Articol de Liviu Manolache, Maria Olteanu - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 16:59 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 17:01
Csikszereda - U Cluj, din etapa a 15-a a Superligii, s-a terminat cu un rezultat surprinzător, scor 0-0. Gazdele au jucat foarte bine și au reușit să scoată un punct din confruntarea contra vicecampioanei României. Ștefănescu a marcat unicul gol, dar a fost anulat de VAR.
Italianul Cristiano Bergodi a bifat o bornă importantă în partida dintre Csikszereda și Universitatea Cluj. Tehnicianul a ajuns la meciul cu numărul 300 pe banca unei echipe în Superligă, devenind primul antrenor străin din istoria competiției care atinge această bornă.
Antrenorul clujenilor a avut parte de un meci echilibrat la Miercurea Ciuc, în care echipa sa, considerată favorită înaintea fluierului de start, a întâmpinat dificultăți în fața unei formații gazdă care a încercat să profite de oportunitățile avute.
Csikszereda a chinuit-o pe U Cluj
Csikszereda a reușit să-și creeze câteva ocazii importante în prima repriză și le-a dat emoții clujenilor, în timp ce „U” a căutat să-și impună jocul și a fost aproape de gol în mai multe rânduri.
În minutul 11, Macalou a trimis un șut-centrare în careul advers, însă Pap a reușit să rețină balonul în doi timpi și să își mențină buturile intacte.
Replica gazdelor a venit două minute mai târziu, când Trif a șutat puternic, dar mingea nu a prins spațiul porții apărate de clujeni.
În minutul 26, Csikszereda a fost aproape de deschiderea scorului. Lima a reluat dintr-o poziție bună, însă balonul a trecut puțin pe lângă poartă.
U Cluj a răspuns în minutul 36, când Macalou a expediat un șut puternic, dar Pap a intervenit din nou și a respins, evitând golul.
La cabine, cele două formații au intrat la egalitate, scor 0-0. Și după pauză, gazdele au preset și au încercat să scoată ceva din acest meci, dar au dat deseori senzația că pedalează în gol.
Chipciu a strălucit cu pasa decisivă, dar degeaba
Prima mare ocazie a părții secunde i-a aparținut lui Lima, în minutul 53, care a fost aproape să miște tabela cu un șut spectaculos, care a trecut însă cu efect puțin pe lângă poartă.
Doar două minute mai târziu, clujenii au replicat prin Macalou, dar Pap a fost din nou providențial pentru echipa lui și a scos cu vârful ghetei, dintr-o poziție grea.
În minutul 63, Chipciu a trecut impecabil de Lima, la jumătatea terenului, și a trimis o pasă precisă la Marius Ștefănescu, cel care l-a lobat pe Pap și a deschis scorul. Bucuria clujenilor a durat însă doar câteva minute, cât faza s-a analizat în VAR, pentru că reușita nu a fost validată și tabela a rămas la 0-0.
După golul anulat, U Cluj a rămas în atac, simțind că situația se complică și că timpul trece fără reușită.
Csikszereda chiar și-a dorit, U Cluj nu a putut mai mult
Lukic a încercat să creeze pericol, dar nu a izbutit, ciucanii au forțat și ei și i-au mai dat de câteva ori emoții lui Lefter, dar tot oaspeții au fost cel mai aproape de gol.
Cu mai puțin de 10 minute înainte de final, Chipciu a expediat un șut tare, spre poartă, care cel mai probabil l-ar fi învins pe Pap, dar Palmeș a intervenit decisiv și a îndepărtat pericolul.
Mai apoi, Lukic a căzut în careu în minutul 85, dar jocul a fost lăsat să continue, fără să se intervină cu o lovitură de la 11 metri pentru clujeni.
Finalul a fost dramatic, cu elevii lui Bergodi ratând o ocazie uriașă de a da lovitura și a pleca cu toate cele trei puncte. Lukic l-a lăsat în poziție ideală pe Stanojev, dar acesta a șutat dezamăgitor, direct în brațele lui Pap.
S-a terminat exact la fel cum a început, scor 0-0, câte un punct pentru fiecare tabără. Gazdele pot fi mulțumite, după o prestație solidă, în timp ce clujenii pleacă dezamăgiți, având în vedere că mai degrabă au pierdut două puncte decât să ia în calcul ce au reușit să scoată din deplasarea la Miercurea Ciuc.
Clasamentul din Superliga acum
FINAL » Csikszereda - U Cluj 0-0
Cele mai importante detalii și statistici despre meci AICI
Marius Ștefănescu a marcat pentru 1-0 în minutul 63, dar după două minute de analiză în camera VAR reușita a fost anulată pentru semnalizarea unui ofsaid
Cristiano Bergodi a primit tricoul cu numărul 300, borna pe care a atins-o în această după-amiază, când a scris istorie în campionatul României. Acesta a fost recompensat și cu o plachetă simbolică din partea lui Gino Iorgulescu, președintele LPF.

Tehnicianul italian a debutat în campionatul României în urmă cu 21 de ani, pe 19 noiembrie 2005, la partida Pandurii Târgu Jiu - FC Național 1-1. De atunci, a mai pregătit alte nouă echipe: CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova, Sepsi OSK și Universitatea Cluj.
Csikszereda - U Cluj, echipele de start
Csikszereda (4-1-4-1): Pap - Odor, Hegeduș, Palmeș, Trif - Csuros (cpt.) - Lima, Horvath, Nyitra, Paszka - Kukovec
Rezerve: Karacsony - Csekus, Eppel, Jebari, Magyar, Noveli, Oniga, Stahl, Tajti, Vereș, Vukovic
Absent: Bakos (accidentat);
Antrenor: Valentin Suciu;
U Cluj (4-1-4-1): Lefter - Mikanovic, Poulolo, I. Cristea, Chipciu (cpt.) - Ov. Bic - Macalou, Pinho, Nistor, Ștefănescu - Lukic;
Rezerve: Michail, D. Moldovan - Chinteș, F. Adams, Techereș, Stanojev, Pall, Gheorghiță, Bodnar
Absenți: Mendy (suspendat), Capradossi, Loosli, Szimionaș (accidentați);
Antrenor: Cristiano Bergodi;
Stadion: Municipal Miercurea Ciuc;
Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iași);
Asistenți: Nicușor Marin (Argeș) și Claudiu Schiopet (Brașov);
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Ilfov) / Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța);
18dintre cele 26 de goluri marcate de clujeni au fost înscrise în repriza secundă, dintre care opt au fost reușite după minutul 75.
Csikszereda - U Cluj, statistici înainte de meci
O victorie, o remiză și patru înfrângeri este bilanțul înregistrat de FK Csikszereda pe teren propriu în actuala ediție de campionat.
12 octombrie 2026, Universitatea Cluj - Rapid 3-4 a fost singura înfrângere suferită de ardeleni în ultimele șapte etape. În celelalte șase partide, clujenii au obținut cinci victorii și o remiză.
8 meciuri fără gol marcat a înregistrat FK Csikszereda în primele 14 etape, cele mai multe dintre toate echipele din Superligă. Ciucanii au și cea mai mică medie a posesiei, de numai 41,3%.
Două confruntări directe au avut loc între cele două formații în Superligă, ambele în sezonul regular precedent. De fiecare dată s-au impus gazdele: 2-1 pentru FK Csikszereda, la Miercurea Ciuc, și 4-1 pentru Universitatea Cluj, pe Cluj Arena.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”