FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - DINAMO

Au ajuns "cîinii" să mănînce "lupii"! » Petrolul nu a mai bătut-o pe Dinamo pe teren propriu de aproape 12 ani

Fotomontaj: Lucian Alecu
Fotomontaj: Lucian Alecu

Articol de - Publicat vineri, 15 martie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 15 martie 2013 10:03

Prahovenii au pierdut 7 din ultimele 8 meciuri jucate acasă contra lui Dinamo, ultima victorie a prahovenilor pe "Ilie Oană" datînd din mai 2001, 3-1.

Petrolul - Dinamo, de mîine, ora 21:30, în direct la Digi 1, reprezintă derby-ul pentru un loc în cupele europene. Ambele formaţii sînt în mare formă, neînvinse în 2013, dar "cîinii" au un avantaj, cu trei victorii din tot atîtea partide, în timp ce prahovenii au şi o remiză pe lîngă cele două succese.

Statistica dintre cele două formaţii le oferă un avantaj clar bucureştenilor. Chiar şi pe "Ilie Oană", acolo de unde ploieştenii au ieşit ultima dată învingători în urmă cu 12 ani, în mai 2001, 3-1. De atunci, Dinamo s-a impus în celelalte confruntări la Ploieşti, cea mai usturătoare fiind cea de anul trecut, 5-1, ei stricînd astfel inaugurarea noului stadion "Ilie Oană"!

Elevii lui Cornel Ţălnar sînt încrezători că pot scoate măcar un punct mîine seară, mai ales că ploieştenii nu au avut rezultate prea bune în acest sezon în faţa primelor şase clasate. Mai exact, Petrolul a scos doar 5 puncte din 18 posibile din confruntările cu echipele aflate în partea superioară a clasamentului!

Lipsa lui Marius Alexe poate fi o problemă destul de mare, întrucît defensiva prahovenilor este cea mai bună din acest sezon, cu 18 goluri primite, la fel ca a liderului Steaua. Iar pe teren propriu, defensiva lui Cosmin Contra a fost bătută doar de patru ori!

Au dat toate biletele
Ploieştenii au vîndut ieri şi ultimele 200 de tichete. Sîmbătă, pe stadionul "Ilie Oană", sînt aşteptaţi peste 14.000 de "lupi", plus aproximativ 500 de dinamovişti. Partida a fost încadrată în categoria celor de mare risc, aşa că peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea la ora meciului. (Vlad Cîrstea)

"După trei victorii din tot atîtea partide, trebuie să continuăm pe aceeaşi linie. Bineînţeles că mergem să cîştigăm la Ploieşti, sîntem pregătiţi şi concentraţi pentru acest meci" (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)

"Acum, că s-au plătit restanţele salariale, jucătorii au toate condiţiile pentru a face performanţă, prin urmare nu pot aştepta decît un rezultat pozitiv cu Petrolul" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

51 de victorii a înregistrat Dinamo în faţa Petrolului în cele 85 de confruntări dintre cele două cluburi. Prahovenii au 19 succese, 15 partide terminîndu-se indecis

5 goluri a marcat Ionel Dănciulescu în poarta Petrolului, în cariera sa. Mîine, atacantul de 36 de ani va bifa meciul cu numărul 500 în Liga 1

3 partide din cele 85 de confruntări s-au încheiat cu scor alb, toate la Ploieşti. Ultima dată cînd tabela a rămas nemodificată s-a întîmplat pe 28 septembrie 1985

ALTE ŞTIRI:

"Grozav, stai drepţi!"
Cornel Ţălnar l-a propus în trei rînduri pe Gicu Grozav la Dinamo, dar, după fel şi fel de încercări, "cîinii" n-au reuşit să-l aducă pe actualul atacant al Petrolul, spaima roş-albilor mîine seară. "Gicu Grozav este nepotul meu, a crescut sub ochii mei. Vă daţi seama că stă drepţi în faţa mea doar cînd îmi aude vocea. Înainte de meci o să ţip la el, să-l sperii! Glumesc, mi-ar plăcea ca Gicu să înscrie, dar Dinamo să cîştige", a comentat Ţălnar. (Victor Vrînceanu)

Iar iau pantele în piept!
După meciul cu Petrolul şi două zile de pauză, dinamoviştii vor pleca la munte, la Poiana Braşov, pentru o nouă sesiune de pregătire fizică dură! A fost ideea lui Cornel Ţălnar, iar jucătorii se conformează, considerînd că antrenamentele prin zăpadă din luna ianuarie i-au ajutat mult în acest start de sezon. (Victor Vrînceanu)

Cu Astra pe Arena Naţională
Dinamoviştii iau în calcul ca partida cu Astra Giurgiu, de peste două săptămîni, să se dispute pe Arena Naţională, confruntarea fiind considerată extrem de importantă în lupta pentru un loc în cupele europene. Decizia va fi luată şi în funcţie de rezultatul partidei cu Petrolul, întrucît un scor favorabil ar aduce o cerere mai mare de bilete pentru confruntarea cu giurgiuvenii.

Inbox
- Dinamoviştii tratează meciul cu Petrolul ca pe un derby. A zis Ţălnar ieri: "Le-am spus jucătorilor că trebuie să se aştepte la partida cu prahovenii la o atmosferă similară cu cea de pe Giuleşti. Nu trebuie să se lase copleşiţi".
- Pe Dănciulescu îl aşteaptă la Ploieşti meciul cu numărul 500 din Liga 1. "E o partidă specială, dar e un fotbalist cu prea mare experienţă ca să fie copleşit de emoţii", a comentat tehnicianul dinamovist.
- Arbitrul de rezervă de la meciul cu Chiajna (2-0), Mihai Amorăriţei, este acuzat de Ţălnar pentru că Alexe nu joacă pe "Ilie Oană": "Nu se poate să-l împingă pe Marius să intre în teren, apoi să nu recunoască. «Centralul» i-a dat «galben» aiurea, Alexe e nevinovat, l-am auzit pe arbitrul de rezervă cum i-a zis fotbalistului nostru să intre pe teren".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (22)
buldogul_rosu
buldogul_rosu  •  15 Martie 2013, 15:55

De atunci, Dinamo s-a impus în celelalte confruntări la Ploieşti, cea mai usturătoare fiind cea de anul trecut, 5-1, ei stricînd astfel inaugurarea noului stadion "Ilie Oana"!:))))))))))))))))))))))))))))))

adimutu14
adimutu14  •  15 Martie 2013, 14:59

Va fi un meci foarte greu, mai greu decat cu Rapidul. Nu putem folosi nici cel mai bun 11 pe care il avem din cauza suspendarilor si accidentarilor, dar totusi sper sa castigam...desi ma gandesc ca va fi egal.

cobra_z
cobra_z  •  15 Martie 2013, 13:20
Postat de un_gazar pe 15 Martie 2013, 13:07

Tu inchide ochii si deschide gura si noi o sa ne ocupam sa simti "victoria".

am senzatia ca esti analfabet deoarece in nick-name-ul tau ai uitat sa introduci litera " o " :))))

Vezi toate comentariile (22)
Comentează