FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cornel Dinu, presimțire sumbră în privința viitorului sezon pentru Dinamo: „Conflictual”

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2026 17:13 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 17:13

Cornel Dinu, 77 de ani, este circumspect în privința unei stagiuni reușite pentru „haita” dinamovistă. Roș-albii încep duminica viitoare campionatul, deplasare la Ploiești cu Petrolul (ora 19:30).

Dinamo este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru startul oficial al sezonului 2026/2027, duminică, de la ora 19:30, fiind etapa inaugurală cu Petrolul la Ploiești. Suporterii sunt tot mai îngrijorați din cauza nerealizării transferurilor dorite și a jocului din amicale, totul culminând cu partida de verificare cu Farul (1-3) de la prezentarea pentru noul sezon.

Cornel Dinu vede un efect teribil după noua siglă a lui Dinamo: „Sezon conflictual”

Legenda fotbalului românesc și dinamovist, Cornel Dinu, este prudent în declarații înaintea startului sezonului. Nu este optimist.

„În condițiile divergențelor dintre fani și conducere din cauza noii sigle, ce părere aveți despre Dinamo în pespectiva viitorului sezon?”, a fost chestionat Mister.

„Asistăm la manevre de a conduce Dinamo și măsuri tot mai deprimante care nu se regăsesc cu spiritul tradițional, de zeci de ani, al acestui club istoric. În general, va fi un sezon conflictual. De ce?

Fiindcă suporterii, care sunt susținătorii fideli de-a lungul istoriei pentru Dinamo, vor o cu totul altă imagine a echipei. Și au așteptări uriașe pe plan sportiv, care să se transpună în realitate.

De aceea zic că va fi un sezon conflictual între suporteri și cei ce conduc vremelnic Dinamo. Iar echipa va fi prinsă la mijloc", a reacționat Cornel Dinu pentru Gazeta Sporturilor.

Rezultatele lui Dinamo din perioada de pregătire:

  • Gornik Leczna (L3 Polonia) - Dinamo (1-2) * Au marcat pentru „câini” Musi și Kyrycenko

  • Motor Lublin (L1 Polonia) - Dinamo (3-1) * A marcat pentru „câini” Al. Pop

  • Dinamo - LKS Lodz II (L4 Polonia) (4-0) * Au marcat pentru „câini” Tarbă, Hintsa, Kyrychenko și Musi.

  • Omonia Nicosia (campioana Cipru) - Dinamo (2-1) * A marcat pentru „câini” Musi

  • Dinamo - Ștefăneștii de Jos (L2 România) (1-0) * A marcat Pascual

  • Dinamo - Farul (1-3) * A marcat pentru „câini” Mărginean.

Citește și:
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (11)
sdoru
sdoru  •  14 Iulie 2026, 05:47
Postat de therealreddog33 pe 13 Iulie 2026, 23:16

Lupescu a avut dreptate cu Bucurică. Cum are dreptate și acum, când se stagnează la stadion. Ceea ce face, face pentru binele lui Dinamo. Și el chiar e dinamovist, de Dinu nu mai zic. La Nic0lescu eu nu văd decât vorbe. Cam tot pe ce a pus mâna la transferuri, a dat-o în bară. Pușcaș, adus pe salariu uriaș, Mazilu pe bani buni, stă prin spital, 95% din juniorii aduși (excepție Tarba, parțial) sunt țepe sau nu joacă decât 5 minute pe an. Jucătorii străini care au confirmat deja sunt toți plecați liber de contract. Transferuri nu vom mai face, ca nu are bani. Deci pentru ce ar trebui sa ii iau apărarea? Ca clubul nu l-a salvat el, ci suporterii.

Putin respect nu strica sa ai si fata de Nicolescu! Clubul a fost tinut in viata de suporteri dar nu salvat!!! Daca nu venea in iarna Nicolescu&Voicu Dinamo era moarta cu tot cu suporteri!!! Cand Dinamo a inceput in liga 2 sa nu uitam cine a adus primii 100.000 euro! Am inteles ... transferurile asa zise ratate le-a facut Nicolescu si cele bune Kopici! Dar sa nu uitam cine l-a mentinut pe Kopici pe functie cand 80% din suporteri il injurau (dupa momentul Ciuc)!!! Unde era Lupescu cand R&W cumpara cu 500.000 euro actiunile de la Serdean? Nu are dinamovistul Lupescu 500 .000 euro? De ce nu a cumparat Lupescu Dinamo sa ne demonstreze calitatile lui de manager, sa intocmeasca un Plan de afaceri, sa atraga actionari? Acum e usor sa critice dinamovistul Lupescu pe oricine, nu? Dinamo este vie si atragatoare, nu? Si Dinu nu il suporta pe Nicolescu deoarece Nicolescu l-a preferat pe Lucescu si nu pe el!!! Si eu l-am preferat mereu pe Lucescu in detrimentul lui Dinu! De ce? In momentul in care Lucescu ajuta Dinamo, Dinu cerea falimentul!!! Si il prefer si pe Multescu in detrimentul lui Dinu! De ce? Pt ca in momentul greu, Multescu a coborat in iarba sa ajute si Dinu statea la tv si critica!!! Asta este realitatea obiectiva!!! Nu jignire!!! Dinu a sustinut Dinamo doar cand a avut de castigat personal ceva!!! Cand Dinamo era la greu, Dinu statea ascuns!!! Lui Dinu ii placea de Borcea, de aceea nu l-a criticat vreodata, pt ca si acum este sustinut financiar de Borcea!!!

therealreddog33
therealreddog33  •  13 Iulie 2026, 23:16
Postat de sdoru pe 13 Iulie 2026, 22:20

Vezi ca nu ai inteles!!! Eu nu contest valoarea lui Dinu ca fost jucator so antrenor!!! Eu am adresat acele intrebari obiectiv catre Dinu in calitatea lui de fost actionar si administrator a lui Dinamo!!! Si sa vad opinia lui cu privire la Borcea, fost actionar si ptesedinte!!! Atat!!! Sa nu ne incurcam in idei!!! Si de Lupescu cu ce am gresit??? Nu l-a jignit pe Mircea Sandu pana l-a facut director la FRF si l-a trimis apoi la UEFA??? Nu a zis Lupescu cu Bucurica "invarte" banii din DDB in favoarea lui personala si de aceea s-a retras din DDB??.In schimb Nicolescu isi manageriaza singur actiunile!!! Eu am privit mereu obiectiv totul!!! Si drepti eu in fata nimanui!!! Nici in fata lui Nicolescu dar nici in fata lui Dinu sau Lupescu!!! Mereu voi fi un dinamovist obiectiv!!!! Ps. Dinu a inceput sa vorbeasca din nou dor dupa moartea lui Mircea Lucescu!!! Si nu uit cand Dinu alaturi de alte legende ziceau ca mai bine Dinamo intra in faliment!!!

Lupescu a avut dreptate cu Bucurică. Cum are dreptate și acum, când se stagnează la stadion. Ceea ce face, face pentru binele lui Dinamo. Și el chiar e dinamovist, de Dinu nu mai zic. La Nic0lescu eu nu văd decât vorbe. Cam tot pe ce a pus mâna la transferuri, a dat-o în bară. Pușcaș, adus pe salariu uriaș, Mazilu pe bani buni, stă prin spital, 95% din juniorii aduși (excepție Tarba, parțial) sunt țepe sau nu joacă decât 5 minute pe an. Jucătorii străini care au confirmat deja sunt toți plecați liber de contract. Transferuri nu vom mai face, ca nu are bani. Deci pentru ce ar trebui sa ii iau apărarea? Ca clubul nu l-a salvat el, ci suporterii.

creeperno8142
creeperno8142  •  13 Iulie 2026, 22:39

Jucatorii sa-si vada de jocul lor si nu o sa fie probleme

Vezi toate comentariile (11)
Comentează