FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Bordușanu îi ține în joc de glezne: discuțiile pentru plecarea de la Dinamo au intrat în impas! Ce club voia să-l transfere

Antonio Bordușanu/ foto Imago Images
Antonio Bordușanu/ foto Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026, 10:24 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 10:24

Antonio Bordușanu, extrema de 21 ani aflată încă sub contract cu Dinamo, nu intră în calculele lui Nuno Campos pentru stagiunea următoare. Fosta mare speranță a clubului se află la București, unde-și caută o echipă care să-i relanseze cariera aflată în impas. Au existat discuții cu CSM Slatina, neconcretizate până acum.

„Bântuit” de accidentări multiple care i-au stopat ascensiunea, Antonio Bordușanu nu reprezintă o soluție nici pentru noul antrenor al lui Dinamo, după ce, sub comanda lui Zeljko Kopic, ajunsese să mai puncteze doar din punct de vedere numeric.

Bordușanu, produsul 100% dinamovist despre care fanii sperau că va „exploda” în 2021, la momentul debutului pe prima scenă, n-a mai bifat niciun minut din 29 noiembrie 2025, când era folosit 31 de minute într-un duel cu Oțelul Galați. Tot atunci s-a și accidentat la umăr, problemă medicală care l-a scos din circuit în următoarele patru luni.

Antonio Bordușanu și Dinamo nu sunt compatibili nici sezonul acesta

Revenit în efectivul lui Kopic în aprilie, fotbalistul cotat la 100.000 de euro n-a mai prins nicio apariție până la finalul sezonului.

Ulterior, a devenit o certitudine că Bordușanu nu face parte nici din vederile lui Nuno Campos. Pe 18 iunie, Gazeta Spoturilor v-a anunțat în exclusivitate că acesta nu face parte din lotul deplasat de roș-albi în Polonia, pe o listă pe care se mai regăseau și Adrian Caragea, Răzvan Pașcalău și nou-venitul Adriano Manole.

Bordușanu îi ține în joc de glezne: discuțiile pentru plecarea de la Dinamo au intrat în impas! Ce club voia să-l transfere
Antonio Bordușanu/ foto Imago Images

Negocieri cu CSM Slatina. Momentan, în impas

Între timp, Bordușanu s-a aflat în tratative cu divizionara secundă CSM Slatina, formație care a evoluat în play-out-ul ligii secunde. Informația a fost dezvăluită sâmbătă, la 48 TV, în timpul amicalului dintre Dinamo și Motor Lublin.

GSP.ro a aflat că tratativele dintre Bordușanu și clubul oltean durează deja de o săptămână și că fotbalistul era așteptat să le comunice slătinenilor pretențiile sale financiare, lucru care nu s-a materializat până în acest moment.

Tăcerea lui Bordușanu din ultimele zile i-a pus pe gânduri și pe oficialii Slatinei, sceptici că mutarea ar mai putea avea loc, informează sursele GSP.

Deși nu e picată definitiv, afacerea are șanse mici de reușită din cauza indeciziei manifestate de fostul internațional U20.

Și alte cluburi din Liga 2 ar fi interesate de serviciile fotbalistului cu 68 de apariții, două goluri și cinci assist-uri la Dinamo.

Visuri spulberate: Antonio Bordușanu, chinuit de accidentări încă din adolescență

Dinamovistul Antonio Bordușanu se anunța în sezoanele anterioare una dintre marile promisiuni ale clubului, însă, la 19 ani, „colecționase” deja un șir agonizant de accidentări.

Puștiul care marca pentru Dinamo în Liga 1 încă de dinainte să împlinească vârsta majoratului a suferit două accidentări extrem de grave la genunchi.

Prima, în toamna lui 2022, i-a provocat lui Bordușanu șapte luni de absență și o intervenție chirurgicală complicată. A revenit în mai, însă doar pentru scurt timp, fiindcă problemele i-au recidivat și a fost nevoit să ajungă din nou la „cuțit”, ratând întreaga pregătire de vară.

Bordușanu îi ține în joc de glezne: discuțiile pentru plecarea de la Dinamo au intrat în impas! Ce club voia să-l transfere
Antonio Bordușanu a suferit din plin din cauza accidentărilor

Bordușanu a debutat devreme la Dinamo, la doar 17 ani. El a prins minute în sezonul retrogradării în „B”, în care a și punctat pentru roș-albi pe prima scenă, la victoria cu Gaz Metan, 4-0.

Apoi, accidentările grave i-au dat târcoale, iar ascensiunea lui s-a „împotmolit” de fiecare dată.

Citește și:
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Știm cum arată tabloul complet al 16-imilor de finală de la Campionatul Mondial » Am putea avea două „șocuri” în optimi
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Știm cum arată tabloul complet al 16-imilor de finală de la Campionatul Mondial » Am putea avea două „șocuri” în optimi
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Profit.ro
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează