FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

E sigur! Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj » Salariile impresionante cu care e ademenit „Bursucul” de două echipe

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Articol de , - Publicat joi, 05 noiembrie 2020 08:47 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2020 08:59

Dan Petrescu (52 de ani) a avut marți o conferință în care a încercat să retragă mesajul de renunțare pe care-l transmisese după eșecul cu Gaz Metan (1-2). Realitatea este că nici conducerea lui CFR Cluj nu-l mai vrea, nici el nu e convins să mai continue. A și primit două oferte concrete: Al Nasr și Al Wasl.

Petrescu s-a răzgândit, nu mai renunță la post, așa cum anunțase după ce a pierdut acasă cu Gaz Metan. „Vreau doar o pauză de cinci sau șase zile, ca să mă odihnesc. Îmi voi lua pauza aceasta după partida din campionat cu FC Argeș. Mai sunt doar 14 sau 15 jucători apți pentru jocul cu AS Roma și nu pot să-i las pe băieți singuri tocmai acum”, a spus antrenorul marți. 

Cu două zile în urmă, fusese clar într-o intervenție de la DigiSport: „Eu nu mai continui la CFR! Să vină altcineva, că eu m-am săturat de toate problemele pe care le am în acest club!”.

Ce urmărește cu mesajul pacificator pe care l-a pronunțat marți? Petrescu caută să tragă de timp. Negociază cu cluburi din alte țări și caută în același timp o soluție pentru rezilierea contractului cu CFR fără să fie nevoit să achite două milioane de euro, suma stabilită conform clauzei de reziliere. Destinații noi i-au apărut în față în ultimele zile: Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Dan și agenții lui căutau de șase luni un contract în Asia ori în Rusia.

Petrescu primește minimum două milioane de euro

Al Nasr, din Arabia Saudită, e formația cea mai interesată de angajarea lui Petrescu. Rivala lui Al Hilal și a lui Răzvan Lucescu în stagiunea trecută, Nasr are un sezon dezastruos, se află pe locul al 14-lea, în zona de retrogradare, în condițiile în care obiectivul echipei fusese câștigarea campionatului. 

„Al Nasr e un club bogat, i-ar putea plăti lui Petrescu un salariu de până la 3 milioane de euro anual, cu tot cu sumele alocate pentru alți membri ai staff-ului tehnic”, explică un agent care cunoaște foarte bine situația din fotbalul saudit.

Celălalt club arab interesat de Petrescu, Al Wasl, l-a demis recent pe Reghecampf. Echipa este acum a 9-a într-o ligă din 14 formații. Al Wasl i-ar plăti mai puțin lui Dan, de la două milioane la maximum 2,5 milioane de euro. În ciuda situației proaste din clasament, e vorba despre un club cu tradiție bogată și cu bani mulți, unul dintre cele mai importante din Emiratele Arabe Unite.

Lipsește doar oficializarea divorțului cu CFR Cluj

Petrescu și CFR nu mai pot continua împreună, fiindcă atmosfera, oricum tensionată de-a lungul acestui an, a devenit insuportabilă și pentru antrenor, și pentru conducători, pe care Dan i-a acuzat direct. I-a învinovățit și pentru slăbiciunea lotului, și pentru arbitrajul potrivnic. O analiză a GSP a arătat că vișiniii sunt totuși printre beneficiarii erorilor pe care le comit arbitrii! Doar Hermannstadt e favorizată mai des în meciurile din campionat.

Singurul subiect de discuție îl mai constituie metoda prin care va avea loc despărțirea. Petrescu și șefii clubului au mai folosit o dată o rețetă de evitare a clauzei de reziliere, atunci când antrenorul a plecat în China, la Guizhou Hengfeng. Pentru ca ardelenii să capete o despăgubire de pe urma plecării tehnicianului, el l-a luat în China pe Kevin Boli. 

Guizhou a achitat 2,5 milioane de euro în schimbul apărătorului francez, iar suma a funcționat ca o clauză de eliberare a lui Petrescu de la Cluj. Schema ar putea să fie aplicată din nou, Dan urmând să ia în Arabia un fotbalist al CFR-ului.

Cred că sunt cel mai bun antrenor român de la Revoluție încoace. Niciun alt antrenor nu a avut atât de multe meciuri în cupele europene și cu asemenea rezultate cum am obținut eu! - Dan Petrescu, antrenor CFR

Ne va fi foarte greu la Roma, din moment ce mai avem numai vreo 15 jucători, care vor fi ca niște gladiatori. Mai avem fotbaliști, dar ei nu sunt pe lista de Europa League: Costache, Luis Aurelio, Soares plus Ben Youssef, care a venit acum - Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului

Dan Petrescu: „Nu am oferte...de fapt, primesc oferte zilnic”

Petrescu s-a contrazis în timpul conferinței de marți. El a comentat informațiile publicate în Gazetă, despre încercarea lui și a impresarilor care-l reprezintă să-i găsească un club în Rusia sau în Kazahstan: „Nu am primit nicio ofertă, că eu nu țin ascunse negocierile. Când vine vreo propunere i-o transmis imediat patronului clubului. Așa am procedat și când am negociat în China, i-am transmis că era o propunere extraordinară din punct de vedere financiar și ne-am înțeles”. 

După câteva minute, Dan a susținut altceva: „Am și acum oferte, normal, îmi sună telefonul zilnic”.

Dan Petrescu: „Eu pierd bani la CFR”

„Bursucul” câștigă 500.000 de euro anual numai din salariu, el este antrenorul cel mai bine plătit din campionat. Următorul într-un clasament al salariilor e Cosmin Contra, remunerat la Dinamo cu 360.000 de euro pe sezon. 

Salariul lui Contra este, deocamdată, doar negociat și scris în contract, nu și plătit, din cauza problemelor economice grave cu care se confruntă roș-albii. Petrescu ajunge, cu tot cu bonusurile calculate în funcție de rezultate, spre un milion de euro anual. „Dar eu pierd bani, de fapt, fiindcă antrenez aici, la CFR. Aș putea fi în altă parte, în alt campionat, cu un salariu cu mult mai mare. Nu sunt la CFR pentru bani, am continuat aici doar pentru performanțe”.

VIDEO Dan Petrescu, conferință înainte de AS Roma - CFR Cluj

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Paulo Vinicius forțează revenirea » Unde se va trata stoperul de la CFR Cluj pentru a accelera recuperarea

AS Roma - CFR Cluj, la a treia serie » Bilanțul ardelenilor în confruntările cu italienii și pe „Stadio Olimpico”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (42)
deusdat
deusdat  •  05 Noiembrie 2020, 18:06

Așa că rămânem cu Rădoi pe cap. Adio Mondial!

1472465589475328
Leo Sima  •  05 Noiembrie 2020, 17:28
Postat de feliz_aniversario_ayudante pe 05 Noiembrie 2020, 17:14

***

Si pe mine m-au cenzurat aparatorii drepturilor omului de pe site-ul asta

feliz_aniversario_ayudante
feliz_aniversario_ayudante  •  05 Noiembrie 2020, 17:14
Postat de Leo Sima pe 05 Noiembrie 2020, 17:13

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (42)
Comentează