Articol de Cosmin Nistor - Publicat duminica, 24 mai 2026, 11:15 / Actualizat duminica, 24 mai 2026 11:23
Denis Haruț (27 de ani), fundașul lui Sepsi, echipă alături de care a reușit promovarea în Superligă, a vorbit despre viitorul său, dar și despre duelul dintre FCSB și FC Botoșani, fostele sale formații.
FCSB și FC Botoșani se întâlnesc pe stadionul „Steaua” în semifinala barajului pentru calificarea în Conference League. Câștigătoarea va juca în deplasare cu Dinamo pentru ultimul loc european.
Denis Haruț își prelungește contractul cu Sepsi în Superligă: „Urmează să finalizăm”
Fundașul central a anunțat că este foarte aproape să continue la Sepsi și în sezonul viitor, după ce covăsnenii au promovat în Superligă.
„Contractul meu se încheie pe 30 iunie, iar prima opțiune, așa cum le-am promis și celor din club, este Sepsi. Urmează să finalizăm totul. Momentan, cred că mai sunt câteva lucruri de pus la punct și, în scurt timp, cred că vom semna.
Retrogradarea a fost o frustrare și este destul de greu, mai ales când joci în cupele europene, să ai o cădere liberă direct în Liga 2. E frustrant și greu să pui din nou totul cap la cap.
La Sepsi nu sunt probleme, banii sunt la zi, iar condițiile de pregătire sunt extraordinare”, a declarat Haruț la Digi Sport Matinal.
Întrebat despre duelul dintre FCSB și FC Botoșani, fundașul a evitat să aleagă o favorită, având legături importante cu ambele formații.
„E greu să zic cu cine țin diseară. Am jucat la ambele echipe. La FCSB am câștigat și campionatul, iar la Botoșani Croitoru este și nașul meu, deci tind să țin mai mult spre familie și nu vreau să-i supăr pe cei de la FCSB.”
Denis Haruț: „Îți asumi când mergi la FCSB”
Denis Haruț a evoluat la FCSB în perioada 2021-2024, timp în care a cucerit două titluri de campion și o Supercupă. Fundașul a vorbit despre perioada petrecută la roș-albaștri și despre presiunea existentă în club.
„Am început bine la FCSB și, ușor-ușor, nu am mai reușit să am aceleași evoluții. Eu, de fiecare dată când am intrat, am încercat să o fac cât mai bine. Am jucat pe mai multe posturi și niciodată nu am refuzat. Ca fotbalist profesionist, trebuie să-ți faci treaba acolo unde este nevoie de tine. Eu am încercat să-mi fac treaba pe orice post am intrat.
Cele mai frumoase amintiri de la FCSB sunt legate de un meci cu Rapid, pe Arena Națională. Am câștigat cu 3-1, stadionul a fost plin, atmosfera extraordinară, iar pentru mine a fost ceva superb.
Nu ne-am înțeles de la început, după care lucrurile au fost OK și am acceptat să merg acolo. Din punct de vedere contractual nu ne înțelesesem prima dată, apoi ne-am înțeles și am acceptat. Mai aveam niște oferte și din țară, și din afară, dar oferta de la FCSB a fost cea mai bună în acel moment, după părerea mea.”

Denis Haruț, despre criticile lui Gigi Becali: „Afectează pe toată lumea”
În final, fundașul lui Sepsi a vorbit și despre presiunea creată de patronul FCSB, Gigi Becali, și despre criticile publice din cadrul clubului.
„Așa cum spune toată lumea, îți asumi când mergi acolo, dar depinde de fiecare cât de puternic este și cât de bine îți poți face treaba sub presiunea asta. Eu cred că afectează pe toată lumea. E puțin probabil să spună cineva că nu este afectat atunci când este criticat, dar depinde de fiecare cum rezistă. La meci trebuie să fii bine.
A venit o dată la bază domnul Gigi Becali, dar cam atât. Am vorbit doar la telefon când am semnat”, a declarat Denis Haruț.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.