FOTBAL  »  Superliga  »  

Alex Piţurcă: "În iarnă plec!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 septembrie 2008 00:00

Atacantul Alex Piţurcă (24 de ani) a explicat motivele pentru care a decis să plece de la gruparea din Tîrgu-Jiu. "Eu abia aşteptam să joc cu Otopeni, dar am fost anunţat că sînt în continuare suspendat deoarece nu s-a depus nici o contestaţie la decizia Comisiei de Disciplină. M-am supărat fiindcă  voiam să reintru să ajut echipa. Dacă nu puneam suflet poate că nu mă interesa ce se întîmplă, dar eu mi-am dorit să evoluez", a spus fostbalistul.

"Am discutat cu preşedintele Marin Condescu şi i-am spus că vreau să plec şi îi mulţumesc pentru că mi-a zis că pot să plec oricînd. Voi rămîne pînă in iarnă, iar apoi vreau să am parte de o altă experienţă.  Poate o să-mi prindă bine schimbarea, deşi aici m-am simţit foarte bine, am evoluat aproape meci de meci, mi s-a dat încredere. Oricum, eu o să-mi fac treaba la fel ca pînă acum la Pandurii, deoarece eu pun pasiune în tot ceea ce fac. O să încerc să ajut echipa cît mai mult", a continuat jucătorul.

"Am discutat cu antrenorul Eugen Neagoe şi i-am spus ce am decis. Mi-a zis că trebuie să mă calmwez, să stau liniştiti şi să îmi văd de treabă, să mă antrenez. Oricum am sprijinul familiei şi am decis deja. Eu am fost dintotdeauna independent şi am hotărît pentru mine indiferent dacă a fost bine sau nu", a comentat Piţurcă.

"Sînt convins că nu sînt de neînlocuit şi că vor veni alţi fotbalişti care poate că îşi vor face treaba mai bine. Oricum eu am pus suflet aici şi am muncit mult", a spus atacantul gorjenilor.

Fotbalistul a primit o suspendare de trei etape din partea Comsiei de Disciplină după ce l-a accidentat grav pe mijlocaşul Argeşului Monel Cîrstoiu. Iniţial gorjenii au anunţat că vor face apel la hotărîrea comisiei, pentru a-i reduce sancţiunea la două meciuri dar s-au răzgîndit ulterior. Acest lucru l-a deranjat pe fotbalist care l-a anunţat pe preşedintele Marin Condescu de faptul că vrea să plece.

În acest sezon, Alex Piţurcă a marcat două goluri şi a dat o pasă de gol în cele cinci partide jucate pentru Pandurii.

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (2)
 •  21 Septembrie 2008, 10:56

nu ti-a gasit tac-tu inca echipa care sa nu retrogradeze ? poti fi copil de mingi la meciurile Nationalei !!!

 •  18 Septembrie 2008, 17:15

dute ma pleaca pleaca si tu ...si asa e mai bn tilinca e peste tine!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează