FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

UPDATE / FOTO Cătălin Popa și Horia Mladinovici au picat astăzi testele fizice! Sunt suspendați automat 4 etape de către CCA și riscă retrogradarea

Horia Mladinovici (38 de ani), în stânga, a picat testele și nu va fi delegat timp de 30 de zile de la startul campionatului +49   FOTO
Horia Mladinovici (38 de ani), în stânga, a picat testele și nu va fi delegat timp de 30 de zile de la startul campionatului

Articol de , - Publicat miercuri, 05 iulie 2023 14:00 / Actualizat miercuri, 05 iulie 2023 15:32

Astăzi, la baza sportivă din Buftea, au avut loc testele fizice pentru arbitrii din Superliga, în vederea noului sezon. Doi dintre ei, Cătălin Popa (41 de ani) și Horia Mladinovici (38 de ani) au picat testele și nu vor fi delegați timp de 30 de zile de la startul campionatului!

Vinerea viitoare va începe un nou sezon de Liga 1. Iar pentru asta, Comisia Centrală a Arbitrilor i-a chemat pe aceștia să-și dea testele fizice în vederea noului campionat. Pe o căldură sufocantă, doi dintre „centralii” de Liga 1 au avut probleme.

Arbitrii Cătălin Popa și Horia Mladinovici au picat testele fizice și riscă să fie retrogradați la Liga 2

Este vorba de Cătălin Popa (41 de ani) și Horia Mladinovici (38 de ani)! Cei doi nu au trecut testele fizice obligatorii pentru a putea primi meciuri în Superligă. Cei doi vor putea repeta testul peste 30 de zile, dar până atunci vor fi suspendați de către Comisia Centrală pentru următoarele patru meciuri oficiale.

În august, Popa și Mladinovici vor repeta testele, iar dacă nu le vor lua nici atunci, cei vor fi retrogradaţi în lotul B și nu vor mai putea să aibă meciuri în picioare în Superligă.

+45 FOTO

În sezonul trecut, Popa a fost delegat la 22 de jocuri în Superliga, în timp ce Mladinovici a arbitrat 19. 

De la testele de astăzi a lipsit Adrian Costreie. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale la coloană și se află în perioada de repaus.

În ianuarie 2023, Cătălin Popa și Andrei Antonie au fost cei doi arbitri care nu au trecut testele.

Comunicatul CCA pentru GSP, în legătură cu rezultatele arbitrilor de la testele fizice susținute astăzi: 

Ca urmare a solicitării dumneavoastră, Comisia Centrală de Arbitri face următoarele precizări: 

Cu ocazia cursului de pregătire precompetițional, arbitrii au participat astăzi, 5 iulie, la probele fizice, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. 

În total, au participat 37 de arbitri și 39 de arbitri asistenți (76 în total). 

Au lipsit Horatiu Feșnic, învoit medical, Iuliana Demetrescu și Mihaela Tepușă, aflate în pregătirea Cupei Mondiale la fotbal feminine, care se va desfășura în Noua Zeelandă și Australia. 

Dintre cei prezenți astăzi, în ciuda faptului că au trecut probele de sprint, următorii arbitri nu au finalizat probele. Majoritatea dintre aceștia s-au oprit din motive de sănătate, prevenind o accidentare gravă. 

Aceștia sunt: 
Arbitri: Cătălin Popa, Horia Mladinovici și Robert Avram. 
Arbitri asistenți : Vlad Bârleanu, Bogdan Gheorghe, Ionuț Bobe, Marius Marchidanu, Vlad Urzică si Adrian Vornicu. 

Arbitrii din Liga 1 care nu au susținut testările sau care nu au reușit să le treacă vor avea posibilitatea de a le susține în functie de disponibilitate și, după caz, când vor fi complet recuperați. În cazul în care vor trece cu succes testele fizice vor fi disponibili pentru delegări în Liga 1, ca arbitri sau arbitri asistenți, după data de 4 august. 

Vă multumim! 

Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal

Vassaras: „Vrem zero toleranță pentru comportamentul de pe bănci care nu face cinste imaginii fotbalului românesc”

Citește și:

Lovitură! Vin după Mutu la București! Rapid riscă să-și piardă antrenorul chiar înainte de startul SuperLigii
OFERTĂ
Lovitură! Vin după Mutu la București! Rapid riscă să-și piardă antrenorul chiar înainte de startul SuperLigii
Aventurile lui Dacian Varga și Cristi Pulhac: „Cartea lui Maticiuc e pistol cu apă! Primeam multe vizitatoare și lucram non-stop, în 3 schimburi. Suna soneria și...”
GSP LIVE
Aventurile lui Dacian Varga și Cristi Pulhac: „Cartea lui Maticiuc e pistol cu apă! Primeam multe vizitatoare și lucram non-stop, în 3 schimburi. Suna soneria și...”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (14)
directivoultra_lau
directivoultra_lau  •  06 Iulie 2023, 00:01

Si noi care abea îi așteptăm la Arad...mai ales pe Mladenovic... e un arbitru de top...mai ales când joacă UTA...

sibman
sibman  •  05 Iulie 2023, 21:30

Ai impresia ca Mladinovici vine dupa o betie crunta.

Haha1989
Haha1989  •  05 Iulie 2023, 19:21

Ăștia doi sunt executanții lui Deaconu. Câte măgării au pe suflet doar ei știu, mai sunt vreo doi clienti

Vezi toate comentariile (14)
Comentează