FOTBAL  »  Superliga  »  CFR TRAGE DE VEDETA DIN GIULEŞTI

"Dani, hai la Cluj!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 aprilie 2008 00:00

Ardelenii sînt dispuşi să-i ofere 300.000 de euro pe an, cît vrea portarul.

Nu mai e zvon. Rapid îl poate pierde pe Coman tocmai în favoarea uneia dintre rivale. Portarul “naţionalei” intră în vară în ultimul an de contract şi CFR presează ca să-l ia, oferindu-i bani lui şi Ra­pi­dului. Răzvan Zamfir, fostul impresar al jucătorului, acum di­rector executiv în Gruia, are mandat să-l aducă.

Coman le-a transmis deja şe­fi­lor din Giuleşti că vrea renegocierea contractului său în vară. “Am 29 de ani, e cazul să iau în calcul interesul meu şi al familiei mele, nu-mi mai permit să gîndesc cu inima!”, a fost me­sajul lui Dani, care cere mi­ni­mum 300.000 de euro anual, faţă de 180.000, cît cîştigă în prezent.

Zamfir a mai încercat o dată să-l direcţioneze pe Coman, portar agreat şi de Andone, spre Cluj. “Aici ai obţine salariul pe care-l vrei şi ai, în plus, ocazia să joci în Ligă”, sînt argumentele fostului colaborator al lui Adrian Ilie. Dani a ratat vara trecută plecarea în străinătate din cauza preţului solicitat de Copos, două milioane de euro, dar noua conducere din Grant ar accepta de data asta o sumă mai mică, dat fiind că portarul ar avea po­si­bi­li­tatea să părăsească Ra­pi­dul, în vara lui 2009, fără ca alb-vi­şiniii să încaseze vreun ban!

4 portari are CFR în lot: Hirschfeld, Nuno Claro, Stăncioiu şi Ţurcaş. Ultimii doi vor pleca sigur la finalul acestui sezon.

Citește și:
Favorit să preia echipa! Schimbare de antrenor în Superliga
Superliga
Favorit să preia echipa! Schimbare de antrenor în Superliga
Dialogul dintre Baciu și Becali la despărțire + Varianta exclusă din start de patronul lui FCSB: „Altă întrebare!”
Superliga
Dialogul dintre Baciu și Becali la despărțire + Varianta exclusă din start de patronul lui FCSB: „Altă întrebare!”
Dublă-lovitură în România: acord cu Andrei Burcă și Nicolae Stanciu!
Superliga
Dublă-lovitură în România: acord cu Andrei Burcă și Nicolae Stanciu!
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (30)
 •  18 Aprilie 2008, 14:53

Oameni buni, Coman a jucat cel mai bine la Cluj, dintre toti rapidistii, si voi il suspectati k tocmai el a aruncat meciul...Omul a zis un adevar gandit de noi toi: "Steaua nu merita sa ia campionatul. CFR, da! Fiindca pe noi CFR ne-a batut pe teren!" Ce mare treaba. N-ati inteles? Inseamna k nu va duce capul...Dani a zis un adevar...

 •  18 Aprilie 2008, 14:17

ehehehe....parca adevarat graia Adi Ilie...a mirosit el ceva de coman de ii are favoriti pe KFR...omul isi facuse planurile dinainte si de asta nu prea s-au omorit rapidistii cu lupta la meciul direct cu kfr

 •  18 Aprilie 2008, 14:08

frate ii pacalesti si pe astia,dar nu ar fii prima data,nu?!s-au mai pacalit clujenii o data.sau tu esti prieten cu ala?hahahahacu razvan zanfir?!hai caera sane pacalesti...poate prinzi si tu o minge,sau nu ai voie?hehe.pe data viitoare

Vezi toate comentariile (30)
Comentează
Close