FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu a răbufnit » Balaj a anunțat decizia în privința jucătorului: „O să-l trimitem în străinătate”

Dan Petrescu, în CFR - Lugano. FOTO: Cristi Preda
Dan Petrescu, în CFR - Lugano. FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat marti, 19 august 2025 08:59 / Actualizat marti, 19 august 2025 09:25

Dan Petrescu (57 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, s-a arătat extrem de dezamăgit de situația lui Simao Rocha (24 de ani), fundaș care acuză probleme medicale, în ciuda faptului că doctorii nu indică nimic grav în cazul lui. Cristi Balaj, președintele clujenilor, nu își explică situația și a anunțat că jucătorul va fi trimis în străinătate, pentru a efectua teste suplimentare.

În urmă cu câteva zile, Petrescu a vorbit despre jucătorul lui și fără să se ferească l-a numit pe acesta „o decepție”.

Cu probleme la genunchi, Simao Rocha a jucat în numai două meciuri din acest sezon, 5 minute în manșa tur cu Braga, o repriză la returul din Portugalia. Chiar dacă în urma efectuării unui RMN nu s-a constatat nimic grav, acesta i-a spus lui Petrescu faptul că nu este apt de joc.

Simao Rocha va fi trimis de CFR în străinătate la control medical

„(n.r. – Începeți să fiți îngrijorați că Universitatea Craiova s-a dus la 11 puncte?) Am fost îngrijorați dinaintea meciului. Dacă am fost îngrijorați înainte de meci, nu am câștigat, deci nu am cum să fiu mai puțin îngrijorat. Suntem adânc îngrijorați acum!

Este greu, am avut mulți jucători accidentați. O parte dintre ei încep să revină, dar în continuare nu ne putem baza pe Simao, Muhar și Kamara. Sunt 3 jucători greu de înlocuit.

(n.r. – Am văzut că și Dan Petrescu s-a luat de Simao) Dacă îl doare genunchiul, ce poți să îi spui la om? Îl doare genunchiul, o să îl trimitem la un specialist în străinătate și rămâne de văzut în ce măsură vom reuși să rezolvăm problema. Când un jucător spune că îl doare, nu ai ce să îi faci.

I-am făcut un RMN, doar că RMN-ul nu îl sprijină, nu e de partea lui. Cunoscându-l, știu că vrea să joace. Face eforturi, vrea să fie pe teren, e frustrat și el. Frustrat și el, frustrat și noi. Ca președinte, trebuie să fiu echilibrat și atunci când văd că un jucător se pregătește, se recuperează, muncește, știind că vrea să joace… Nu am cum să fac altceva.

Dan Petrescu este iritat de situația lui. El așteaptă răspunsul, să vadă dacă îl scoate sau nu de pe listă. Dacă îl scoate de pe listă, el trebuie să se asigure că trebuie să îl pună înapoi”, a spus Cristi Balaj, citat de fanatik.ro.

Simao a intrat o repriză [în Portugalia], are aceleași probleme cu genunchiul. Din păcate, și Simao a fost o decepție pentru mine sezonul ăsta, numai accidentat. Acum nu știu... Cum a putut juca în Portugalia, sper să poată juca și în România. Dar e mereu accidentat, asta este realitatea cu care ne confruntăm acum

- mesajul lui Dan Petrescu

5 pase decisiveîn 35 de meciuri a oferit Simao la CFR

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează