FOTBAL  »  LIGA 1  »  REMEMBER

„Tu ai călcâiele crăpate şi-mi zici mie că ai 23?!” » Vă mai aduceți aminte de Jeremie N'Jock? 3 amintiri haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei

Articol de - Publicat duminica, 19 decembrie 2021 13:23 / Actualizat duminica, 19 decembrie 2021 16:52

Într-o perioadă în care Liga 1 nu fusese încă invadată de numeroși stranieri, fotbaliștii din străinătate care apăreau în fotbalul românesc erau nume cu rezonanță și prezențe exotice de care aproape toți microbiștii știau. A fost și cazul lui Jeremie N'Jock, fostul atacant de la UTA Arad și Universitatea Craiova, acum în vârstă de 41 de ani.

În jurul lui s-au țesut numeroase legende, asta și datorită faptului că era un vârf bun de atac, jucător care se impunea lejer și pe terenul de fotbal. A ajuns la UTA în 2002, iar la echipa arădeană a stat un singur sezon, în care a marcat 9 goluri în 23 de meciuri.

A fost cumpărat de Universitatea Craiova, unde a stat tot un sezon, în care a avut cifre foarte bune: 15 goluri în 33 de meciuri, fiind vândut apoi la Mons, în Belgia. A mai încercat o revenire la Craiova, în 2007, însă forma de joc nu l-a mai ajutat: a jucat doar 12 meciuri și a marcat patru goluri, fiind împrumutat la Tubize.

3 povești fabuloase cu Mike Temwanjera, vârful care a făcut furori la FC Vaslui » Cum l-a surprins pe Porumboiu: „E mai bătrân ca Balint, e la a treia dantură”
REMEMBER
3 povești fabuloase cu Mike Temwanjera, vârful care a făcut furori la FC Vaslui » Cum l-a surprins pe Porumboiu: „E mai bătrân ca Balint, e la a treia dantură”

Jeremie N'Jock, eroul UTA în meciul de poveste cu Poli AEK, scor 4-3

La UTA, Jeremie N’Jock a făcut o impresie foarte bună suporterilor arădeni, asta și datorită unui meci de poveste în care și-a condus echipa spre victorie contra marilor rivali de la Poli AEK Timișoara, chiar pe arena „Dan Păltinișanu”, scor 4-3.

Sub bagheta regretatului Ionuț Popa, UTA reușea să revină de două ori pe teren, după ce a fost condusă cu 2-0 și 3-2 de timișoreni. N’Jock a marcat golul doi al celor de la UTA și a fost implicat și în fazele prin care coechipierii săi au reușit celelalte goluri.

„Pentru mine derby adevărat a fost acel 3-4 din 2002, cu 45 de mii de oameni în tribune. Din fericire pentru mine, am antrenat UTA la acel meci și l-am și câștigat. Rămâne un meci de poveste. Acea partidă rămâne «spuma» derby-urilor din Vest”, avea să spună mai târziu Ionuț Popa.

Totuși, N’Jock a fost la un pas să rateze acest meci. „Îmi amintesc că Jeremie nu a vrut să facă deplasarea pentru că nu își primise salariul, l-am trimis pe Gherghel, directorul executiv de atunci, să aducă banii pentru că altfel nu ar fi jucat”, a mai relaltat Ionuț Popa, antrenor care a murit în vara lui 2020, în urma unui stop cardiorespirator.

Cum l-a surprins N’Jock pe Ionuț Luțu în vestiar

Pe lângă prestațiile de pe teren, N'Jock impresiona și în vestiar. Una dintre legendele rămase în folclorul fotbalului românesc legată de atacantul camerunez a fost explicată, în detaliu, de Ionuț Luțu, fostul său coechipier de la Craiova.

„Omul e superdotat, e campion! Când l-am văzut dezbrăcat la duş, m-am speriat, mi-l şi imaginam cum şi-o face lasou şi prinde diverse chestii cu ea. Unul singur mai era la nivelul lui Njock la capitolu' ăsta: Tararache. Şi ăla tot un uriaş! Dacă s-ar face un prim 11 după criteriul ăsta, n-aş prinde echipa, sincer. Asta e, fiecare cu atuurile lui”, povestea Luțu.

Jeremie N'Jock, bănuit că s-a întinerit în buletin

La fel ca în cazul multor fotbaliști africani, și în jurul lui Jeremie N'Jock au început să apară semene de întrebare legate de vârsta lui reală. Povestește tot Luțu: „L-am întrebat: «Ia zi, frate, câţi ani ai?». El: «23». «Fugi, mă, de-aici! Tu ai călcâiele crăpate şi-mi zici mie că ai 23?!»”

Atacantul cu 28 de goluri în Liga 1 s-a retras din fotbalul profesionist la 33 de ani, ultima lui echipă fiind Al-Mesaimeer din Qatar în 2013, club în care nu a apucat să se remarce deloc.

4e locul obținut de Craiova în sezonul 2003/2004 cu N'Jock în vârf de formă

A vrut să fie președinte la Craiova

În 2010, pe când i se termina contractul la Tubize și urma să ajungă în Portugalia, la Estoril, camerunezul era cu gândul la Craiova și se implica în transferurile echipei. Astfel, gabonezul Henry Antchouet a ajuns la olteni la recomandarea sa.

Întrebat de jurnaliști dacă plănuiește să revină și el, N'Jock declara atunci că ar vrea să se întoarcă, dar ca președinte al echipei: „Nu sunt impresar, încă nu m-am retras, dar când o voi face o să vin aici pentru a fi preşedintele clubului. O să reorganizez totul din temelii şi o să mergem în Champions League. Când am fost jucător, am avut o relaţie mai dificilă cu domnul Adrian Mititelu, dar acum suntem prieteni”.

Din păcate, visul nu i s-a îndeplinit, iar Craiova a început să aibă probleme cu FRF și a sfârșit prin a fi dezafiliată.

Jeremie N'Jock, un fotbalist globetrotter

De-a lungul carierei sale, Jeremie N'Jock a evoluat pentru 17 echipe, dintre care două la juniori, din 9 țări aflate pe trei continente (Africa, Europa și Asia).

Doar la Craiova a rămas mai mult de un sezon: un an în 2003-2004 și doi ani în perioada 2007-2009, în care a fost împrumutat, însă, și la Tubize. La toate celelalte echipe, Jeremie a rezistat doar un sezon sau chiar mai puțin.

Citește și alte știri:

FOTO 3 povești fabuloase cu Mike Temwanjera, vârful care a făcut furori la FC Vaslui » Cum l-a surprins pe Porumboiu: „E mai bătrân ca Balint, e la a treia dantură”

10 cluburi cu rezonanță dispărute din liga secundă » Îți mai aduci aminte de aceste echipe?

Playtech: WOW! Antonia, apariție INCENDIARĂ! S-a văzut TOT: lumea a rămas MASCĂ


Comentarii (4)
francescoli1974
francescoli1974  •  24 Aprilie 2022, 19:08
Postat de rav410wrc pe 19 Decembrie 2021, 22:44

Am asistat de pe "Dan Paltinisanu" la acel 3-4 contra eternei rivale Poli :) Ce vremuri ... Respect Jerry !!

Adevărate meciuri-derby,cu mulți spectatori,țin minte când erau ambele in B,seria a treia, înainte de Revoluție și era stadionul plin,se juca tare,cu ambiție,nu ca astăzi derbyuri cu "omenii".O respect pe UTA chiar și în calitate de rival și îi doresc să ajungă cât mai sus,an de an.

10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  24 Aprilie 2022, 14:00
Postat de balotelli pe 20 Decembrie 2021, 01:32

Chiar va întrebam într-un comentariu acum 2 saptamani când ne mai delectați cu povestea cu lasoul? În fiecare an înainte de sărbători, e o tradiție pentru GSP sa readucă în prin plan amintirile lui Ionuț Luțu. Ca Singur acasă la Pro TV... Acest Kevin al GSP-ului nu poate lipsi. Ma gândesc însă dacă ar fi fost N'Jock la Dinamo, în condițiile de acum, nu știu dacă ar fi scăpat la fel de ieftin ca Sorescu. Ultrasii nu s-ar fi mulțumit să-i dea jos doar tricoul și o tara întreaga ar fi putut vedea lasoul.

stai asa, ca urmeaza aia despre prunea!

balotelli
balotelli  •  20 Decembrie 2021, 01:32

Chiar va întrebam într-un comentariu acum 2 saptamani când ne mai delectați cu povestea cu lasoul? În fiecare an înainte de sărbători, e o tradiție pentru GSP sa readucă în prin plan amintirile lui Ionuț Luțu. Ca Singur acasă la Pro TV... Acest Kevin al GSP-ului nu poate lipsi. Ma gândesc însă dacă ar fi fost N'Jock la Dinamo, în condițiile de acum, nu știu dacă ar fi scăpat la fel de ieftin ca Sorescu. Ultrasii nu s-ar fi mulțumit să-i dea jos doar tricoul și o tara întreaga ar fi putut vedea lasoul.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează