FOTBAL  »  Superliga  »  

Apt pentru debut

Articol de - Publicat duminica, 13 iulie 2008 00:00

Ropotan va fi recuperat pînă la meciul cu Pandurii, din prima etapă, după ce vineri a suferit o entorsă în amicalul cu Bastia

Rednic s-a liniştit! Se va putea baza pe Adrian Ropotan încă din primul meci oficial al noului sezon, programat pe 27 iulie, contra Pandurilor.

Foarte apreciat de antrenor şi ti tular meci de meci, închizătorul le-a dat emoţii “cîinilor” vineri seară, cînd a părăsit accidentat terenul pe finalul amicalului cu francezii de la Bastia, scor 2-1.

Internaţionalului de tineret i se recomandaseră iniţial 10 zile de repaus din cauza entorsei de gradul I, dar veşti le venite dinspre staff-ul medical spun că Ropotan ar putea reintra mai repede decît se preconizase.

Chiar dacă e posibil ca mijlocaşul să-şi revină, astfel încît să fie pe gazon cîteva minute miercuri, la testul cu Grenoble, Rednic nu vrea să-l forţeze, evitînd să rişte o agravare a situaţiei. “Ropotan este un jucător important, creşte foarte mult de la meci la meci, iar eu mă bazez pe el. Ar fi bine pentru toată lumea ca accidentarea lui să nu fie gravă, să nu lase urme”, a declarat tehnicianul.

PROBLEME PENTRU DANCIU-GOL

Golgeterul campionatului trecut, Ionel Dănciulescu (31 de ani), a suferit o contractură musculară la meciul cu Bastia şi nu va juca în meciul de mîine, cu elveţienii de la Meyrin. Totuşi, problemele celui care a marcat 4 goluri în stagiile din această vară nu sînt grave. El va fi apt sută la sută pentru startul campionatului.

Citește și:
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Superliga

Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”

Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Campionate
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Daniel Pancu cere plecarea din Giulești: „Ar trebui să jucăm pe alt stadion”
Superliga
Daniel Pancu cere plecarea din Giulești: „Ar trebui să jucăm pe alt stadion”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează