FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI - FARUL

Bosânceanu: "Nu voi accepta rejucarea!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 august 2008 00:00

Patronul Farului, Gheorghe Bosânceanu, a declarat, duminică, agenţiei NewsIn, că nu este de acord ca formaţia constănţeană să rejoace partida cu Poli Iaşi, deoarece arbitrul a decis ca meciul de sâmbătă să nu se dispute, astfel că elevii lui Ion Marin merită cele trei puncte.

"Am fost prezenţi la Iaşi să jucăm meciul, iar acum aşteptăm să se valideze rezultatul de către comisia abilitată. Suntem pregătiţi doar pentru decizia regulamentară, aceea de 3-0 la masa verde. Am fost la dispoziţia arbitrului, am aşteptat până când cavalerul fluierului a luat decizia pe care o ştim cu toţii, iar dacă ni se va cere să rejucăm partida, vom contesta. Decizia este decizie, şi dacă a fost luată ea trebuie respectată", a spus Bosânceanu.

Antrenorul grupării constănţene, Ion Marin, a precizat că nu este în măsură să discute despre acest caz şi aşteaptă decizie comisiilor. "E treaba comisiilor, a oficialilor care au fost la această partidă, şi care invocă alte motive. Decizia rejucării trebuie făcută pe baza unor regulamente, e o problemă ce ţine de oficialii Federaţiei, acum e o problemă ce ţine de comisii. Nu pot comenta la ce decizie mă aştept să se ia", a afirmat şi acesta.

Partida Politehnica Iaşi-Farul Constanţa din cadrul etapei a 5-a a Ligii I nu s-a mai disputat, după ce instalaţia de nocturnă a stadionului Emil Alexandrescu nu s-a aprins în timp regulamentar.

Nocturna formaţiei ieşene nu s-a aprins la ora începerii meciului (n.r. 20:00) şi arbitrul Istvan Kovacs a fluierat finalul întâlnirii o jumătate de oră mai târziu, considerând că terenul nu a fost regulamentar pentru disputarea jocului. Becurile instalaţiei de nocturnă s-au reaprins totuşi la ora 20:34, la numai patru minute după ce arbitrul fluierase finalul jocului.

În momentul în care a decis să fluiere finalul jocului, arbitrul Istvan Kovacs s-a bazat pe articolul 44.2, care prevede ca "În situaţia în care echipa organizatoare nu ia măsuri de remediere a deficienţelor arătate la art. 44.1 lit. a-c în maximum 30 de minute de la ora oficială de începere, jocul nu se va mai disputa, iar echipa în cauză va fi sancţionată conform prevederilor regulamentare. Acest termen nu poate fi prelungit prin cumularea cu cel ce poate fi acordat pentru asigurarea asistenţei medicale". În regulament, nu au fost redactate primele patru litere ale alineatului 1 din cadrul articolului 44, astfel că arbitrul s-a bazat doar pe alineatul al doilea al articolului.

Oficialii formaţiei Politehnica Iaşi susţin că arbitrul ar fi trebuit să hotărască soarta meciului bazându-se pe prevederile articolului 83.3, redactat astfel: "Neînceperea sau oprirea jocului datorată nefuncţionării sau funcţionării necorespunzătoare a instalaţiei de nocturnă se sancţionează prin pierderea jocului prin forfait, dacă nu s-a remediat defecţiunea în maxim 60 de minute".

Sursa: Newsin

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (15)
 •  27 August 2008, 17:52

arbitrul a gresit si prin faptul ca nu a inceput jocul, la ora 20.00 inca era soare, se putea juca lejer 15-20 minute, dar arbitrul nu a vrut...

 •  25 August 2008, 12:53

Se confunda,VOIT de unii,regulamentul de organizare cu cel de disciplina.Cine a gresit trebuie sa plateasca,dar decizia arbitrului este sacra si TREBUIE RESPECTATA.Deci,Iasi-Farul 0-3.Sorry,pentru cei milosi cu moldovenii.

 •  25 August 2008, 02:56

Domnule Bosinceanu , a-ti accepta sa face-ti un an de puscarie doar pt ca judecatorul nu a stiut sa interpreteze legea ... ??? se pare ca mafiotzii din Romania nu au auzit de codul onoarei asa ca ... trebuie sa se bage in gaura de sharpe !!!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează