FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Astra se luptă cu Standard Liege pentru un fotbalist! Șumudică anunță alte 3 transferuri: "Doi sunt din țară"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 august 2016 19:32

Astra e obligată să se întărească după ce s-a calificat în grupele Europa League, iar Marius Șumudică are deja câteva nume cu care negociază.

"În momentul de față, sunt discuții. Mai avem timp până mâine la orele 24:00, din câte știu eu, să punem pe lista UEFA jucători. Discuții sunt în continuare cu doi jucători străini și cu doi de la noi din țară. Sper ca măcar doi să vină. Mă interesează să am dubluri pe fiecare post. S-a întors și Budescu, deci e ok", a declarat Marius Șumudică la Digisport.

Unul dintre străinii cu care antrenorul suspendat al Astrei e în negocieri avansate este Nicolas Martinez (mijlocaș / 28 de ani), de la Olympiakos.

"Standard Liege l-a dorit mult, Olympiakos a dorit să-l dea la Atromitos, pentru a-l avea sub ochi. Până în seara asta se va ști. Am înțeles că Standard a ieșit din cursă, jucătorul își dorește să vină la noi. Mai vedem. Până la noapte sperăm să avem câștig de cauză. E un mijlocaș ofensiv, de picior stâng, gen Boldrin", a mai spus Șumudică.

hqdefault
NICOLAS MARTINEZ

Citește și: Astra e gata să dea lovitura » S-a înțeles cu un jucător care a trecut pe la Everton

Save

Save

Citește și:
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată » Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Campionate
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Primul meci amânat în Franța, după anunțarea unor noi proteste
Campionate
Primul meci amânat în Franța, după anunțarea unor noi proteste
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Superliga
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (3)
mama.is.here
mama.is.here  •  01 Septembrie 2016, 10:24
Postat de Yuri Firsov pe 01 Septembrie 2016, 08:49

ASTIA STIU CA NU-SI VOR LUA SALARIILE LA ASTRA!!!ASTRA A AJUNS CEA MAI MARE TZEAPA DIN DIV. A!!!!!

trezeste-te...prin calificarea in grupele EL Astra a scapat de probleme...stiu ca va pare rau, dar asta e

1615275382087697
Yuri Firsov  •  01 Septembrie 2016, 08:49

ASTIA STIU CA NU-SI VOR LUA SALARIILE LA ASTRA!!!ASTRA A AJUNS CEA MAI MARE TZEAPA DIN DIV. A!!!!!

dl.axinte
dl.axinte  •  01 Septembrie 2016, 08:41

...doi sunt de la tara si nu din tara :))) ... echipa surogat din giurgiu nu poate transfera decat din liga comunala ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează