FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

CCA face reclamă la Burger, deşi contractul a expirat de un an! » Interes sau dezinteres?

Ovidiu Hategan, Hategan
Ovidiu Hategan, Hategan

Articol de - Publicat sambata, 01 mai 2010 00:00

CCA face în continuare reclamă firmei Burger prin intermediul echipamentului arbitrilor, deşi contractul a expirat de un an.

Comisia Centrală a Arbitrilor nu a mai semnat vreun acord de sponsorizare cu vreo firmă anume de mai bine de 3 ani. În schimb, continuă să facă reclamă unor foşti parteneri, care nu mai plătesc pentru aceste servicii! Despre ce e vorba?

"De ce nu acoperă sigla cu leucoplast?"
Burger, firma de bere care a sponsorizat CCA din 2004, a renunţat să-şi mai prelungească înţelegerea care a expirat în mai 2009. Totuşi, şi acum, Balaj, Tudor, Deaconu şi ceilalţi arbitri poartă echipament cu Burger imprimat pe mîneca stîngă.

"Celor de la CCA ori le e foarte lene să scoată sigla, ori au vreun interes anume să păstreze numele firmei pe echipament. Altfel e de neînţeles, pentru că se poate pune un leucoplast pe sigla firmei de bere din moment ce nu mai e sponsorul comisiei", a declarat unul dintre preşedinţii CCA din ultimul an.

"N-avem soluţii, le facem reclamă gratis" :O
Dan Petrescu, vicepreşedinte CCA, a explicat de ce numele sponsorului de pînă anul trecut e în continuare pe mînecile tricourilor "fluieraşilor": "Diadora, care ne-a dat echipamentul, a dat faliment şi sigla Burger era imprimată de ei pe mîneci şi nu putem să o scoatem de acolo. Cei de la Adidas, cu care vom avea o colaborare, ne vor da noul echipament abia din sezonul viitor. Pînă atunci, le facem reclamă gratis celor de la Burger".

300.000 de euro în 5 ani
Contractul cu Burger a fost semnat în 2004 de preşedintele de atunci al CCA, Ion Crăciunescu. A fost făcut pe doi ani, iar în vara lui 2006, Gheorghe Constantin l-a prelungit pe încă 3 sezoane. Suma totală achitată de firma de bere a fost de 300.000 de euro.

3 sponsori avea CCA în urmă cu 5 ani, cînd preşedinte era Crăciunescu: Lotto, Burger şi Rutti. Acum nu mai are nici măcar unul

Citește și:
GSP a aflat numele celor trei jucători transferați de FCSB
Superliga
GSP a aflat numele celor trei jucători transferați de FCSB
Gigi Becali anunță 3 transferuri fără precedent la FCSB: „Plătesc 5 milioane de euro pe ei!”
Cupa Romaniei
Gigi Becali anunță 3 transferuri fără precedent la FCSB: „Plătesc 5 milioane de euro pe ei!”
Ce notă i-au dat italienii lui Bîrligea, după primul meci ca titular: „Atacant veritabil!”
Campionate
Ce notă i-au dat italienii lui Bîrligea, după primul meci ca titular: „Atacant veritabil!”
Imagini incredibile! Vândut împotriva voinței lui în ultimele ore de mercato, a plâns în hohote când a plecat spre noua echipă
Campionate
Imagini incredibile! Vândut împotriva voinței lui în ultimele ore de mercato, a plâns în hohote când a plecat spre noua echipă
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID.
Profit.ro
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID. "Oprește-te pentru filmul cu roboții!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”


Comentarii (2)
 •  01 Mai 2010, 07:52

hehehe,ar putea sa acopere cu o eticheta adeziva pe care sa scrie simplu DNA. CCA face reclama pt DNA,hehehe.

 •  01 Mai 2010, 01:59

si voi nu faceti reclama?:)))tot reclma mascata faceti si voi prin articolul asta:))))daca nu sunteti pr..sti nici macar nu va dati seama:))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează