a fost un băiat senzațional, m-a luat pe lângă el. Era ginerele lui nea Nelu Oblemenco, de la care am învățat foarte foarte multe. Stătea cu mine după antrenamente și mă învăța cum să lovesc mingea. Era fabulos, deși avea cam 50 de ani.
- De ce? Ce secret v-a învățat?
- Punea 10 mingi la 16 metri și mă întreba la ce vinclu vreau să o dea. Din 10, dădea 9 unde îi spuneam eu. La milimetru. M-a învățat să pun tot timpul mingea cu valva în jos. Și mi-a arătat exact unde să o lovesc, în centru. Cu șiretul, în plin, mingea nu se mai învârte. Cam cum lovea Hagi. Am dat câteva goluri foarte frumoase după sfatul lui Oblemenco.
Au fost discuții să prind lotul pentru Mondialul din America, eram în formă foarte bună. A venit domnul Iordănescu să mă vadă la un meci cu FC Argeș. Am știut că e în tribună și nu am făcut față presiunii. Am făcut un joc foarte slab, am ratat șansa
- Cristi Vasc
Împrumutat de Pițurcă la Brașov: „Trist, drumul a durat o eternitate”
- Ați prins două finale de Cupa României și ați dat primul gol în prima, la 2-0 cu Dacia Brăila.
- Da, iar pe a doua am pierdut-o cu Gloria Bistrița. Jean Pădureanu a aranjat să jucăm finala pe stadionul Regie, un teren mic care nu ne avantaja pe noi. Cu an în urmă, am dat gol, dar în semifinale am fost eliminat. Se juca tur-retur, a fost 1-0 la Craiova, dar la returul de la Bistrița am luat roșu în minutul 50 și ceva. În minutul 80, Gloria a primit un penalty gratuit, cum se primea pe atunci, au avut 1-0, însă a egalat Craioveanu în prelungiri. Gică era răcit, nu fusese titular, dar a intrat și ne-a calificat în finală. Bondrea a fost foarte supărat pe mine și m-a certat extraordinar de tare.
- Și la finală?
- Putem să spunem acum, a trecut multă vreme de atunci. Bistrița era foarte interesată să luăm noi cupa. Dacă o câștiga Dacia Unirea Brăila, Gloria nu mai prindea Europa. Dacă o luam noi, Craiova mergea în Cupa Cupelor, iar Bistrița prindea Cupa UEFA. Brăila a jucat foarte bine, dar a avut om eliminat repede și un penalty pe care arbitrul Salomir nu l-a dat. Ne-am revenit în repriza a doua și am câștigat pe merit.
- Dar Săndoi și-a rupt piciorul. Cum a fost atmosfera la final?
- Se vorbise înainte de finală că sunt cei de la Lyon în tribună să semneze contractul și să-l transfere. A fost tristețe mare. După meci, ne-am dus cu trofeul la Spitalul de Urgență să-l vedem. Dar Emil e un tip deosebit, a trecut peste.
- Deși erați un om de bază ați plecat la Brașov. Ați spus că Pițurcă avea alte planuri…
- Venise cu gânduri mari, dar el vine mereu cu jucători în care are încredere. La început a fost totul ok. Stătea mult de vorbă cu mine, eram un jucător de bază, dar nu știu care a fost strategia lui. A spus că voi fi împrumutat. Știu că am fost foarte trist. Drumul până la Brașov mi s-a părut că a durat o eternitate, dar la Brașov m-am simțit cel mai bine din cariera mea.
Au fost discuții să mă transfer în Israel, am fost acolo o săptămână la Hapoel Kfar Saba. Am jucat bine în amicale, dar mi-au zis să plec acasă. Am aflat după aceea că Paul Enache ceruse vreo 10.000 sau 15.000 de dolari peste suma de transfer. Bani negri pentru el. Atunci, a picat tot
- Cristi Vasc
Cum sfida Marian Ivan regulile lui Halagian
- În 1997, la FC Național, ați fost aproape de titlu, dar Steaua v-a depășit pe finalul sezonului.
- Atunci am pierdut și finala Cupei cu ei, a fost 4-2. Aveau o echipă foarte bună, Sabin Ilie era într-o formă extraordinară. Atunci l-a și transferat Fenerbahce. Am fost demoralizați de acel meci, peste trei zile urma meciul din campionat. În Ghencea, a fost încărcătura mare. În finala Cupei am făcut câteva greșeli, la primul gol am pierdut mingea. M-a chemat Halagian înainte de al doilea meci să mă întrebe dacă mi-e frică, i-am zis că nu mi-e. Am jucat, dar ei au fost mai buni. Pe partea mea au fost Dennis Șerban și Reghecampf, ne-au pus mari probleme mie și lui Petre Marin.
- Cum era viața cu Halagian antrenor?
- El era un om deosebit și un antrenor fantastic. Îi mulțumesc că m-a adus la FC Național. Antrenamentele cu el erau ușoare, cantonamentele, la fel, dar ținea la disciplină, la ore. Nu aveai voie să te abați de la nimic. În fiecare zi, făceam cântar, dacă aveai un kilogram în plus erai penalizat. Umbla mereu cu caietul și cu șapca după el. Odată, i-au ascuns șapca și a intrat într-un stres…Ne citea tactica de pe caiet, nu vorbea liber niciodată, iar când jucam în Europa era o distracție totală când ne spunea numele jucătorilor străini.
- E adevărat că secunzii lui intrau în camerele jucătorilor și puneau mâna pe televizor să vadă dacă a fost stins recent?
- Da, e adevărat. Cu Halagian, la 10 seara trebuia să ai telefonul și televizorul închise. Noi mai puneam o pătură sub ușă să nu se vadă lumina. După ce m-am întors la Brașov, am lucrat iar cu el, iar acolo m-a și pus secundul lui. Eram eu și Costel Pană, copilașul lui, noi trebuia să mergem și să stingem televizoarele. Când am intrat în cameră la Marian Ivan (n.r. - atacant care fusese în lotul României la Mondialul din 1994), s-a uitat la noi de sus și ne-a zis doar atât: „Mer’eți! Duceți-vă voi, că sting eu televizorul!”. Avea o personalitate puternică. Greu l-a acceptat pe Halagian și regulile lui.
Halagian era foarte strict cu aspectul jucătorilor. Cu Răzvan Lucescu era un pic mai permisiv, dar nici el nu prea purta cercelul când era în preajma lui Halagian. La Halagian, dacă aveai barbă cum ai tu acum trebuia să te bărbierești. Dacă nu o dădeai jos, nu ar fi spus nimic, dar ușor ușor te-ar fi exclus
- Cristi Vasc
Recunoaște pozele indecente, neagă că a violat o minoră
- Am căutat pe Google și sunt prea puține date despre fotbalistul Vasc și o mulțume de articole despre scandalul în care ați fost acuzat că ați trimis niște poze indecente unei minore de 13 ani. Care e adevărul în povestea asta?
- Ăsta e adevărul. Îmi recunosc și îmi asum ceea ce am făcut. Nu vreau să mă disculp, însă am fost și puțin naiv. Eu zic și acum că e un șantaj asupra mea. Am căzut în capcană. Pozele le-am trimis, mi le asum, dar ulterior, când cei care vor să mă șantajeze au văzut că nu pot obține nimic de la mine și că nu este faptă penală ceea ce am făcut, au mai făcut o plângere penală mult mai gravă și aceea se judecă și în clipa de față.
A doua plângere fiind pentru…?
- Viol. Aceeași fetiță. Plângere făcută la șase luni sau la șapte luni după prima poveste în care s-a dat neînceperea urmăririi penale. Cazul e acum în faza de audierea martorilor.
- Spuneți că cineva a folosit un copil de 13 ani împotriva dumneavoastră? Cine ar fi avut interesul?
- Da. E vorba de un unchi de-ai ei care lucrează prin Germania, care a mai făcut o chestie din asta cu un personaj, dar nu se poate dovedi…Asta e, mergem înainte. Îmi asum ce am făcut. Eram profesor de educație fizică și am renunțat la învățământ. Mi-am schimbat serviciul.
- Ce impact a avut acest caz asupra vieții dumneavoastră?
- Mare. Mi-a dat un pic viața peste cap. A trebuit să-mi schimb serviciul, dar tot răul spre bine. Îmi dă mai mult timp pentru copiii pe care îi am la școala de fotbal. Vreau și sper să se termine mai repede. Au trecut doi ani și ceva, nu știu de ce durează atât. Soția mea actuală a fost înțelegătoare, știe ce pot și că nu fac așa ceva…
- Am citit detaliile cazului și mă întrebam cum a apărut totuși tentația asta de a trimite poze unei fetițe…
- E o situație urâtă, rușinoasă, îmi pare rău de ce am făcut. A fost un moment de slăbiciune pe care mi-l asum. Nu mai am ce să fac…Te rog, hai să trecem de povestea asta.
Blatul cu Cârțu și furia lui Ionel Ganea
- Ați prins anii Cooperativei. Se juca un fotbal bun în Liga 1, dar erau și foarte multe multe strategice. Cum ați simțit perioada?
- Am jucat în meciuri din astea, bineînțeles. Jucam cu Bistrița, la Brașov, și trebuia să câștigăm la o diferență de două goluri. La noi era atacant un copil, Anghel. L-a băgat domnul Halagian titular fără ca puștiul să știe nimic. Nu dăduse niciun gol până atunci, dar atunci a dat trei goluri. Era 4-0 pentru noi la un moment dat. A fost puțină panică, dar s-a terminat 4-2 sau 4-1 (n.r. - Anghel a dat un singur gol, meciul s-a terminat 4-2).
- De ce trebuia să fie mai mereu diferența de două goluri? Pentru golaveraj?
- Nu neapărat. Pentru siguranță. Să nu cumva să se dea vreun gol din greșeală la 1-0, cum s-a mai întâmplat, și să se termine egal. De obicei, trebuia să fie 2-0 la pauză, să fie toată lumea sigură că se respectă înțelegerea.
- Dar cum era când trebuia să pierdeți?
- Pffff… La fel. Pierdeam. Un 11 metri…
- Ca mijlocaș ce trebuia să faceți? Alergați mai puțin?
- Alergam… Făceam o mișcare de 90 de minute. Țin minte că am jucat un meci pentru Craiova cu Brașov, la Brașov. Am făcut un antrenament la Brașov, au venit cei de la Brașov la conducerea noastră să facem egal. A doua zi, ne-au bătut cu 2-0. Nu știam ce se întâmplă. A ieșit scandal mare. Silvică (n.r. - Lung) a fugit pe acolo după Romică Pașcu, s-a ascuns ăsta în saună. Ulterior, când am ajuns la FC Brașov, am povestit cu băieții și i-am întrebat ce s-a întâmplat atunci. Și mi-a zis Marian Ivan: „Am avut cea mai mare primă din campionat la meciul ăla, deși conducerea ne-a spus să se termine egal”.
- Practic, a venit o valiză ca să vă încurce. Cine avea interesul să vă încurce?
- Cu Steaua ne băteam noi, dar de valiză nu știu. Știu doar că li s-a promis cea mai mare primă din toată cariera lui Marian Ivan la Brașov. Se mai întâmplau și din astea. De aia trebuia să fie 2-0, mai existau și țepe.
- Povestiți-ne o anecdotă din cariera dumneavoastră.
- Ce-mi faci… Am fugit din cantonament. Jucam la Baia Mare și antrenor era Dumitru Nicolae-Nicușor, unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. Eram în cantonament în Ungaria, jucau două românce la o echipă de acolo. După un antrenament, ne-au zis că ele au un chef, iar eu cu Miriuță și cu încă un coleg am fugit din cantonament. Am mers la chef. Când ne-am întors în hotel la 2-3 dimineața, domnul Nicolae-Nicușor era în fotoliu, în hol. S-a uitat în ochii noștri, nu a spus nimic, dar noi am simțit că nu am făcut bine. Am salutat frumos, ne-am blocat pentru că nu știam ce să facem și ne-am dus în camere. Nu ne-a spus nimic, dar așa de mare a fost rușinea încât nu am mai călcat niciodată pe bec cu dânsul antrenor. A fost o lecție foarte, foarte bună.
- ….
- Și mai am una, cu Ionel Ganea. Eram la Brașov colegi, eu eram căpitan de echipă. În ultima etapă am avut meci la Rapid, unde antrenor era Sorin Cârțu (n.r - meciul s-a jucat în etapa a 30-a și s-a terminat 2-0 pentru Rapid)… Ei aveau neapărat nevoie de victorie să prindă cupele europene. A venit la mine nea Sorin: „Cristi, voi sunteți scăpați, stați liniștiți că aveți o «masă», să zic așa, o primă!”. M-am dus la Gabi Stan și la jucătorii reprezentativi de la Brașov, am discutat. Ei au zis că sunt de acord, dar să mai pună ceva la «masa» respectivă.
- Și ce s-a întâmplat?
- Ionel Ganea era suspendat atunci, nu a făcut deplasarea. La întoarcerea la Brașov, eu - fiind căpitanul - și cu antrenorul am împărțit „masa”. I-am dat lui Ionel Ganea partea lui, dar el nu a fost mulțumit. I-am explicat: „Bă, Ionel, dar n-ai fost la meci și tot ai primit!”. La care el: „Da, dar eu sunt titular la echipa asta”. A fost aproape să ne ia la bătaie și pe mine și pe antrenor. Până la urmă, l-am făcut să înțeleagă, dar a fost foarte foarte greu de strunit.
Marele regret al carierei sunt două. Faptul că nu am ajuns la Craiova în 1989, pentru că prindeam și eu un titlul de campion. Al doilea e că nu am reușit să joc în echipa națională alături de Generația de Aur
- Cristi Vasc
VEZI AICI EMISIUNEA GSP LIVE INTEGRALĂ CU CRISTI VASC
