FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

SPECIAL „Zorro” din Superligă, omul cerut la naționala lui Iordănescu, are o poveste de viață impresionantă: „O să arăt din ce în ce mai bine!”

Ștefan Baiaram și masca cu care-și va proteja nasul +22   FOTO
Ștefan Baiaram și masca cu care-și va proteja nasul

Articol de - Publicat luni, 01 aprilie 2024 14:50 / Actualizat luni, 01 aprilie 2024 15:08

Ștefan Baiaram, 21 de ani, a marcat de șase ori în ultimele șase runde. ♦ De fiecare dată când a marcat, Universitatea Craiova a învins! ♦ A efectuat, în premieră în ultimii doi ani, întregul cantonament cu echipa, a scăpat de accidentări, are o relație stabilă și liniștită. ♦ Puștiul abandonat și adoptat la șase luni îi face mândri pe cei ce au crezut în el.

Universitatea Craiova este principala contracandidată a celor de la FCSB în lupta la titlu. Cele două formații se vor duela duminică pe Arena Națională într-un meci ce are accente decisive în perspectiva campionatului.

Gigi Becali i-a stabilit soarta lui Eduard Radaslavescu
FCSB
Gigi Becali i-a stabilit soarta lui Eduard Radaslavescu

Oltenii au adunat o serie de 9 etape fără eșec în Liga 1, dintre care șase victorii. Aceasta în condițiile în care echipa a început 2024 cu două eșecuri, 1-2 cu Farul și 0-3 cu FCSB, iar postul lui Ivaylo Petev era în mare pericol! Acum, juveții sunt la 7 puncte în spatele roș-albaștrilor și la 3 puncte în fața lui CFR Cluj și Rapid.

Ștefan Baiaram propus la națională, după ce-a marcat 6 goluri în ultimele 6 etape

Unul dintre oamenii care au propulsat Universitatea Craiova cu adevărat în lupta pentru titlu este Ștefan Baiaram, 21 de ani. Fotbalistul a demonstrat că-și merită tricoul cu numărul 10, iar Sorin Cârțu s-a numărat printre cei ce l-au propus pe tânărul fotbalist în lotul lui Edward Iordănescu pentru Euro 2024.

Baiaram este în vizorul primei reprezentative, chiar dacă, până acum, nu are nicio selecție. Forma pe care a arătat-o în ultimele săptămâni îl plasează, teoretic, în cursa pentru un loc în lotul tricolorilor. Șase goluri în ultimele 6 etape!

Cu toate că Ștefan a avut cifre slabe în prima parte a sezonului: un gol în primele 12 etape, niciunul în primele cinci partide din 2024. Totuși, în aceste meciuri de debut în 2024 a reușit să obțină un penalty și a avut un assist. A fost semnalul că poate mai mult.

În ultimele 6 etape a marcat de șase ori, într-o singură partidă, cu Rapid (1-1), nu și-a trecut numele pe tabelă.

„Zorro" marchează, Craiova punctează!

Ștefan Baiaram a fost decisiv pentru alb-albaștri, de fiecare dată când a marcat a făcut diferența. În cinci runde, golurile sale au contribuit, practic, la 10 puncte, dacă nu chiar 11 puncte:

  • Gol cu FC Voluntari (2-1)
  • Două goluri cu Petrolul (3-2)
  • Gol cu FCU Craiova (2-1)
  • Gol cu CFR Cluj (2-1)
  • Gol cu Rapid (2-1)

Acum, a reușit două goluri în play-off-ul Ligii 1. În precedentele patru ediții în care a bifat meciuri pentru juveți în play-off, situația a stat astfel:

  • un gol în ediția 2020/2021, 4 reușite în 2021/2022, niciuna în ediția precedentă, la fel ca în sezonul 2019/2020, când Universitatea Craiova s-a luptat la titlu!

„Zorro" din Bănie: „Pot mult mai mult, obiectivul meu e să fac pasul afară"

Oltenii susțin că forma lui Ștefan Baiaram se datorează, în mare măsură, faptului că a efectuat integral cantonamentul cu echipa, după o pauză de doi ani în care nu a avut posibilitatea din cauza accidentărilor, și, ca detaliu personal, intim, este într-o relație stabilă cu iubita lui, Cristina Răduț.

„El este un băiat muncitor, modest, respectuos. A fost înfiat, apoi a fost luat la fotbal de Silviu Bogdan, ulterior adus la academia Craiovei. Ca și ceilalți juniori, a avut masă, casă/cazare și școală.

Este într-o relație stabilă, sudată, cu iubita lui, care este un sprijin pentru el. Timp de doi ani n-a apucat să facă pregătirile cu echipe, din cauza accidentărilor. În iarnă, a avut posibilitatea de a se antrena zi de zi, fără probleme. Este un băiat pe care te poți baza și foarte ambițios", l-au caracterizat oficialii alb-albaștrilor.

„Am făcut cantonamentul de iarnă cu băieții, nu făcusem nici unul în ultimii doi ani din cauza accidentărilor. Mi-a fost foarte dificil să ajung la forma asta. O să vedeți că o să arăt din ce în ce mai bine. Pot mult mai mult și să arăt că pot face pasul afară. Acesta este obiectivul meu. Nu știu dacă datorită măștii joc mai bine. (râde) Chiar îmi ziceau prietenii, să n-o mai dau jos!", a reacționat Baiaram.

Cu FCSB vreau să marchez, cu gândul acesta o să mă antrenez. Vom arăta foarte bine și vom câștiga cu FCSB
Ștefan Baiaram, atacant Universitatea Craiova

+18 FOTO

Sexy și rea, muza și punctul de echilibru pentru Ștefan Baiaram

Extrema echipei lui Ivaylo Petev se iubește de mulți ani cu o superbă luptătoare de kickbox. Cristina Răduț (21 de ani) face ravagii atât în ring, cu răutatea ei, dar și pe stradă, cu frumusețea ei.

Cristina este luptătoare de kickboxing de la vârsta de 12 ani. Născută în Oltenia, tânăra luptătoare impresionează atât prin calitățile sale din ring, dar și prin frumusețea cu care e înzestrată.

Cei doi s-au relaxat duminică după meci în parcul "Romanescu" din inima Bănie, s-au plimbat și s-au bucurat de soare pentru câteva ceasuri.

Eu am o carieră pe care o respect și sunt mândră de ea. Îl susțin și pe el. Consider că viața de acasă ajută foarte mult un sportiv în performanța lui. Suntem doi sportivi de performanță. Sunt foarte mândră de cariera mea, la fel și el. Ne susținem și de la distanță
Cristina Răduț

Abandonat în spital pe când avea șase luni, Baiaram a fost adoptat de asistentul maternal

Ștefan a fost abandonat pe când avea doar 6 luni, dar destinul i-a surâs după ce părinții l-au părăsit pe micuț. Băiatul a fost adoptat de asistentul maternal Gheorghe Burticioiu, conform celor de la Fanatik într-un material publicat în urmă cu patru ani.

Fotbalistul are o relație extraordinară cu tatăl său adoptiv, cel ce l-a îndreptat către fotbal. "Îl vedeam jucându-se mereu cu mingea, jongla, juca împotriva copiilor mai mari cu 4-5 ani decât el.

Debutant la doar 16 ani în prima echipă a Universității Craiova, Ștefan Baiaram a fost monitorizat de mari cluburi europene. După Atalanta, și Valencia l-a avut în vizor pe tânărul fotbalist, detaliu deconspirat la vremea respectivă de Gică Craioveanu.

1milion de euro este cota lui Baiaram conform transfermarkt

Citește și alte știri:

VIDEO Andrei Ivan, mesaj clar după victoria cu Rapid: „Am spus de acum 4 săptămâni” + Amenință FCSB

EXCLUSIV Omul care a adus ultimul titlu la FCSB avertizează: „Să nu se păcălească! Încă nu e jucat campionatul” » De ce stă departe de Superligă

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (3)
brera30
brera30  •  01 Aprilie 2024, 15:26

Succes Stefan!

Booveanul
Booveanul  •  01 Aprilie 2024, 15:24

Bravo Jadoare, tine-o tot asa !

boris15
boris15  •  01 Aprilie 2024, 15:08

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează