FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

VIDEO + FOTO Ce nu s-a văzut la TV în Dinamo - FCSB » Galeria lui Mustață, ironie cu dublu impact: „Piară tot Sudu' din țară”

Articol de , , - Publicat duminica, 26 noiembrie 2023 22:25 / Actualizat luni, 27 noiembrie 2023 09:50

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB a strâns 22.926 de spectatori pe Arena Națională. Momente interesante au fost remarcate de reporterii GSP prezenți la meci.

Cine e Nicholas, puștiul care a dat „primul gol” în Dinamo - FCSB » Momente superbe pe Arena Națională: ovaționat de ambele galerii
Dinamo - FCSB
Cine e Nicholas, puștiul care a dat „primul gol” în Dinamo - FCSB » Momente superbe pe Arena Națională: ovaționat de ambele galerii

1. Atmosferă și afară, și în stadion

Suporterii celor două echipe au fost din nou la înălțime, deși asistența a fost ceva mai mică decât în mod obișnuit. Meciul a început pentru suporteri cu mult înainte, oaspeții au venit grupați de la Piața Muncii, au aprins torțe, fumigene și au cântat pe tot parcursul drumului. Și în stadion s-a respectat noțiunea de derby.

2. FOTO Ultrașii celor de la FCSB, ironii către Dinamo și FCSB: cele mai tari mesaje

Dinamo - FCSB 1-0, coregrafiile celor două galerii - 26 noiembrie 2023
Dinamo - FCSB 1-0, coregrafiile celor două galerii - 26 noiembrie 2023
Dinamo - FCSB 1-0, coregrafiile celor două galerii - 26 noiembrie 2023
Dinamo - FCSB 1-0, coregrafiile celor două galerii - 26 noiembrie 2023
Dinamo - FCSB 1-0, coregrafiile celor două galerii - 26 noiembrie 2023
+19 FOTO

Mesajele ironice au curs în ambele galerii. Peluza Nord FCSB a avut unul cu dublu impact, lovind atât în Dinamo, cât și în CSA Steaua: „Iarba rea din holde piară, piară tot Sudu' din țară”.

3. Vot de încredere din partea conducerii

Răzvan Zăvăleanu a oferit o scurtă declarație înaintea meciului, iar acesta s-a arătat de partea lui Ovidiu Burcă, în ciuda parcursului modest pe care echipa îl are: "Ovidiu Burcă are parte de sprijin în continuare. Trebuie să ne orientăm în acest moment foarte tare pentru a face corp comun, să nu mai existe scandaluri, să avem stabilitate".

4. Unii fani și-au pierdut răbdarea

Ovidiu Burcă are parte de încrederea conducerii, sunt și mulți fani care încă îl susțin, sunt totuși și voci critice pentru antrenorul lui Dinamo. Dinamoviștii au ajuns primii la stadion, iar Ovidiu Burcă a fost certat de un fan: „N-ai demnitate să pleci. Groparule! Cel mai mare gropar al lui Dinamo tu ești!”.

5. „Voi nu sunteți Steaua”

Înaintea primului fluier, fanii FCSB au fost taxați de rivalii de la Sud Dinamo. Aceștia au strigat către peluza oaspete “Voi nu sunteți Steaua”. Replica a venit la fel de rapidă: “Serie B, Serie B”.

6. Nicu Grameni și-a luat adio de la fani

Pentru Nicu Grameni meciul cu FCSB a fost ultimul în postura de crainic al lui Dinamo. Acesta a avut un mesaj pentru suporterii “câinilor”, apoi l-a poftit la microfon pe Sergiu Șerban, cel care va ocupa acest post începând din această seară. Iar noul crainic a început cu o serie de ironii la adresa celor de la FCSB, pe care i-a numit oaspeți, iar pe jucători i-a prezentat doar cu prenumele: Ștefan, Darius, Alexandru și tot așa.

Și-a anunțat retragerea chiar înainte de Dinamo - FCSB: „Dați-mi voie să țin un mic discurs” + au urmat ironii la adresa rivalei
Dinamo - FCSB
Și-a anunțat retragerea chiar înainte de Dinamo - FCSB: „Dați-mi voie să țin un mic discurs” + au urmat ironii la adresa rivalei

7. Se “rupe” PCH?

Dinamo a fost lăudată în repetate rânduri datorită fanilor, numai că Peluza „Cătălin Hîldan” pare că nu trece printr-un moment prea fericit. 

Din peluza „câinilor” au plecat în ultima vreme mai multe facțiuni, unele dintre ele alegând Peluza Sud, ce stă la T2: District, Ca la noi la nimeni și Tot noi. În timp ce DNL a ales să meargă pe propriul drum, stând tot la T2.

Ce nu s-a văzut la TV în Dinamo - FCSB » Galeria lui Mustață, ironie cu dublu impact: „Piară tot Sudu' din țară”

8. Pauza a golit Arena Națională

La meci au asistat 23.000 de oameni. În ciuda temperaturii scăzute, 0 grade, fanii au umplut jumătate de stadion. Totuși, frigul a fost greu de suportat și în pauza meciului. Mai mult de jumătate din asistență a dispărut în zonele călduroase din stadion. În special sectorul VIP s-a golit, oamenii alegând să intre măcar pentru 15 minute pentru a se încălzi.

Ce nu s-a văzut la TV în Dinamo - FCSB » Galeria lui Mustață, ironie cu dublu impact: „Piară tot Sudu' din țară”

9. Descătușarea lui Coman

Florinel a înscris un supergol cu Dinamo, direct din lovitură liberă. După reușită, Coman s-a bucurat alături de colegi în fața peluzei, apoi tot el, singur, s-a descătușat sub ochii ultrașilor. O bucurie împărtășită din plin cu fanii, plus o dedicație la cameră pe final, probabil pentru fetița și soția sa.

10. A schimbat ghetele

Într-un moment în care jocul era oprit din cauza materialelor pirotehnice, Andrea Compagno a găsit momentul potrivit să schimbe ghetele cu care a intrat la pauză. Italianul alunecase în câteva momente bune și a simțit imediat că are nevoie de alte ghete.

Ce nu s-a văzut la TV în Dinamo - FCSB » Galeria lui Mustață, ironie cu dublu impact: „Piară tot Sudu' din țară”

VIDEO. Tensiuni la Arena Națională » Burcă, luat în colimator: „Groparule! Ne-ai îmbolnăvit!”. Reacția antrenorului

Citește și alte știri din Superligă: 

De ce nu se trage acoperișul la Arena Națională + Care e starea gazonului înainte de Dinamo - FCSB

Rapid pregătește o mutare importantă » Îi propune un nou contract lui Cristian Săpunaru

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
johndorthy
johndorthy  •  27 Noiembrie 2023, 19:28
Postat de emil61 pe 27 Noiembrie 2023, 01:17

"piara tot sudu' din tara" ?, astia n-au creier. .... ei traiesc in sudul tarii, adica si ei cu ceilalti.

sudu se refera la aia 300 de rataciti care sustin clona csa. oricum se desfiinteaza clona csa.

emil61
emil61  •  27 Noiembrie 2023, 01:17

"piara tot sudu' din tara" ?, astia n-au creier. .... ei traiesc in sudul tarii, adica si ei cu ceilalti.

John.Wick
John.Wick  •  27 Noiembrie 2023, 00:19
Postat de steaua.libera pe 26 Noiembrie 2023, 22:57

Să mă scuze fcsb-işții, dar Nordul de la FCSB e cea mai penibilă peluză dintre cele ce se consideră mari. Acum, se mai iau și de SUD. Bă băieți, stați cuminți, SUD Steaua e la ani lumină peste voi. Chiar și FCD SUD

la ani lumină vor fi la anul, când vor bate iar satele din C

Vezi toate comentariile (7)
Comentează