FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CSU CRAIOVA 3-2

VIDEO Dan Petrescu a fost la un pas de FCSB: „Am stat cu Gigi o noapte întreagă să-l convingem. Mi-a zis că ar fi venit în secunda 2”

Articol de GSP - Publicat luni, 01 aprilie 2019 10:47

Mihai Stoica, directorul sportiv de la FCSB, s-a arătat surprins de revenirea lui Dan Petrescu (51 de ani) la CFR Cluj.


Oficialul roș-albaștrilor consideră că Dan Petrescu și-a asumat un risc venind la cârma unei echipe aflate pe locul 1. În plus, MM a povestit un episod din 2005 când el și Gigi Becali au încercat să-l aducă pe Dan Petrescu la Steaua.

„Nu am crezut că Petrescu va veni. De ce? Pentru că, în 2005, când am stat o noapte întreagă la Petrescu, cu Gigi, să-l convingem să preia Steaua, nu înţelegeam de ce refuză. I-am pus o întrebare spre dimineaţă: «Dacă am fi terminat pe locul 2, ai fi venit?». «În secunda doi», mi-a zis.

Şi atunci mă gândeam că, dacă CFR era pe locul doi, venea 100%. Dacă CFR câştigă campionatul, ceea ce este firesc, cu foarte multe argumente, au merit Edi Iordănescu, Toni Conceicao, Alin Minteuan şi Dan Petrescu. Dacă nu ia titlul, sunt şanse minuscule, e o problemă”, a declarat Mihai Stoica la finalul partidei dintre FCSB și CSU Craiova, scor 3-2.

Citește și:

FCSB - CSU CRAIOVA 3-2 // Ilie Dumitrescu, încântat de Junior Morais: „E jucătorul meciului” + Laude și pentru Mihai Teja

Citește și:
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Superliga
Aproape de miezul nopții, Gigi Becali a răbufnit în direct la TV: „Gata, îl dau gratis, să-l ia cine vrea”
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Campionate
Imagini oribile în prima etapă din sezon! Au dat foc la stadion: „Să vă ia naiba”
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Campionate
Mohamed Salah a bătut palma și semnează » Salariu colosal pentru fostul star al lui Liverpool
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (13)
rocky2
rocky2  •  01 Aprilie 2019, 18:57

Nu va panicati, nimeni nu va ia cvadrupla istorica gigistilor!

adi67
adi67  •  01 Aprilie 2019, 14:20
Postat de bilzerian_din_vaslui pe 01 Aprilie 2019, 12:37

Cati bani o fi avut promisi de la CFR asistentul Sebastian Gheorghe pentru meciul de aseara?

Problema e ca nu i-a luat , *** . Se imprumuta de la celalalt , care-i are deja in cont .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

se_rade_de_fc_fcsb
se_rade_de_fc_fcsb  •  01 Aprilie 2019, 13:59

Aiureli craitoniste..

Vezi toate comentariile (13)
Comentează