FOTBAL  »  Superliga  »  

"Am ieşit la lumină!"

Articol de - Publicat duminica, 17 februarie 2008 00:00

Vranjkovici a mărturisit ieri că a depăşit criza personală, a trecut peste coşmarul accidentării şi al recidivelor şi e gata să lupte pentru un loc al său la Dinamo

În urmă cu un an era una dintre loviturile lui Dinamo pe piaţa transferurilor. Şi costase 500.000 de euro. Mijlocaş defensiv, dar şi playmaker, Vojislav Vranjkovici s-a rupt chiar cînd să joace cu "cîinii" împotriva Benficăi, în primăvara europeană, suferind o ruptură de ligamente la glezna stîngă. A avut o primăvară mediocră, o toamnă la fel, fiind împrumutat la Ceahlăul, dar în această iarnă a dat semne de revitalizare, o dată cu revenirea în Ştefan cel Mare. Evoluţiile tot mai convingătoare şi cele două goluri din amicalele iernii îi dau credit sîrbului de 25 de ani.

- Voika, ai marcat de două ori în aceste stagii de pregătire, de ambele dăţi în urma unor şuturi fulgerătoare de la distanţă. Mulţumit?
- Ăsta sînt eu, fotbalistul, ăsta este Vojislav Vranjkovici, unul care are execuţii ce impresionează.

"Intrasem sub pămînt"
- Şi ajunge doar atît?
- Nu, dar încerc să fac ca fiecare evoluţie a mea să fie mai eficientă şi mai plăcută ochiului. Chiar dacă nu întotdeauna îmi iese jocul, vreau să compensez prin determinare şi prin a-i pune pe ceilalţi colegi în evidenţă. Fiindcă ştiu că o echipă nu stă doar într-un băiat, ci, dacă se poate, în toţi cei 11 care trebuie să cînte aceeaşi melodie.

- Fizic, cum stai? Mai ai probleme la glezna stîngă?
- Nu, acum sînt bine, deşi multe zile, săptămîni, am urît acea accidentare, acea zi a amicalului cu Leiria ce mi-a terminat luni bune din viaţă şi din carieră. Totul s-a năruit după acea accidentare blestemată. A fost ... ceva tare urît, parcă intrasem sub pămînt! Nu înţelegeam de ce mi se întîmplă tocmai mie. Acum simt că am ieşit din nou din tunel şi se vede lumina.

"N-o să renunţ la visele mele"
- S-a tot discutat luna trecută pe seama unui nou împrumut al tău din Ştefan cel Mare, dar acum se pare că ai şanse să te lupţi pentru un loc de titular.
- Ceea ce pot să spun este că împrumutul la Ceahlăul m-a făcut mai responsabil. Cînd am revenit la Dinamo, în această iarnă, am primit încredere totală din partea domnilor antrenori. Le mulţumesc pentru asta şi vreau să nu mai dezamăgesc. Sînt un tip care luptă, care nu se dă bătut. Şi vreau un loc de titular la Dinamo! Cred că pot să fiu în primul «11». Am venit aici ca să fiu cineva şi n-o să renunţ la visul meu.

- Ce se mai poate repara la echipă după o toamnă nefastă?
- Totul stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile în bine. Să o luăm meci de meci, fără figuri, fără vorbe mari şi de-abia după ce am ajuns unde ne-am propus, atunci să spunem dacă sîntem buni.

Explic. foto: Vranjkovici cîştigă 12.000 de dolari lunar Foto: ????

9
meciuri a bifat Vranjkovici în tricoul dinamovist, în primăvara anului trecut, doar în două fiind titular

13
partide a jucat Voika în toamnă, împrumutat la Ceahlăul, în 6 fiind titular. Mijlocaşul a bifat 715 minute şi a marcat un gol


"Totul depinde de el. La Dinamo e titular cel care se bate, se zbate, se luptă, trage cu dinţii să fie în primul <11>. Nu contează numele, ci doar munca, determinarea şi valoarea individuală"
Cornel Ţălnar

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
 •  17 Februarie 2008, 12:06

vranjkovic este un jucator de clasa si io zic k isi va reveni in acest retursi ne va incantaq din nou cu executii fine si faze spectaculoase !!

 •  17 Februarie 2008, 11:40

Pai asta nu era bosniac? Eu parca asa stiam dar ce sa faci..."ziaristii" de la GSP dau o noua lovitura...tolontane, nea Ioanitoaia unde ati gasit zdrentele astea care se cred ziaristi..???

 •  17 Februarie 2008, 01:31

bafta Voika! succes la Dinamo, dar mai vino si p la Targu Jiu...ne.ai uitat complet... :(

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close