FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

VIDEO De ce se teme Bergodi înainte de plecarea în Bănie: „Ar fi o mare problemă”

Universitatea Craiova - Rapid 1-1/ foto Raed Krishan (GSP)
Universitatea Craiova - Rapid 1-1/ foto Raed Krishan (GSP)

Articol de , , - Publicat joi, 28 martie 2024 13:56 / Actualizat joi, 28 martie 2024 18:02

Cristiano Bergodi a prefațat meciul Universitatea Craiova - Rapid în cadrul unei conferințe de presă, înainte de plecarea în Bănie.

  • Universitatea Craiova - Rapid are loc pe 30 martie, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Bergodi crede că o înfrângere ar fi o mare piedică pentru Rapid în lupta la titlu. FCSB e la 7 puncte peste giuleșteni, care sunt pe locul doi, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova.

Cristiano Bergodi, mesaj clar pentru fani, înainte de Craiova - Rapid: „Ce s-a întâmplat cu Farul ne-a prăbușit”
RAPID
Cristiano Bergodi, mesaj clar pentru fani, înainte de Craiova - Rapid: „Ce s-a întâmplat cu Farul ne-a prăbușit”

VIDEO. Cristiano Bergodi: „Ar fi o mare problemă să pierdem”

„Sperăm ca această pauză să ne fi fost de folos pentru a ne reveni moralul. Venim după o înfrângere. Vom vedea după meci dacă a fost o pauză bună pentru noi. Faptul că am pierdut acasă primul meci de play-off a fost un duș rece. A trebuit să le refac moralul băieților, care s-au pregătit bine. Fiecare meci are istoria lui.

Mă gândesc doar că trebuie să avem curaj, încredere. Craiova părea a patra echipă după sezonul regular, acum e a doua. Pierzi un meci în play-off și se poate întâmpla orice.

Băieții au venit bine de la loturi, copiii Borza și Bădescu au jucat, au făcut-o și bine. Marian nu a jucat, Albion a jucat puțin. Dar naționala lor trebuie să fie Rapidul, pentru că mai avem nouă finale. Trebuie să fim concentrați. Următoarea acțiune a naționalelor e după finalul campionatului.

Nu e un meci de totul sau nimic, dar trebuie să câștigăm ca să nu ne îndepărtăm de FCSB. Nu e decisiv, e important. Ar fi o problemă să pierdem, mai ales după ce am pierdut și primul meci. Craiova e pe locul doi, e ambiție mare acolo. Au echipă bună, probabil e la fel ca atunci când eram eu acolo. Formează o echipă bună”, a declarat Bergodi.

VIDEO. Bergodi: „Eu nu fac calcule, trebuie să câștigăm multe meciuri”

„Și noi suntem o echipă bună, au fost lucruri care ne-au destabilizat cu Farul. Dacă noi reușim să ne concentrăm pe plan sportiv, putem face un play-off extraordinar. Meciul e dificil, au jucători cu forță și viteză în față, dar puteam câștiga, cum puteam bate la Craiova acum 3 săptămâni. Băieții trebuie să se concentreze doar pe meciurile din acest play-off.

Eu nu fac calcule, trebuie să câștigăm multe meciuri. Trebuie să câștigăm nouă meciuri, sunt 7 puncte față de FCSB. Calculele nu îmi aduc noroc, știu și eu, știu și băieții că trebuie să câștigăm multe meciuri.

Am fost la Roma două zile la începutul pauzei, apoi m-am întors și am început să mă gândesc la meciul cu Craiova. Pentru mine e o echipă specială, am fost aici și am jucat cu titlul pe masă. Am făcut o performanță, ne-am bătut cu CFR, care era o forță atunci”, a declarat Bergodi, la conferința de presă.

Citește și:

Cine ar fi anticipat? » FCSB cu Charalambous a strivit Superliga
FCSB
Cine ar fi anticipat? » FCSB cu Charalambous a strivit Superliga
Mutu e nemulțumit înainte de Sepsi - CFR Cluj: „Nu-mi convine”
Sepsi - CFR Cluj
Mutu e nemulțumit înainte de Sepsi - CFR Cluj: „Nu-mi convine”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează