FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Scapă cine poate! Ce urmează la Dinamo: „Nu mai putem continua, depunem memorii”

Alexandru Răuță (28 de ani), mijlocașul defensiv al lui Dinamo, anunță vremuri grele în „Ștefan Cel Mare”
Alexandru Răuță (28 de ani), mijlocașul defensiv al lui Dinamo, anunță vremuri grele în „Ștefan Cel Mare”

Articol de GSP - Publicat marti, 01 iunie 2021 20:35 / Actualizat marti, 01 iunie 2021 22:27

Alexandru Răuță (28 de ani), mijlocașul defensiv al lui Dinamo, anunță vremuri grele în „Ștefan Cel Mare”, care s-ar putea solda cu mai multe memorii depuse de jucătorii „câinilor”.

„Nu mai putem continua nici noi așa, mai ales dacă nu vine un sponsor sau un investitor serios. O să vedem ce facem, dar la un moment dat o ne depunem și noi memorii

Am tot dus greul, dar avem și familii. Situație e grea, nu știm ce va urma. Nu știm nimic. Tot vin datorii din urmă. Suporterii s-ar descurca cu salariile, însă există restanțe din spate”, a declarat Răuță în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

Nu mi-e frică de posibilitatea ca Uhrin să nu revină din Cehia. Trebuie să ne reunim pe 15 iunie, așa e programat.
- Alex Răuță, mijlocaș Dinamo 

Ne-am salvat miraculos în acest sezon, numai noi știm prin ce am trecut. Momentan, nu știu dacă vor veni jucători noi la Dinamo.
- Alex Răuță, mijlocaș Dinamo

Scapă cine poate! Ce urmează la Dinamo: „Nu mai putem continua, depunem memorii”

29 de meciuriare Răuță pentru Dinamo în sezonul precedent (1 pasă decisivă)

FIFA, interdicție pentru Dinamo

Fundașul spaniol Isma Lopez (31 de ani) a reclamat-o pe Dinamo la FIFA, cerând drepturile contractuale pentru întreaga durată a înțelegerii. Clubul din Ștefan cel Mare a primit interdicție la transferurile pe bani.

„Spaniolii au tras la loz în plic. În câteva zile se va debloca întreaga situație, aceasta este procedura normală, dar nu ai cum să nu vezi intenția rea. Să vrei toți banii, tot, când tu ai stat două luni la club... Au mai existat jucători în istoria fotbalului în astfel de situații, dar ajungeai la o înțelegere de bun simț. 

Mai ales că vorbim de situația asta, în condițiile în care conaționalii tăi (n.r. Pablo Cortacero) au distrus tot la club. Este clar pusă la punct toată chestia. În 99% din cazuri, toți cereau o sumă acolo, se mulțumeau corect și cinstit”, a spus Mario Nicolae, pentru GSP.ro.

Dorinel Munteanu, mesaj radical pentru Dinamo: „Mai bine să o ia de la capăt, să nu se mai chinuie”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Primul șoc al verii pentru „câini” » FIFA: „Dinamo datorează 420.000 de euro”

FRF a anunțat cluburile care au primit licența pentru sezonul următor

Citește și:
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Campionate
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Campionate
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Profit.ro
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (80)
dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  02 Iunie 2021, 14:07
Postat de Tihamér Takó pe 02 Iunie 2021, 12:21

Dinamo ar trebui sa inceapa de la O.De ani de zile se chinuie sa se mentine in primul esalon..este plin da datorii..este clubul cel mai falimentar si cel mai mult ajutat din FRF !

Daca ne spui cu ce suntem ajutati de FRF iti raman recunoscator. Multumesc

enigmaticul
enigmaticul  •  02 Iunie 2021, 12:38

Ăștia nu au retrogradat dar se pare că până la urmă se vor dezintegra!! Dar nu va fi singura echipă din Liga 1, cu siguranță cel puțin 1-2 echipe se vor desființa în sezonul următor, din cauza situației financiare.

1578362032478810
Tihamér Takó  •  02 Iunie 2021, 12:21

Dinamo ar trebui sa inceapa de la O.De ani de zile se chinuie sa se mentine in primul esalon..este plin da datorii..este clubul cel mai falimentar si cel mai mult ajutat din FRF !

Vezi toate comentariile (80)
Comentează