FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - STEAUA 0-0

Consecinţă dură a prestaţiilor penibile: Steaua închide televizoarele!

Articol de - Publicat luni, 29 martie 2010 00:00

Jocul practicat de echipa lui Stoichiţă a făcut ca audienţele la meciurile echipei din Ghencea să scadă dramatic faţă de tur şi faţă de sezoanele trecute

Steaua pierde puncte pe bandă rulantă în lupta pentru titlu, dar pierde şi altceva, poate la fel de preţios, chiar dacă impactul nu e la fel de dur pe termen scurt. Pe lîngă cele 12 puncte pierdute din totalul de 21 puse în joc în 2010, roş-albaştrii au pierdut şi o mulţime de telespectatori.

Ultimele două jocuri ale steliştilor, în care trupa lui Stoichiţă a jucat extrem de slab, au înregistrat audienţe slabe, lucru nemaiîntîlnit pentru trupa din Ghencea. Pandurii - Steaua 0-0, transmis de Antena 1 în prime-time, a înregistrat un rating mediu de 6,4, aproape la jumătate din cît înregistra un meci asemănător, disputat în martie 2009, FC Argeş - Steaua 2-2, care a făcut 10,7 rating, tot pe Antena 1! Adică o jumătate de milion de telespectatori în minus!

Nici etapa precedentă, la partida de pe teren propriu cu Gaz Metan, n-au fost foarte mulţi cei care au ales să vadă meciul pe DigiSport. Transmisă tot în weekend, partida a adunat în medie sub 300.000 de telespectatori din mediul urban, cu aproape 10% mai puţin decît Steaua - Poli Iaşi 1-0, disputat în martie 2009 şi transmis de GSP TV, care la acea vreme avea o acoperire mai mică decît are DigiSport acum.

"M-am uitat un pic la Pandurii - Steaua, apoi am schimbat canalul. Ce joacă Steaua nu se poate suporta sau explica, n-are legătură cu fotbalul. Practic nu te poţi uita la TV cînd joacă Steaua"
Jackie Ionescu

65 % din meciurile Stelei din turul campionatului, adică 11 din 17, au fost alese ca primă opţiune de Antena 1

56 % din meciurile Stelei din returul campionatului, adică 4 din 7, au fost alese ca primă opţiune de DigiSport

Şi pe stadion se vede
Nu numai în privinţa telespectatorilor Steaua pierde teren, ci şi la capitolul spectatori la meciurile de pe teren propriu. În ultimii 3 ani, fiecare început de sezon sau de retur a adus o medie de spectatori măcar de 3 ori mai mare decît în acest retur, cînd Steaua a adunat doar vreo 5.000 de fani pe meci!

Perioada    Primele 3 meciuri acasă (media)
Retur 2009-2010    5.150
Început sezon 2009-2010    20.500
Retur 2008-2009    14.700
Început sezon 2008-2009    16.700
Retur 2007-2008    20.700
Început sezon 2007-2008    18.300
Retur 2006-2007    18.500

Coborîre vertiginoasă
Meciul de la Tîrgu Jiu a adus un adevărat record negativ pentru Steaua. Chiar dacă echipa e puternic implicată în lupta pentru titlu, la partidă s-au uitat doar ceva mai mult de jumătate din numărul telespectatorilor care urmăreau în urmă cu fix un an meciul FC Argeş - Steaua 2-2, jucat în etapa a 21-a! Atunci Steaua se afla abia pe locul 6, fiind ieşită complet din lupta pentru şefia clasamentului.

"Cred că e o situaţie temporară faptul că Steaua a făcut audienţe sub aşteptări la ultimele două meciuri"
George Dobre, redactor-şef DigiSport

1,8 milioane de euro a încasat Steaua din drepturile TV în actualul campionat pentru poziţia ocupată în clasamentul final al sezonului trecut, cînd s-a aflat pe locul 6

GAZETA DE DUMINICĂ. Cifre catastrofale
În ediţia de duminică, Gazeta Sporturilor a publicat un articol care a conţinut parametrii de joc incredibili ai Stelei în meciul de la Tg. Jiu. Practic, la cele mai importante 3 capitole, trupa din Ghencea a avut cifre mai slabe chiar şi decît ultima clasată din Liga I. Steaua a jucat doar 11 baloane în careul advers, în condiţiile în care Astra (ultima la acest capitol) are o medie de 25 pe meci. Steaua a tras doar de 4 ori spre poartă, o treime din media Ligii I (12,4) şi n-a reuşit nici o pasă filtrantă, chiar dacă Astra (ultima în top) tot are o medie de 1,8 pe meci.

Perioada    Primele 3 meciuri acasă ( media)

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

Comentarii (30)
 •  29 Martie 2010, 17:22

Apropo ! Stiti cuimva motivul pentru care toate meciurile echipei militare sunt comentate la televizor numai de dinamovisti? Unul din motivele pentru care evit sa mai urmaresc meciurile la TV este pentru a-mi proteja sistemul nervos de comentariile tendentioase care se fac. A fost o idee proasta sa se transmita toate meciurile de un singur trust, care face ce-l taie capul! Sper sa piarda suficienti bani si sa se lecuiasca!

 •  29 Martie 2010, 15:54

Cum sa nu scada audientele, cand se transmit mai putine meciuri cu Steaua pe Antena1 decat in tur? Eu unul vreau sa vad meciurile Stelei dar de unde? Ca gsp TV sau digisport nu prind! si nici nu sunt singurul in aceasta situatie !:|

 •  29 Martie 2010, 12:32

Daca nu va luati de CONDUCATOR SI PUNETI PRESIUNE SI VOI O SA PIERDETI BANI, MA REFER LA RATING...ATI DAT O GRAMADA DE BANI SI Conducatorii Stelei si nu numai prin deciziile si comportamentele lor scarbeste lumea, si lofic ca omu nu se mai uita la voi si la steaua...e vai de steaua noastrea acuma :| sunt realist

Vezi toate comentariile (30)
Comentează