FOTBAL  »  Superliga  »  COMENTARIU

Cine e mai stelist decît Dan Petrescu?

Articol de - Publicat marti, 18 martie 2008 00:00

Da, aceasta chiar este o întrebare la care voi, suporteri ai Stelei, trebuie să răspundeţi! Cîţi sînteţi mai stelişti decît Dan Petrescu?

Duminică seară, fostul apărător roş-albastru s-a întors în Ghencea, ca antrenor al unei alte echipe. Nu era prima oară. Mai fusese şi înainte. Şi, de fiecare dată, s-a întîmplat la fel. A fost fluierat, huiduit, blamat ca un străin, ca un duşman de moarte al Stelei. În timp ce Mihai Stoica, fost preşedinte, dar şi fost agresor al unui FAN stelist, a fost primit cu aplauze. Cum vine asta?

"M-am obişnuit. Mă duc la Londra, lumea mă iubeşte şi îmi arată că mă iubeşte, mă întorc acasă şi sînt înjurat", spune Dan Petrescu. Acasă, în Ghencea, sugerează el, pentru că acolo a ajuns, la zece ani, acolo şi-a petrecut copilăria, în tenişi, ghete roase şi tricouri rupte, fiindcă la Steaua n-au fost niciodată condiţii prea bune pentru juniori. Şi tot acolo a devenit fotbalist. Aţi uitat? Tot, dar absolut tot, ce a făcut Petrescu la Steaua e şters doar pentru că a pupat steagul Rapidului?

Ce aţi fi preferat? Să nu joace 14 ani în Ghencea, dintre care cinci la seniori, la cel mai înalt nivel, cu semifinală şi finală de Cupa Campionilor, sau să nu facă gestul din Giuleşti? Să nu înscrie acel gol splendid împotriva lui Galatasaray, din semifinalele Cupei Campionilor, în '89, bară-gol cu un şut de la marginea careului, sau să nu pupe steagul Rapidului? Dar cele 28 de goluri marcate pentru Steaua unde sînt? Dar de golurile de la "naţională" vă mai amintiţi? Contra Statelor Unite, la World Cup '94, sau cu Anglia, la Coupe du Monde '98, nu le-aţi uitat, nu? Şi nu-mi spuneţi că atunci juca la Genoa şi Chelsea! Plecase de la Steaua! Petrescu n-a uitat. Voi?

Deci, revenim, ce aţi alege, aceste performanţe sau...? Merita să fie fluierat? Mai gîndiţi-vă! Poate veţi realiza că puţini, foarte puţini fani ai Stelei, poate nici unul nu e mai stelist decît Dan Petrescu. Şi de aceea ar trebui să-l respectaţi!

PS. Şi dacă tot e stelist Dan Petrescu, n-ar fi meritat cel puţin un penalty duminică, în Ghencea, ca antrenor al Unirii Urziceni? Dacă nu Andone, ca fost dinamovist :), măcar Petrescu. N-ar fi fost un cadou. Chiar trebuia să-l primească.

Citește și:
Întrebarea la care Luis Enrique a răspuns fără să clipească: „Nu sunt interesat!”
Liga Campionilor
Întrebarea la care Luis Enrique a răspuns fără să clipească: „Nu sunt interesat!”
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Liga Campionilor
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Liga Campionilor
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
Liga Campionilor
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (113)
 •  21 Martie 2008, 18:05

bah, da' mult mai sunteti animale proaste... daca ar veni copos la voi, (astia care spun ca nu pot uita ca dan petrescu a pupat steagu), si v-ar propune un contract in conducerea clubului, l-ati pupa si in cele mai ascunse gauri. Nesimtiti ipcriti... Eu am fost la meci, si am stat in tribuna, exact sub gigi. Personal mereu am tinut cu steaua, dar sunt din urziceni.. Si am fost oarecum neutru la meci! Si sincer, nu s-au auzit decat aplauze pt dan. Ma rog... sunteti toti niste idioti!

 •  19 Martie 2008, 01:09

Asta e tara noastra nu exista respect pt nimeni ,mai ales pt Dan Petrescu cei care se cred ca sunt stelisti sa se gandeasca de 2 ori inainte ca daca ei fii stelist ar stii sa aprecieze o persoana ca Dan Petrescu si numai el si alti au fost injurati si nu au pupat steagu Rapidului.Dar sa ii zica si mie cineva cine nu greseste in viata macar odata si atunci ce ar trebui sa il omori asta e este dureros dar daca esti intradevar stelist poti sa ii dai macar inca o sansa FORZA STEAUA

 •  19 Martie 2008, 01:02

nu toti adevaratii suporteri merg pe stadion ...cei din peluza sunt niste oameni de 2 lei pe care nu ii prea duce capul...de aia nu stiu ei sa aprecieze un om ca Dan Petrescu si nu e singurul din pacate...in Romania oamenii adevarati si cu valoare sunt luati la misto sau jigniti. Suntem prea in urma!

Vezi toate comentariile (113)
Comentează