FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Arnold Garita dezvăluie ce gest șocant a făcut recent: „M-am dus și i-am zis: «Omorâți-mă, domnule președinte! Vreți să mă sinucid?»”

Arnold Garita
Arnold Garita

Articol de - Publicat joi, 10 septembrie 2026, 09:20 / Actualizat joi, 10 septembrie 2026 09:39

Arnold Garita, atacantul adus de FCSB în această vară, continuă să facă dezvăluiri pe contul său de TikTok. După ce le-a vorbit fanilor despre condițiile de la FCSB, acum și-a amintit de o întâmplare incredibilă din China.

Camerunezul de 31 de ani a ajuns în China în ianuarie 2026, semnând cu Shenzen Juniors, club pentru care a jucat 14 meciuri și a marcat 12 goluri. De acolo a venit la FCSB.

Acum, într-un nou clip în care a vorbit în franceză, vârful a povestit ce i s-a întâmplat în China în momentul în care a primit suspendarea de 5 etape care a facilitat transferul la FCSB. Și a dezvăluit un episod incredibil din biroul președintelui, unde a făcut scandal după ce a văzut ce amendă i-a dat clubul.

Arnold Garita: „M-am dus în biroul președintelui și am zis « Omorâți-mă, domnule președinte! Vreți să mă sinucid?»”

Mai întâi, a povestit de ce a fost scos de pe listă, explicând că formațiile chineze consideră că au nevoie de un atacant străin pentru a speria adversarele. Iar cum el era suspendat, a fost înlăturat din lot pentru a i se face loc altui străin.

„Fraților, nici nu vă puteți imagina ce s-a întâmplat în China, pe cuvântul meu! Sunt în mașină, mă gândesc la asta și mă bușește râsul, pentru că am fost un adevărat nebun! Să vă explic. Când clubul decide să te scoată de pe lista de joc, pentru ei nu este o sancțiune. Ei consideră că nu mai pot câștiga meciuri fără un atacant străin, că nu mai pot băga spaima în celelalte echipe fără un atacant străin.

Și, fără să mă laud, dar am puțin respect de sine, în 6 luni de campionat am făcut lucruri pe care mulți atacanți străini de acolo nu le-au reușit. Adică poți aduce mai mulți atacanți străini și tot nu e sigur că vor face ce am făcut eu acolo. Nu spun asta ca să mă laud sau să mă dau mare, dar e o realitate, un fapt. Deci, pentru ei, dacă nu au un atacant străin, nu pot câștiga. Așa că fac asta în interesul echipei. Prin urmare, nu o văd ca pe o sancțiune”, a spus Garita.

Apoi a continuat:

„Și acum, fraților, stau eu așa, trist că nu mai joc, când primesc o scrisoare! O scrisoare! Și ce scria în ea? Că, pentru cartonașul meu roșu, trebuie să plătesc 40.000 de yuani (n.r. – 5.000 de dolari), plus 10.000 de dolari amendă din salariu, plus echivalentul a cinci zile de salariu!

Când am văzut asta, mi-a sărit muștarul, fraților! Am început să mă scarpin în cap și să zic: «Poftim?! Păi ce câștig eu acolo oricum nu e mare lucru, cum să plătesc toate astea?». Ajungeam să termin de plătit amenda asta prin 2040, fraților! A fost serioasă treaba! Am început să-mi smulg părul din cap! 40.000 de yuani, plus 10.000 de dolari, plus 5 zile de salariu... Cum era să plătesc eu toate astea?! Credeți că i-am lăsat să mă calce în picioare? Păi trebuia să scot capul din situația asta!

Trebuia să mă vedeți când m-am dus în biroul președintelui după ce am primit scrisoarea! I-am zis: «Domnule președinte, deci eu acum nu mai pot juca... Pentru dumneavoastră nu e o sancțiune, dar pentru mine este! Pentru că suspendarea de 5 meciuri nici măcar nu pot să o ispășesc acum. Dacă anul viitor vreau să joc din nou în China, mai întâi trebuie să ispășesc cele 5 meciuri. M-ați scos de pe listă, nu mai pot juca, dar tot vreți să-mi luați banii? Păi nu se poate așa ceva!».

Fraților, m-am pus la pământ în birou, am ridicat mâinile în aer și i-am zis: «Sunt deja la pământ! Ce mai vreți, să mă împușcați? Omorâți-mă, domnule președinte! Omorâți-mă!». Pe bune, chiar am făcut asta în birou! «Trageți în mine, domnule președinte! Terminați treaba! Vreți să mă sinucid? Asta vreți, să mă sinucid?!» Evident că nu aveam de gând să mă sinucid, fraților! Le-am zis: «Să nu credeți că chiar o să mă sinucid, sunt tare psihic! Dar ce încercați să faceți nu este corect!».

A fost extrem de amuzant! Când am ieșit din birou, am început să râd singur, ziceai că am înnebunit. Stăteam cu mâinile sus și strigam: «Împușcați-mă, președinte, terminați ce ați început!». Fotbalul are și momente din astea amuzante. Cine m-a pus pe mine să iau cartonaș roșu... Dar a fost o lecție mare de viață. Cartonașul ăla roșu m-a învățat multe. Nu mi se mai întâmplase așa ceva.

Iar pentru cei mai tineri, luați experiența asta ca pe o învățătură. Dacă jucați în străinătate, în China sau în altă parte, aveți mare grijă! Nu faceți ca mine, nu luați cartonașe roșii proaste. Mai ales în perioade strategice sau de transferuri, nu luați cartonașe, pentru că vă pot scoate de pe listă!”, a adăugat Garita.

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Profit.ro
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
2026
2026  •  10 Septembrie 2026, 09:54

jde` articole cu Dragus, acum cu garita. Urmeaza Muhart si Korenica

Vezi toate comentariile (1)
Comentează