Articol de Eduard Apostol, Tudor Belivacă - Publicat duminica, 02 august 2026 16:37 / Actualizat duminica, 02 august 2026 16:50
Marele Cornel Dinu a împlinit azi, 2 august, vârsta de 78 de ani!
Născut în același an cu clubul său de suflet, Dinamo, „Procurorul” a avut un scurt mesaj prin intermediul Gazetei Sporturilor.
Cornel Dinu a împlinit 78 de ani! Mesajul „Procurorului”
De ziua sa, Cornel Dinu a fost contactat de GSP pentru a transmite un mesaj. „Procurorul” a răspuns scurt: „Ce gânduri bune să mai am? În societatea în care trăim e greu să mai ai gânduri bune... Să fiți sănătoși!”
Fostul fundaș de fier al lui Dinamo și al fotbalului românesc a răbufnit cu supărare: „întotdeauna m-au nenorocit minciuna și nedreptatea”.
Mesajul legendei dinamoviste a venit pe fondul unor probleme în plan personal. Pe lângă problemele de sănătate, în ultimii ani, Mister a fost măcinat de propriile gânduri după moartea soției sale, Silvia, dar și de un proces cu finul său, Cornel Țălnar, în care Dinu a pierdut un apartament în zona Calea Moșilor.
La mulți ani, Cornel Dinu!
La 2 august 1948 se năștea un nume de legendă, un nume care avea să devină legat ireversibil de istoria clubului Dinamo - Cornel Dinu!
Acesta a trecut prin toate etapele din viața lui Dinamo, a fost pe rând jucător, antrenor și președinte al clubului, adăugând palmaresului clubului un număr impresionant de 12 trofee.
A fost ales de trei ori Fotbalistul Român al Anului, în anii 1970, 1972 și 1974, fiind nominalizat la Balonul de Aur în anul 1970.
Prin întreaga sa contribuție, numele Dinu este sinonim nu doar cu performanța, ci cu Dinamo însuși!
La mulți ani sănătoși, Mister!
-mesajul celor de la Dinamo de ziua lui Cornel Dinu
Ca jucător, Cornel Dinu are 454 de meciuri în prima ligă la Dinamo și a marcat 53 de goluri. Cu formația alb-roșie are șase titluri de campion și două Cupe ale României. Pentru naționala României a adunat 67 de selecții oficiale și trei goluri. A fost unul dintre oamenii de bază din lotul cu care „tricolorii” s-au deplasat la Campionatul Mondial din 1970. Calitățile sale deosebite și inedite pentru acea perioadă a fotbalului au atras atenția echipelor din străinătate, dar regimul comunist a blocat mutările.
Ca antrenor a reușit să mai câștige patru trofee cu Dinamo: două titluri și două Cupe ale României. A mai pregătit CS Târgoviște, ASA, Oțelul, U Cluj, Olt Scornicești. A fost și selecționerul echipei naționale a României.
Pe lângă cariera de excepție din fotbal, Cornel Dinu s-a remarcat întotdeauna prin declarațiile tăioase. Absolvent de Drept, Cornel Dinu este, de asemenea, autor al mai multor cărți.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.