Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea - Publicat vineri, 19 mai 2023 11:27 / Actualizat vineri, 19 mai 2023 12:44
Joi a avut loc prezentarea noului trofeu din Liga 1. Campioana României din acest an, Farul sau FCSB, va primi o cupă nouă, realizată de Monetăria Statului. Aceasta va rămâne neschimbată pentru următorii cinci ani.
„La concretizarea acestui proiect au contribuit opt meșteri cizelori și gravori din cadrul atelierelor Monetăriei Statului, în cele peste 120 de ore petrecute pentru a modela metalul în scopul obținerii trofeului", a precizat Florin Popescu, reprezentantul Monetăriei.
Cum arată alte trofee de campioană din România și cele mai tari ligi din Europa
România
- Realizat dintr-un aliaj de metale specific monetare și placat cu argint, trofeul este inspirat din teme și motive specifice României, precum motive tradiționale sau Coloana Infinitului. Acesta are o greutate de 5,2 kilograme și o înălțime de 58,3 centimetri.
- Trofeul originalul va fi înmânat câștigătoarei la finalul sezonului, apoi campioana va păstra în propria vitrină o copie a cupei, așa cum se întâmplă și la Campionatul Mondial sau în Champions League, în timp ce originalul va fi expus permanent pentru microbiști la Muzeul Fotbalului din București. Gravarea campioanei se va face în timp real pe spatele trofeului.
Anglia
- În Premier League, trofeul cântărește 25 de kilograme și a început să fie oferit din 1992. Acesta este făcut din argint și argint aurit, iar baza este din piatră semiprețioasă cu bandă de argint.
Franța
- În Ligue 1, o echipă care câștigă de cinci ori consecutiv campionatul primește definitiv trofeul original. S-a întâmplat în 2008, când vechiul trofeu a intrat în posesia celor de la Lyon. Actualul trofeu a fost ales dintre cele 9.000 de propuneri venite din partea fanilor.
Germania
- Câștigătoarea din Bundesliga primește un trofeu vechi din 1949, care cântărește 11 kilograme și are un diametru de 59 cm. Este făcut din 5,5 kilograme de argint, cu cinci zone de cristale semiprețioase. Conform federației, trofeul valorează 25.000 de euro!
Italia
- Serie A se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase trofee pe care le primește o câștigătoare de scudetto. Trofeul actual este făcut din argint și din platină și cântărește aproximativ 12 kilograme. Echipele câștigătoare primesc de fiecare dată o replică.
Spania
- Unul dintre cele mai vechi trofee oferite în fotbal! Acesta a fost acordat pentru prima oară în 1929 celor de la FC Barcelona. Trofeul este realizat sută la sută din argint, cântărește 20 de kilograme și măsoară 77 de centimetri. Este gravat și are niște circumferințe din argint.
VIDEO Prezentarea trofeului pe care-l va primi campioana României
Citește și:
„E finala lor!” » Cei doi jucători care pot decide finala Farul - FCSB