FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Minune la Astra: salariile jucătorilor, aproape la zi! Giurgiuvenii se pregătesc să mai vândă doi fotbaliști

Aducerea lui Neagoe și plata salariilor restante au transformat Astra într-o echipă câștigătoare
Aducerea lui Neagoe și plata salariilor restante au transformat Astra într-o echipă câștigătoare

Articol de , , - Publicat vineri, 18 decembrie 2020 09:29 / Actualizat vineri, 18 decembrie 2020 09:39

Astra Giurgiu dezminte imaginea de club rău-platnic pe care și-a creat-o, a reușit să achite din salariile restante și mai are o întârziere de numai o lună. Angajarea lui Eugen Neagoe (53 de ani) și plățile efectuate au produs un reviriment și în clasament.

Astra a ajuns la șase meciuri fără înfrângere și a început să calculeze că ar mai putea prinde un loc de play-off, un obiectiv care arăta imposibil după începutul horror pe care l-a avut. Ce s-a schimbat între timp?

Transferurile achită salariile la Astra

A fost angajat Eugen Neagoe, care n-a pierdut niciun meci de când a preluat echipa, iar clubul a început să mai achite dintre salariile restante. În septembrie, când Ioan Niculae l-a demis pe Bogdan Andone, jucătorii nu erau plătiți de patru luni. În afara salariilor, mai existau datorii și din niște bonusuri valabile pentru sezonul trecut.

Conducerea a achitat între timp primele și a mai rămas acum doar un salariu neplătit. O situație care arată excelent, dată fiind „moda” din campionat, cu multe datorii către fotbaliști și către antrenori. O modă pe care a folosit-o inclusiv Astra, mai mereu datoare față de angajați.

A reușit acum să mai regleze lucrurile datorită unor transferuri. A plecat Alibec la Kayseri și clubul a încasat un milion de euro. A fost vândut Radunovic la FCSB și, chiar dacă muntenegreanul va evolua pentru roș-albaștri abia din ianuarie, Becali a transferat deja suma negociată cu giurgiuvenii, 375.000 de euro.

L-au așteptat prea mult pe Edi Iordănescu

Astra e a 13-a în clasament, a urcat cu greu de pe ultimul loc, o poziție în care ajunsese și din cauza negocierilor nematerializate cu Edward Iordănescu. Edi l-a delegat pe un secund al său să conducă temporar echipa, până când el ar fi fost convins să semneze contractul. 

Părțile au tergiversat tratativele și secundul Alexandru Radu a rămas la cârmă o lună, timp în care s-au deteriorat și rezultatele, și nivelul de pregătire fizică a echipei.

Când a realizat că Iordănescu n-avea să mai vină, președintele Coman l-a angajat pe Neagoe și a rupt prietenia cu Edi: „M-a anunțat printr-un SMS că refuză. Din acest moment, eu nu voi mai discuta cu el!”

Astra mai vinde doi jucători

Giurgiuvenii mai au „marfă” și după ce au plecat Alibec și Radunovic, așa că-și vor putea regla bugetul și în perioada următoare. Fundașul central Graovac și extrema Valentin Gheorghe sunt fotbaliști pe care i-a ofertat deja Becali, dar îi mai vor și alte cluburi. 

Graovac are 27 de ani, Gheorghe are 23. Cluburile conveniseră asupra cedării lui Valentin la FCSB în perioada în care roș-albaștrii jucau în preliminariile Europa League și nu mai aveau jucători din cauza COVID, dar atunci Gheorghe n-a fost încântat de mutare, conștient că după revenirea „senatorilor de drept” i-ar fi fost greu să-și mai facă loc în echipă.

VIDEO. Vasile Maftei, despre rolul lui Dani Coman la Astra: „A ținut clubul în viață!”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Dinamo - CFR Cluj 0-2. Șerdean atacă fanii: „Cortacero a fost făcut în toate felurile! O să vă spun ce am găsit la Dinamo, mi-e rușine!”

Cristi Bălgrădean, pus pe gânduri de situația de la Dinamo: „Doamne ferește de faliment!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
dora
dora  •  18 Decembrie 2020, 15:33

UTA e in ”deriva” de etape bune. De când au bătut la Cluj nu mai joacă nimic !

ioan1964
ioan1964  •  18 Decembrie 2020, 15:02

antetie ptr UTA! Neocomunistul Nicolae a platit salariile la jucatorii ASTREI! Atentie ,astia vin cu banii la zi luni 21.12.202 la ARAD! HAIDE UTA,una dintre Campioanele Provinciei! UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA!

dora
dora  •  18 Decembrie 2020, 14:01

Astra are solutii pentru a ”acoperi” plecarile lui Radunovic, Graovac si Gheorghe. Singura plecare care ar putea afecta echipa este cea a lui Budescu !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează