FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Ar fi plecat gratis la vară » Petrolul i-a prelungit contractul unui titular

sursă foto: fcpetrolul.ro
sursă foto: fcpetrolul.ro

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2014 14:41

Petrolul a luat măsuri pentru a nu pierde un titular la finalul sezonului. "Lupii" au anunţat pe site-ul oficial că Geraldo Alves şi-a prelungit contractul pe încă un sezon, pînă în vara anului 2015.

”Conducerea, antrenorii, colegii şi, nu în ultimul rînd, suporterii, m-au făcut să-mi doresc să rămîn. E o armonie incredibilă la echipă şi e foarte greu să pleci în altă parte. Aici e altceva, sînt toate condiţiile pentru a face performanţă şi mi-a fost foarte uşor să iau această decizie. E o variantă să mă retrag chiar de la Petrolul, vom vedea după ce îmi voi duce la bun sfârşit şi acest contract”.

Geraldo, 33 de ani, a venit la Steaua în 2010, de la AEK Atena. Petrolul l-a transferat liber de contract, în 2012.

Conducerea Petrolului le-a prelungit contractele în această iarnă şi lui Cosmin Contra şi Laurenţiu Marinescu.

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga

Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Campionate

„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează