FOTBAL  »  Superliga  »  CONTRE

Costin: "Ce să mai demonstrăm?!"

Articol de - Publicat marti, 29 iulie 2008 00:00

Lazăr îi răspunde lui Sichitiu, care i-a provocat pe români "să arate că sînt mai buni decît Julio Cesar"

"Se vede clar de partea cui e conducerea!", reacţionează Costin Lazăr la declaraţiile lui Grigore Sichitiu. Directorul general adjunct i-a înţepat pe românii din echipă după meciul cu Bistriţa: "Ei să arate că sînt mai buni decît Julio Cesar. Atunci le vom răsplăti valoarea". Contra Gloriei, au fost doar trei fotbalişti autohtoni titulari la alb-vişinii: Lazăr, Maftei şi Herea.

Costin a fost deranjat de comparaţia oficialului: "Ce să demonstrăm?! Noi sîntem oameni care să aibă ceva de demonstrat? Jucăm titulari meci de meci de cîţiva ani, eu am o Cupă şi o Supercupă, spre exemplu, alţi colegi chiar mai multe trofee. Ne mai plimbăm şi noi pe la echipa naţională, nu sîntem nişte jucători fără nume! Vorbele domnului Sichitiu n-au fost corecte, conducerea ar trebui să ne susţină, nu să facă astfel de comparaţii!".

Contrele vin exact într-un moment în care Lazăr e în negocieri cu clubul pentru semnarea unui nou contract. Mijlocaşul cere 200.000 de euro pe sezon, în vreme ce şefii i-ar da numai 150.000, adică mai puţin de jumătate din banii pe care-i primeşte anual Julio Cesar, brazilianul venit vara asta, liber de contract, după ce s-a despărţit de AEK Atena.

9 a fost nota primită în gsp de Spadacio după Rapid-Gloria. Brazilianul a avut cel mai mare calificativ, urmat de alţi doi străini, Boya şi Cesinha, cu 8

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după Dinamo - UTA » Conflict neașteptat în tabăra dinamovistă
Superliga

Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale

O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Altele

Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Campionate
Italienii s-au pus de acord în cazul lui Daniel Bîrligea, după cele 65 de minute jucate astăzi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”

Comentarii (6)
 •  29 Iulie 2008, 12:17

Sunt suporter al Craiovei. Cred ca Rapidul are un lot foarte puternic, dar conducerea greseste creand o atmosfera tensionata in lot intre romani si straini. In cazul in care conducerea crede ca romani nu fac fata, ar trebui sa vanda toti romanii si gata. Vad ca au adus si antrenor strain (si astia sunt mai buni). In concluzie: "SA SCHIMBE SI ACTIONARIATUL SI MANAGEMENTUL CU STRAINI CA SUNT MAI PERFORMANTI". CE SE MAI AUDE DE CAMPIONATUL DE TINERET (A RAPID NU ARE ECHIPA DE TINERET).

 •  29 Iulie 2008, 11:22

lazar tu incearca sa joci la adevarata ta valoare si ti va fi bine in Giulesti nu te lua dupa Maftei (depasitul)sau Constantin.Noi avem nevoie de liniste acum nu vezi ca astia asteapta numai subiecte sa me destabilizeze.

 •  29 Iulie 2008, 10:17

Am tot respectul pentru Sichitiu...are ochi la jucatori si e un scouter foarte bun.....totusi nu inteleg cum poate declara asa ceva.....jukam bine.....daca mai apar declaratii de genul asta sa apara din partea altor oameni nu cei din interiorul clubului. Lasati jucatorii sa isi faca treaaba si sunt sigur ca avem o sansa mare la campionat...... Daca se continua asa o sa ajungem iar sa ne batem pentru cupa UEFA....si e pacat. O SINGURA IUBIRE....UN NOU INCEPUT....ALB-VISINIU PANA LA MOARTE!!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează