FOTBAL  »  Superliga  »  CAZUL "VALIZA"

Adrian Mititelu audiat la DNA în dosarul "Valiza"

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 octombrie 2008 00:00

Patronul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că a fost, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în calitate de martor în dosarul "valiza", precizând că procurorii l-au chemat în legătură cu unele convorbiri telefonice interceptate în luna mai în acest caz.

Adrian Mititelu s-a prezentat, vineri, la DNA, unde a dat o declaraţie de martor în dosarul "valiza" în care finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, este urmărit de procurori pentru infracţiuni de corupţie, acesta ieşind după două ore din sediul Direcţiei.

Adrian Mititelu a precizat că în luna mai a discutat la telefon cu patroni ai mai multor echipe de fotbal, printre care şi cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, convorbiri care au fost interceptate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Întrebat dacă în cadrul acelor convorbiri au discutat şi despre sume de bani sau despre tranzacţii cu terenuri, Adrian Mititelu a arătat că nu au avut niciodată astfel de discuţii.

Patronul Universităţii Craiova, a mai spus, răspunzând unei întrebări, că procurorii i-au pus să asculte acele convorbiri interceptate, arătând că le-a găsit "haioase". În final, Mititelu a precizat că a fost chemat în calitate de martor şi că nu simte să fi greşit cu ceva.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga

Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Campionate

„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (2)
 •  26 Octombrie 2008, 09:52

la puscarie

 •  26 Octombrie 2008, 02:56

Culmea ,nici un Gica contra pe aici

Vezi toate comentariile (2)
Comentează