FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Haz de necaz » Un fost campion cu Dinamo îi mulțumește ironic unui portar olandez celebru: „Mi l-a trimis pe cap pe Lobonț” + de ce voia Prunea să-și ardă mănușile

Articol de - Publicat joi, 24 iunie 2021 11:41 / Actualizat joi, 24 iunie 2021 14:05

Campion cu Dinamo în 2002, fostul portar Alex Iliuciuc (43 de ani) a vorbit în direct la GSP Live despre concurența pe care a avut-o în Ștefan cel Mare și despre șansele puține ivite pentru a-și demonstra valoarea.

La finele anilor 90, printre portarii de perspectivă din fotbalul românesc se număra și Alex Iliuciuc, un gălățean de 1,79 metri poreclit “Barthez”, după celebrul goalkeeper francez. Convocat constant la lotul U21 al României, Iliuciuc a comis o greșeală într-un meci decisiv cu Portugalia (2-3), dar cota sa a rămas ridicată o perioadă. 

Dinamo l-a transferat în 1999, apoi l-a împrumutat pentru două sezoane la Farul și la Poiana Câmpina. În 2001, când Iliuciuc spera să apere mai mult, Dinamo l-a împrumutat de la Ajax pe Bogdan Lobonț. Fostul portar a povestit pe un ton amuzant cum a decurs lupta pentru postul de titular: 

„Tot timpul, la Dinamo și la Steaua s-au căutat jucători consacrați. Nu am avut șansă să dovedesc dacă sunt bun sau rău. Uite, că tot mai joacă olandezul Stekelenburg… Vreau să-i mulțumesc mult încă o dată. Din cauza lui, Lobonț a fost trimis de la Ajax înapoi în România. Lobonț era titularul echipei naționalei și glumeam că putea să-și rupă o mână și un picior și tot el apăra la Dinamo. Ce trebuia eu să fac să apăr în fața lui?!

La antrenamente, în perioada aia arătam niște lucruri incredibile. Claudiu Niculescu spunea de mine: “Îmi e greu să-i dau gol de oriunde". Si Niculescu era un atacant foarte bun. Dar echipa câștiga, n-aveam nicio șansă să apăr în fața lui Lobonț. 

În ultimele patru etape, se accidentase Lobonț rău. Urma un meci cu Steaua, unul la Ploiești, altul la Pitești. Conducătorii mi-au zis că o să joc, dar Lobonț și-a revenit miraculos și a jucat tot el. Știam că după sezonul ăla urma să se renunțe la mine, mi-aș fi dorit să joc în acele patru meciuri.

Am avut și finala Cupei României cu Rapid și l-am rugat pe Lobonț: “Lobi, lasă-mă pe mine să joc! Oricum, tu ai prins 7.000 de finale. Eu cine știe când mai prind o finală”. La fel, îl durea o mână, îl durea un deget. A apărat el și am și pierdut. Nu-mi amintesc dacă a greșit sau nu”.

Relația cu năbădăi dintre Cornel Dinu și un fost jucător al lui Dinamo: „Legătura dintre noi? Ca între un salcâm și un cireș”
DINAMO
Relația cu năbădăi dintre Cornel Dinu și un fost jucător al lui Dinamo: „Legătura dintre noi? Ca între un salcâm și un cireș”

Secret ținut în cameră cu Prunea

Iliuciuc a apărat poarta lui Dinamo în două partide din Liga 1 și într-una din Cupa UEFA, un 1-3 la Zurich, cu Grasshopper. În jocul din cupele europene, concurentul său pe post era Florin Prunea. Actualul antrenor de la CSM Galați și-a adus aminte râzând de acel joc: 

“A fost amuzant când am jucat în meciul de la Zurich. Eu stăteam cu Prunea în cameră. Cu o săptămână înainte de meci, m-au chemat Ion Marin cu Borcea și mi-au zis: «Vezi că o să joci. N-ai voie să spui la nimeni!». Evident, nici lui Prunea. Țin minte că în seara de dinaintea meciului Florin își făcea ghetele în cameră, se pregătea. La meciul tur, scăpase o minge din mână. Acum, schimbase mănușile pentru retur: «Dacă și cu astea o mai scap, le dau foc!». 

La ședința tehnică, atunci când a anunțat echipa cu mine titular, toată lumea a rămas un pic surprinsă. Dar Prunea m-a încurajat, a fost foarte ok. A făcut și o încălzire foarte bună cu mine. Era foarte dificil să intri de pe bancă în locul lui, a fost o mulțumire foarte mare pentru mine mai ales că era unul dintre idolii mei din copilărie”. 

55 de meciuriîn Liga 1 are Alex Iliuciuc pentru Ceahlăul, Farul, Dinamo și Oțelul

Când m-am dus la Jiul, portar era Hotoboc. Era nășit de Alin Simota (n.r. - patronul de la Jiul). La jumătatea campionatului, a apărut și Cătălin Mulțescu împreună cu tăticul lui antrenor. A fost o concurență foarte mare. Oricine apăra, numai eu nu 
- Alex Iliuciuc, campion cu Dinamo în 2002

VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ CU ALEX ILIUCIUC

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează