FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Atac incredibil la adresa lui Dinamo: ”M-au adus să mă ţină pe bară un an?! Am făcut greşeala vieţii cînd am venit” :O

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 septembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 13 septembrie 2014 14:29

A fost lansat de Dinamo în fotbalul mare, însă acum atacă în termeni duri formaţia din ”Ştefan cel Mare”. Nicolae Mitea, ajuns la 29 de ani, aruncă vina pe ”cîini” pentru declinul carierei sale.
Din 2008, de cînd a plecat de la Ajax, Nicolae Mitea a mai evoluat doar în 14 partide oficiale pentru Dinamo şi Petrolul. A mai încercat să revină la Chiajna, însă uşile i-au fost închise rapid. Acum, fosta mare speranţă a fotbalului românesc se chinuie să revină pe teren. ”Trimit CV-uri pe la oameni de fotbal, inclusiv în ţările arabe, dar deocamdată nimic”, se plînge Nicky.

”Am făcut greşeala vieţii cînd m-am întors”
”Mă antrenez, dar singur îmi e greu. La 29 de ani, dacă nu ai un sprijin din partea cuiva care să te pună pe picioare, e dificil. M-am întors în ţară şi am făcut greşeala vieţii. M-au adus la Dinamo să mă ţină pe bară un an de zile?! Să mă bage 3 meciuri? E cea mai mare ruşine pe care am păţit-o în viaţa mea.

Mă pui să reziliez contractul cu Ajax, eram în ultimul an şi aveam 700.000 de euro, ca să vin la Dinamo, pe un salariu mult mai mic, dar n-am comentat nimic fiindcă doream să joc. Cum să mai ai încredere în cineva? Trebuia să aleg cu mintea, nu cu sufletul. Dacă nu veneam în ţară şi acum eram numărul unu”, a explicat Mitea, conform Click.

A refuzat-o pe Lazio
În 2008, cînd şi-a reziliat contractul cu Ajax, Mitea a avut o ofertă concretă de la Lazio, unde ar fi urmat să joace alături de Ştefan Radu, fostul său coleg de la Dinamo. Mijlocaşul a ales să revină însă în ”Ştefan cel Mare”. După ce a rupt contractul cu ”cîinii” în 2009, Mitea a stat pe bară doi ani. În acea perioadă a făcut o declaraţie memorabilă după ce refuzase cîteva oferte din cauza salariului mic: "Pentru 100.000 de euro nici nu mă dau jos din pat. Chiar aşa de rău am ajuns?".

Citește și:
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (91)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Septembrie 2014, 17:35
Postat de rizocel pe 14 Septembrie 2014, 13:48

a umblat cu tonciu,asta spune totul despre el

rizocele..... mai apara Moti ??..))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Septembrie 2014, 17:34
Postat de nicse pe 14 Septembrie 2014, 15:12

Un penibil...Toti sunt de vina ca s-a ratat...toti, in afara de el...

just !

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Septembrie 2014, 17:34
Postat de mihai231 pe 13 Septembrie 2014, 20:55

oky...multiumesc.o sa vb.Acum trebuie sa plec pentru ca am o treaba urgenta de facut....multumesc mult inca o data....

..))

Vezi toate comentariile (91)
Comentează