FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Artiom Karamian îşi va prelungi contractul cu Poli Timişoara

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 martie 2009 00:00

Mijlocaşul echipei FC Timişoara, Artiom Karamian, a declarat, miercuri, că îşi va prelungi înţelegerea cu formaţia de pe Bega cu încă doi sau trei ani, el urmând să semneze contractul săptămâna viitoare.

Artiom Karamian, în vârstă de 29 de ani, a venit la FC Timişoara în anul 2006 de la Rapid, formaţie pentru care jucase două sezoane. În cariera sa a mai evoluat în Armenia, la Kilkia Erevan şi Pyunik Eravan, dar şi în Ucraina, la Arsenal Kiev. Până acum jucătorul a bifat pentru FC Timişoara 62 de partide în care a reuşit să marcheze şi 8 goluri, dintre care 4 în această ediţie de campionat.

Fotbalistul formaţiei bănăţene a vorbit şi despre partida cu Pandurii Tg. Jiu, din etapa a 19-a a Ligii I, despre care spune că va fi foarte importantă, iar timişorenii trebuie să o câştige. "Pandurii a pierdut meciul acela cu Dinamo cu 3-0, dar a fost un accident pentru că nu asta e valoarea lor. Trebuie să ne gândim doar la noi, să învingem şi să nu ne intereseze ce fac celelalte echipe", a spus Karamian, care a adăugat că jucătorii nu se gândesc la cele 6 puncte luate echipei de FIFA, ci doar încearcă să câştige toate meciurile pe teren.

Sursă: NewsIn

Citește și:
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Superliga
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
 •  04 Martie 2009, 21:56

acuma sper sa si joci ceva,ca in ultima vreme ai cam mimat(ai facut un meci bun cu steaua in retur ,sa-i arati la becali poate te cumpara) dar in rest nu ai dat totul pentru echipa.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează