FOTBAL  »  Superliga  »  LAURENȚIU RUS, NOUL ÎNCHIZĂTOR AL LUI DINAMO, CITEȘTE ȘI MERGE LA BISERICĂ

Antivedeta

Articol de GSP - Publicat luni, 27 iulie 2009 00:00

“Cîinii” s-au săturat de bad-boys şi merg anul acesta pe mîna unui fotbalist de 24 de ani, care are un singur traseu: stadion - acasă

Laurenţiu Rus, “închizătorul” venit de la Salonta, şi-a făcut loc repede în primul “11” al “cîinilor” şi, după meciul cu Porto, în care a fost unul dintre remarcaţii şefilor, a semnat pe 3 ani cu Dinamo. “Am cîştigat un mijlocaş extraordinar, poate fi mai bun şi decît Mărgăritescu, pe care l-am regretat tot sezonul trecut. Cu el şi cu N’Doye la mijloc nu vom avea emoţii”, îl laudă cei din conducere.

Pentru apropiaţii lui Rus, ascen-siunea acestuia nu e o surpriză. “Lau-renţiu e un băiat serios, un jucător căruia nu îi e frică de muncă. Orice sarcină îi dai în teren, el o îndeplineşte. Se va integra la Dinamo, e un copil cu­minte şi nu are treabă cu ieşirile nocturne. El nu ştie decît antrenament, acasă, odihnă şi iar antrenament”, explică fostul internaţional Tibor Selymes, cel care l-a avut elev la Liberty Salonta anul trecut.

Hobbyurile lui Rus:
Film preferat: "Parfum de femeie", cu Al Pacino
Cărţi preferate: "Îngeri şi demoni" şi "Codul lui Da Vinci", ambele de Dan Brown
Sport preferat: Schi
Timpul liber: Navighează pe internet şi se joacă pe laptop

“Citeşte mult şi merge la biserică”
Tentaţiile vieţii de noapte trec neobservate de închizătorul de 24 de ani, care are alte preferinţe. “Pe lîngă fotbal, are şi alte preocupări. Citeşte foarte mult, e un tip cre­din­cios şi merge destul de des la biserică. E un sufletist, niciodată nu s-a dat la o parte cînd a fost vorba să ajute pe cineva”, povesteşte Gheorghe Ghiţ, actual antrenor la Liberty, omul care i-a pus banderola de căpitan pe braţ la Salonta.

“Mi-a plăcut foarte mult Rus, s-a mişcat bine în partidele de verificare din această iarnă. El va fi noul nostru Mărgăritescu, are calităţi extraordinare”
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

“Rus a venit la Salonta la 18 ani şi e genul de jucător care te obligă să-l remarci. Stilul său disciplinat va asigura echilibrul tactic la mijlocul lui Dinamo”
Gheorghe Ghiţ, antrenor Liberty Salonta

50.000  de euro este salariul anual al lui Laurenţiu Rus în ştefan cel Mare

“Rus e cam în stilul lui Mărgăritescu, poate alerga încontinuu 90 de minute, are o disponibilitate la efort foarte mare. Sigur se va integra la Dinamo, poate fi chiar titular”
Declaraţia zilei: Tibor Selymes, fostul antrenor al lui Rus la Salonta

Cadou pentru Molinero
Francisco Molinero a împlinit ieri 24 de ani. Spaniolul a fost felicitat de tatăl său, prezent la Bucureşti, de impresarul Toni Curea, dar şi de şefii din ştefan cel Mare. Acţionarii i-au promis fundaşului dreapta că săptămîna aceasta vor rezolva şi ultimele probleme, adică îi vor oferi un apartament lîngă stadion şi o maşină. “Ăsta e cadoul nostru de ziua lui”, au zis şefii. Fundaşul dreapta adus de la Atletico Madrid are un salariu anual de 150.000 de euro. (Radu Romanescu)

Îşi scot ochii
“Cazul Ilie Iordache” şi-a consumat ieri un nou episod. “Am de la FRF un document care atestă că Borcea a cerut «cartea verde» a lui Ilie, deci Dinamo a fost de acord cu transferul jucătorului la AEK Atena. Nu vom plăti milionul de euro, aşteptăm decizia instanţei civile”, a zis Marin Condescu, preşedintele Pandurilor. “Nu mi-am dat acordul ca Ilie Iordache să devină liber, n-aveam nici un interes. Noi trebuie să primim un milion de euro, punct!”, a declarat Borcea. (Vlad Podar)

Îl vor iar pe Niculae
Terek Groznîi îl doreşte din nou pe Marius Niculae, dar Dinamo a transmis că nu-i va da drumul pînă nu primeşte o ofertă clară de 1,5 milioane de euro, plus TVA. “Niculae nu a fost în probe, dar aşa e în Rusia, se fac mai multe teste medicale. La ei aşa se procedează, te duci la vreo şapte cabinete, se fac o mulţime de analize. El e un jucător cunoscut, iar dacă pleacă nu se pune problema să se ducă în probe”, a zis Victor Becali, agentul fotbalistului. (Cosmin Prișcă)

Ultimele noutăţi

Borcea despre scăderea salariilor: “Dacă intrăm în Europa League, nu mai apelăm la varianta asta. În cazul în care nu ne calificăm, toată lumea îşi va diminua contractele, indiferent de nume. Deocamdată doar Zicu (foto) şi Tamaş au acceptat acest lucru, sînt caractere adevărate”.
Muşat, Predescu şi Liviu Ganea pleacă azi spre Ploieşti pentru a negocia cu Astra împrumutul pe un sezon.
De azi se intră în linie dreaptă pentru pregătirea meciului cu Craiova, de sîmbătă. Dario Bonetti va reveni din Italia, iar de la ora 17:00 va conduce singurul antrenament al zilei.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (20)
flafy
flafy  •  27 Iulie 2009, 14:43
Postat de pe 27 Iulie 2009, 14:05

dan brown? asta inseamna ca citeste? mare autor si asta

hmm genul asta de fotbalisti ii trebuie lui dinamo si app am citit un comentariu in care zicea ca cica la salonta nu sunt cluburi si ca ar fi la tara pai pentru cultura lui generala salonta e un oras!nu un sat!

 •  27 Iulie 2009, 14:05

dan brown? asta inseamna ca citeste? mare autor si asta

 •  27 Iulie 2009, 13:08
Postat de pe 27 Iulie 2009, 12:15

sa le luam pe rand: omul e religios, merge la biserica. dar citeste dan brown, un autor contestat vehement de catre biserica mai ales pentru cele doua carti pe care le prefera personajul nostru. adica... sa mergi la biserica mereu si sa preferi o carte in care se spune ca isus nu e fiul lui dumnezeu si mai era si incurcat cu o femeie! mai departe! e fotbalist, dar sportul preferat e schiul! asta e amuzanta mai ales ca singurul traseu e acasa-stadion si nu cred ca sunt partii prin stefan cel mare

asta e ceva normal....nu ai habar ce inseamna credincios...tr sa i citesti si pe cei care contrazic crestinismul ca sa iti intaresti credinta ta...

Vezi toate comentariile (20)
Comentează