FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Costel Gâlcă se bazează pe un nou jucător la Rapid: „Va intra etapa viitoare”

Costel Gâlcă, pe stadionul din Giulești/ foto: Ionuț Iordache (GSP) +50   FOTO
Costel Gâlcă, pe stadionul din Giulești/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2025 00:15 / Actualizat luni, 21 iulie 2025 01:07

Rapid - CFR Cluj 1-1. Costel Gâlcă, antrenorul giuleștenilor, a analizat remiza cu ardelenii. Le-a reproșat elevilor lui faza golului lui Virgiliu Postolachi, cel care a scăpat ușor din marcajul lui Pașcanu.

Gâlcă a vorbit despre schimbarea lui Koljic și a anunțat că Antoine Baroan, atacantul adus în această vară, poate debuta săptămâna viitoare, cu Csikszereda.

Costel Gâlcă, declarații după Rapid - CFR Cluj 1-1: „Koljic s-a accidentat. Mă gândeam să-l scot la pauză”

„Mi-aș fi dorit să câștigăm, dar am făcut o primă parte foarte proastă. Apoi am ieșit cu curaj, am putut să construim, am ajuns și la poartă. La golul lor am rupt linia, aveam superioritate, nu trebuia să iasă Pașcanu. Postolachi nu e un jucător rapid.

Mă gândeam la pauză să iasă Koljic și să intre Hromada. Dar l-am lăsat, că poate își revine. Și-a revenit pentru câteva momente, a marcat și golul. Apoi s-a accidentat. Am vrut de mai de mult să-l bag pe Dobre vârf. Are viteză, am vrut să-i prind pe contraatac”, a spus Gâlcă, la Prima Sport 1.

Întrebat despre conflictul dintre Dobre și Christensen, acesta a răspuns: „Au fost reproșuri la acea fază, dar s-au calmat după meci. Nu s-a întâmplat nimic”.

A fost și căldură mare, ne-a afectat jocul. Avem nevoie de mai multe lucruri. Ca jucătorii să-și intre în formă, să se creeze relații de joc. O să arătăm mult mai bine meciurile viitoare

Costel Gâlcă, antrenor Rapid

Gâlcă: „Baroan poate debuta în meciul care vine”

„Mă bucur că Baroan poate debuta în meciul care vine. Nu e 100%, dar poate juca. Vedem ce se întâmplă și până în septembrie, până când mai putem lua jucători. Momentan avem jucători. Mijlocași avem mulți. La atacanți depinde ce se mai întâmplă. Poate doar un mijlocaș de alt tip ne mai trebuie, a mai declarat antrenorul Rapidului.

Întrebat despre jucătorii urmăriți de echipe din afară, Gâlcă a răspuns: „Keita e un jucător important, a făcut un meci extraordinar, avem nevoie de el. Borza a demonstrat azi, a intrat bine, e conectat. Le-am spus celor care au intrat că trebuie să aducă un plus și au făcut-o”.

Citește și:
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
Nationala
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
Superliga
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (2)
RaduIon
RaduIon  •  21 Iulie 2025, 00:41

Nu aveai cum să câștigi fara un atacant "de careu".Auzi la el sa îi prindă pe contraatac ,pai unde nea Costele că CFR nu ieșea cu mai mult de 3 jucători din aparare.Trebuia să câștigi meciul asta la felul cum s-a prezentat CFR ,azi și Metaloglobus le punea mai multe probleme.Dinnoacate o mare lipsa de idei în jocul Rapidului .

_Van___Basten_
_Van___Basten_  •  21 Iulie 2025, 00:39

Intra baiatul domnului Sucu?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!