FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

Dan Alexa, pus în situații neașteptate după palma primită de la Anamaria Prodan: „Au început femeile să mă oprească pe stradă” + Ce i-a spus Mircea Lucescu

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 octombrie 2019 20:30

Dan Alexa (39 de ani), ultima dată antrenor de la Astra, s-a amuzat de momentul în care a fost lovit de impresarul Anamaria Prodan, după remiza cu FC Botoșani, scor 2-2.

Tehnicianul susține că a discutat și cu Mircea Lucescu despre acest incident.

„Am vorbit cu Mircea Lucescu despre acel episod și mi-a spus să stau liniștit, că i se poate întâmpla oricui așa ceva. Ba o nevastă de fotbalist care nu e folosit, ba alte asemenea momente neprevăzute. Nu știu dacă nea Mircea a pățit așa ceva sau altcineva, dar și acum la fel aș proceda”, a spus Dan Alexa la Radio Sport 1.

Alexa spune că după acest episod multe femei l-au oprit pe stradă: „Partea haioasă este că mult timp după aceea foarte multe femei mă opreau pe stradă să-mi mulțumească și să mă aprecieze. Oare de ce? M-au deranjat mulți oameni care mă cunosc și spuneau că am pierdut vestiarul, doar că după aceea am făcut cel mai bun meci, la Craiova, am ratat penalty. Egal cu Viitorul. Asta m-a deranjat mai mult decât mediatizarea exagerată”. 

Anamaria Prodan a explicat momentul

Anamaria Prodan a comentat gestul la GSP Live: „A fost o reacție copilărească. Greșeala mea e că reacționez la impuls. A fost o discuție despre două transferuri nereușite. M-am enervat foarte tare și m-am aprins. Dan niciodată nu ar da într-o femeie, de-asta nu a ripostat.

Astea sunt niște prejudecăți și niște prostii. Nu se aștepta să am o asemenea reacție. E greșeala mea, mi-o asum. Nu trebuia să fac asta, indiferent câți nervi aș fi avut. Am de lucrat la asta.

Nu știu de ce s-a înverșunat toată lumea. Toată lumea, în loc să vorbească despre Halep, vorbea despre mine. A fost o prostie. Simona scrisese istorie pentru România! Nu este o mândrie pentru mine sau pentru noi ca popor că am rivalizat cu așa ceva”.

VIDEO cu pumnul dat de Anamaria Prodan lui Dan Alexa

Vezi și:

Dan Alexa, atac la Becali, după scandalul cu Anamaria Prodan: „Lătrăii care vorbesc sunt patetici. Noi dăm lecții de viață tuturor milogilor de bărbaţi care fac circ la televizor”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Campionate
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Liga 2
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (16)
romeverest
romeverest  •  27 Octombrie 2019, 10:39

In primul rand ca nu a fost o palma, ci un pumn serios !! In al doilea rand nu inteleg de ce se mai insista pe tot felul de explicatii idioate cand toata lumea a inteles ca a fost vorba de un amantlac gretos intre un antrenor divortat si o impresara casatorita, dar foarte geloasa !!

utilizator șters
utilizator șters  •  27 Octombrie 2019, 10:18
Postat de utilizator șters pe 27 Octombrie 2019, 08:49

Exact. Trebuie să stai să o încasezi de la femeie, pentru că nu ai voie să ripostezi! Ia să fi fost Alexa moldovean! Adică urmaș al carpilor, dacilor liberi. Dar nu-i decât un bănățean, obișnuit să fie sub stăpânire, inclusiv a femeii. În Ardeal și Banat cântă găina în casă, ca nicăieri altundeva.

Iată un meltean ca la carte

liviu.neagoe
liviu.neagoe  •  26 Octombrie 2019, 22:25

Degeaba va tot chinuiti si tu si dna Prodan, ce a fost de inteles, s-a inteles, lasati-o balta, parerea mea...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează