FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - SPORTUL, SÎMBĂTĂ, ORA 19:00, LIVETEXT PE GSP.RO

Dănuţ Oprea: "Suferim foarte tare în campionat, nici nu ştim de unde să-i apucăm pe Sportul" :D

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 noiembrie 2010 00:00

Directorul tehnic al FC Braşov, Dănuţ Oprea, a declarat într-o conferinţă de presă, că echipa sa este obligată să câştige meciul de sâmbătă, cu Sportul, cu atât mai mult cu cât miercuri, în Cupa României a eliminat-o pe Poli Timişoara, în urma unui joc foarte bun.

"Chiar dacă în Cupă am făcut meciuri foarte bune, în campionat suferim foarte tare şi acest lucru se vede în clasament. Nu avem altă variantă decât victoria în meciul cu Sportul. Nu ne va fi uşor, pentru că Sportul este un adversar destul de dificil pe care nu prea ştii de unde să îl apuci, însă chiar şi aşa nu avem niciun fel de scuză dacă nu îi batem.

Am făcut un meci extraordinar cu Timişoara, am demonstrat că putem să jucăm şi foarte bine, indiferent de adversarul pe care îl avem în faţă, astfel că la fel trebuie să facem şi cu Sportul. Cupa a trecut, nu ne mai gândim la ea, acum trebuie să ne concentrăm la cele cinci partide pe care le mai avem de jucat în campionat şi în care ne-am propus să luăm cât mai multe puncte pentru a intra şi noi liniştiţi în iarnă", a spus Oprea, citat de Mediafax.

Citește și:
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » IMAGINI + marea problemă
Altele
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » IMAGINI + marea problemă
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
Conference League
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Altele
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
Europa League
Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”


Comentarii (4)
dasnny
dasnny  •  13 Noiembrie 2010, 15:14

si modestia:))

vlad_stegar
vlad_stegar  •  12 Noiembrie 2010, 20:00
Postat de flafy pe 12 Noiembrie 2010, 19:18

nu intileg cum FC Brasov elimina o echipa precum Poli Timisoara si isi face probleme in privinta meciului cu Sportul? auzi ce declaratie de lasitate! pai atunci lasati Sportul sa va atace ca poate ea stie mai bine cum sa faca orium prin declaratia asta reiese ca au avut mult noroc cu Poli...oricum succes FC Brasov!

"au avut mai mult noroc cu poli", sa inteleg ca n-ai vazut meciul. Oricum inteleg ce vrei sa zici, si sunt de acord ca declaratiile astea pseudo prudente in care nu spui nimic doar rumegi aceleasi clisee sunt groaznice.

flafy
flafy  •  12 Noiembrie 2010, 19:18

nu intileg cum FC Brasov elimina o echipa precum Poli Timisoara si isi face probleme in privinta meciului cu Sportul? auzi ce declaratie de lasitate! pai atunci lasati Sportul sa va atace ca poate ea stie mai bine cum sa faca orium prin declaratia asta reiese ca au avut mult noroc cu Poli...oricum succes FC Brasov!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează