Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 22 august 2026, 10:35 / Actualizat sambata, 22 august 2026 10:51
Daniel Pancu, 49 de ani, le-a fixat obiectiv atacanților să înscrie la fiecare etapă de Superligă și a dezvăluit la conferința de presă de ce Olimpiu Moruțan, 27 de ani, n-a intrat din primul minut la Ploiești. Nu alergia la ambrozie a fost problema!
Rapid s-a impus cu 2-0 la Ploiești în meciul orgoliilor cu Petrolul, după reușitele lui Alex Dobre și Olimpiu Moruțan. Diferența a fost făcută în repriza secundă. Giuleștenii au revenit cu o victorie după eșecul din etapa precedentă, 0-1, acasă, cu Dinamo (aici, notele GSP primite după victoria cu Petrolul).
Daniel Pancu a fixat obiectivul în atac: „Trebuie să dăm goluri în fiecare etapă la ce valoare avem"
Daniel Pancu, 49 de ani, a fost mulțumit de rezultat, de prestația elevilor săi. Antrenorul, suspendat două etape după cartonașul roșu încasat cu Dinamo, a urmărit din tribună meciul de pe "Ilie Oană".
„Una peste alta, o victorie meritată, decisă de schimbările de la pauză, pentru că în seara asta am fost un antrenor inspirat, spre deosebire de etapa trecută.
Aveam nevoie (de 3 puncte) pentru atmosferă, pentru încredere, pentru moralul jucătorilor, pentru că avem un lung drum înainte și victoriile ne aduc încredere. E bine că a venit după înfrângerea care ne-a durut foarte mult de etapa trecută, de acasă, cu Dinamo.
Noi trebuie să profităm și forța noastră, pe lângă organizare... Până când ne stabilizăm la linia de fund, diferența trebuie să o facem în atac, pentru că există calitate foarte mare și trebuie să marcăm goluri la fiecare etapă.
Au fost și mai multe situații, începem să le interpretăm din ce în ce mai bine. Mulți jucători noi în continuare vin. Vedeți, nu pot exista relații, nu putem vorbi despre relații, dar prin valoare individuală și organizare trebuie să câștigăm meciuri până când ne sudăm cât de cât", a declarat Daniel Pancu la conferința de presă de după meci.
Rămâne o victorie împotriva unui adversar dificil, pe un teren greu, imposibil, incredibil cum poate exista un astfel de gazon în Superliga României în 2026
Daniel Pancu, antrenor Rapid
Ce a spus Daniel Pancu despre Olimpiu Moruțan: „Nu are cum să mă surprindă"
Olimpiu Moruțan a intrat la pauză și a oferit un assist, apoi a închis tabela în minutul 90. În cele șase etape bifate din acest sezon, mai marcase doar o dată, la 3-1 cu CFR Cluj.
„Eu am avut o discuție cu el... Pe mine Moruțan nu are cum să mă surprindă. Îi știm valoarea cu toții. Decizia ca el să înceapă de pe bancă... În primul rând, are o alergie (la ambrozie) de vreo două săptămâni. Nu l-am văzut foarte bine la ultimul antrenament, mi-a spus că nu a dormit bine, nu s-a odihnit bine, dar nu ăsta a fost motivul de nu a fost titular.
M-am decis cu patru ore înainte de joc: starea terenului a influențat alegerea mea, pentru că era un teren de luptă, am făcut o echipă de luptă, o echipă de gabarit, o echipă care să reziste la faze fixe sau să pună probleme la faze fixe. După care, la pauză, am schimbat, iar Olimpiu a făcut diferența", a precizat Daniel Pancu.
În cele șase etape ale stagiunii, Moruțan n-a fost titular în prima etapă, cu Sepsi (1-0), și acum la Ploiești, de fiecare dată intrând după pauză. A fost integralist doar cu Dinamo.
A fost decizia antrenorului. Nu înseamnă că dacă mă cheamă Moruțan trebuie să fiu titular. Am intrat foarte bine și mă bucur că am reușit să marchez
Olimpiu Moruțan, mijlocaș Rapid
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.