Articol de GSP - Publicat joi, 15 septembrie 2022 18:48 / Actualizat joi, 15 septembrie 2022 19:13
Petre Marin a jucat timp de 6 sezoane la echipa patronată de Gigi Becali și se pronunță fără echivoc în scandalul ultimilor ani din fotbalul românesc ♦ Spune că a dispărut din peisajul fotbalistic pentru a se ocupa de creșterea și dezvoltarea viitorilor fotbaliști și dezvăluie ce ar schimba instant în fotbalul românesc
- Petre, tu arăți ca pe vremea când jucai fotbal!
- Eh, nea Ovidiu. Am pus ceva pe mine. Cinci, șase kilograme. Dar sunt bine. Chiar dacă m-am retras aproape de 38 de ani.
- Am vrut să te chem acum câteva luni la emisiune și mi-ai spus că ai avut un necaz.
- Prima operație din viața mea. N-am avut operații nici când eram copil.
- Ce s-a întâmplat?
- Am jucat un meci de old-boys și am făcut o ruptură de tendon ahilean. Eram împreună cu Mirel Rădoi și cu Gabi Boștină la un meci la Severin. Cred că uzura și antrenamentele pe care le-am făcut mi-au produs accidentarea.
- Ai stat o lună la pat, nu?
- Am stat cu atelă, apoi m-am operat la doctorul Ionuț Codorean. Fac recuperarea la FCSB, la Ovidiu Kurti. E o senzație pe care n-am mai întâlnit-o până acum. Nu doresc nimănui asta. Oricum, profit de ocazie să le mulțumesc amândurora pentru ajutor.
„Copiii mai vin la fotbal, e îmbucurător”
- Porecla asta a ta, Jair, cine ți-a pus-o?
- Oli, la FC Național. Mi-a zis că semăn la față, poate și la stil de joc cu fotbalistul brazilian.
- Ai cam dispărut din peisaj. Cu ce te ocupi acum?
- Împreună cu Sorin Ghionea și cu George Gigel, antrenorul federal, avem o școală de fotbal. News Starts București. Avem în jur de 200 de copii, parteneriat cu Academia lui Gică Hagi, unde au ajuns cei mai buni șase copii de la noi.
- Ești șef sau și antrenor?
- Eu sunt unul dintre proprietarii școlii, dar sunt și antrenor. Cei mai mici au 6 ani, iar cea mai mare grupă are 15 ani. Îmi place foarte mult ce fac acum! Eu am mai fost scouter la Chiajna cu Ilie Stan antrenor, apoi am renunțat pentru acest proiect. Avem și o bază a noastră în Drumul Taberei-Militari, cu două terenuri de minifotbal.
- Și te cunosc cei mici?
- Mă știu mai mult ca fiind tatăl lui Răzvan.
- Lumea mai vine la fotbal?
- Copiii mai vin și ăsta e un lucru îmbucurător. Mai ales după ce s-a întâmplat cu pandemia, când am fost închiși în casă. Copiii vin, însă este o problemă cu telefoanele, tabletele. Încercăm să-i educăm pe cei mici să mai renunțe la stat toată ziua în casă și cu ochii în tablete.
- Pe vremea când ai început tu...
- Atunci era interesul mult mai mare pentru fotbal. Era singura noastră bucurie. Băteam mingea în fața casei sau pe maidan, în parcuri, în spatele blocurilor. Acum au dispărut foarte multe baze sportive, parcuri. Unde ne uităm în jur, mai ales în București, vedem foarte multe construcții.
„Cu Brondby am fost copil de mingi”
- Copiii vin că vor ei sau că sunt obligați de părinții lor?
- Noi le spunem părinților că în momentul în care copilul nu mai dorește să vină la fotbal, la mișcare, să se antreneze, înseamnă că n-are sens să-l forțeze. Mai bine să meargă unde are el bucurie și se duce cu drag decât să vină forțat.
- Bine, toți părinții visează să devină bogați copiii lor.
- Când se apucă de fotbal nu visează nimeni să devină milionari, să câștige milioane de euro. Visează că ajungă fotbaliști ca Messi, ca Ronaldo, ca Răzvan Marin, ca Ianis Hagi. Bucuria și pasiunea de a juca fotbal sunt foarte bune.
- Tu cu gândul ăsta ai pornit la drum? Să ajungi ca fotbaliștii din vremea aceea?
- Eu am avut șansa să fiu la Sportul Studențesc, unde am crescut alături de foarte mari fotbaliști. Am mers la Sportul pentru că era în primele trei din București, după Steaua și Dinamo. Eu la meciul Sportului cu Brondby am fost copil de mingi. Am prins și victoria cu Inter, când jucau Gino Iorgulescu, Mircea Sandu...
- Părinții tăi te-au lăsat să mergi la fotbal?
- Nu m-au îndemnat. Iar eu am făcut același lucru cu Răzvan. Mergând cu mine pe la meciuri, în vestiar, la antrenamente, microbul s-a transmis și el asta și-a dorit să facă. Eu stând aproape de stadion, toată ziua mergeam acolo, băteam mingea. Chiuleam de la școală ca să jucăm cu prietenii fotbal pe stradă.
- Tu ai stat în Regie.
- Și acum tot acolo stau. Am mers la Sportul pentru că stadionul era gard în gard cu locul unde stăteam. Cum Giuleștiul era foarte aproape, am mers și pe la Rapid. Dar în excursie, trei luni, în vacanță.
- Scandal, probleme? De ce așa puțin?
- Era domnul Rednic antrenor, după ce-a plecat nea Mircea Lucescu. Așa a fost să fie... Nu mai dezgropăm morții.
„Sunt mulțumit cu cariera mea”
- Începuturile tale au fost ca portar?
- Da, da! Fix așa! Îmi plăcea foarte mult în poartă, însă ieșeam și în atac să dau goluri. Am fost plecat la un turneu la Buhuși și mi-am rupt mâna. De-atunci n-am mai vrut să stau în poartă. Acum, când mai jucăm la minifotbal, unde ne mișcăm ca să nu amorțim și să nu îmbătrânim, mă mai bag în poartă. Și sunt chiar bun, chiar dacă n-am statură.
- Fundaș cum ai ajuns?
- Pe vremea aia se juca cu extremă dreaptă, extremă stângă. Eu eram stângă, dădeam foarte multe goluri. Făceam pariuri cu antrenorul pentru un Pepsi sau o Cola. Nea Ando m-a reprofilat fundaș stânga, când Bunaciu era accidentat.
- Sportul, FC Național, Rapid. Apoi transferul la Steaua.
- Cu nea Piți antrenor. Am avut șansa în carieră să lucrez cu antrenori foarte buni și oameni deosebiți. De la fiecare am avut ce să învăț. Sunt mulțumit cu ce-am realizat, cu cariera pe care am avut-o. O carieră lungă, cu rezultate, singurul regret e că n-am încercat o experiență într-un campionat de afară.
- Aproape 500 de meciuri în România și deloc în străinătate.
- A existat interes de la unele echipe, dar nu s-a concretizat. Am ajuns târziu la Steaua, aveam 31 de ani, poate d-asta nici n-am prins un transfer în străinătate. Răzvan a plecat la 21 de ani, la Standard Liege. Dar eu sunt mulțumit cu tot ce am. Mai ales că am jucat și prin Champions League.
„Andone m-a vrut la Dinamo!”
- De la Dinamo n-ai avut nicio ofertă?
- Ba da! Chiar în perioada în care am semnat cu Steaua, Dinamo se interesa de mine. Antrenor era nea Ando. Cel care mă promovase la Sportul. Erau într-un turneu prin Franța când s-au interesat de mine. Am vorbit doar telefonic cu ei. Nu-mi pare rău că n-am ajuns la Dinamo. Am făcut performanță, am câștigat bani, am amintiri foarte frumoase.
- Cum vezi situația din acest moment de la Dinamo?
- Este regretabil ce se întâmplă cu echipele de tradiție. Chiar mă bucuram că s-a întors Rapid în Liga 1, dar, din păcate, a dispărut Dinamo. Echipele cu suporteri creează emulație, echipele astea trebuie să fie mereu în prim-plan. Nu pot să înțeleg ce se întâmplă la Dinamo și de ce nu vine nimeni să preia echipa.
- Dacă n-au venit până acum...
- Să vină cineva să facă o strategie. Rapid a luat-o din Liga 4 și a ajuns înapoi în Liga 1. Bine, oricum, doar la noi, în România, se întâmplă să fie mai multe de Steaua, mai multe de Rapid, mai multe de Dinamo, mai multe de Craiova, mai multe de Timișoara. Eu în altă țară n-am văzut așa ceva.
„Totul se întâmplă cu voința Celui de Sus”
- Steaua sau FCSB? Care e adevărata echipă?
- Pentru mine, Steaua este cea din Liga 1! Am spus-o! Nu vreau să supăr pe nimeni. Echipa lui Becali, FCSB! Eu vorbesc din punct de vedere sportiv. Este continuatoarea a tot ce s-a întâmplat din 1947. Ce-a hotărât judecata nu mă pricep, nu vreau să comentez. Eu atât spun, că din punct de vedere sportiv echipa care este acum în Liga 1 a continuat activitatea fotbalistică de-a lungul timpului.
- Spune-mi, te rog...
- Durerea știți care este? Că Steaua sau FCSB avea cei mai mulți suporteri în România. Și-acum s-au divizat, unii sunt cu CSA Steaua, alții cu FCSB. Din păcate, stadioanele nu se mai umplu. Eu unul am avut șansa să joc cu stadionul plin, când aveam meci pe fostul "23 August", de la Unirii până la stadion era o masă de oameni. Odată, la un meci, au coborât din autocar Oli și MM ca să se dea lumea din fața autocarului, că întârziam la stadion. Degeaba aveam antemergător cu noi, că era totul blocat. Acum, fanii sunt împărțiți. Milioanele de suporteri au de suferit.
- La Steaua ai strâns cele mai frumoase amintiri?
- Câștigarea primului titlu, când am sărbătorit cu mii de suporteri. Al doilea titlul, când ne-am întors de la Vaslui, iar pe tot drumul, prin orice localitate sau sat treceam, ne opreau oamenii, ne dădeam jos din autocar și făceam poze. La Buzău era o sărbătoare a orașului, chiar ne-au suit pe scenă în drumul nostru spre București. Generația noastră a fost una de excepție. Eram frați, cum am spune noi. Și acum suntem prieteni. Avem grupul nostru de WhatsApp unde vorbim.
- Ai jucat și în meciul cu Middlesbrough.
- Din păcate, am jucat. Noi nici acum nu găsim explicații pentru ce s-a întâmplat. S-a auzit că ne-au băgat nu știu ce prin aerisire... N-am simțit! Povești. Oli ne-a spus la pauză: "Bă, dacă jucăm cum am făcut-o în ultimele zece minute o avem groasă!". Și, din păcate, a avut dreptate. Nu există explicații! Cu toate că am avut un penalty clar în minutul 90 și ceva. A fost greu... Am avut calificarea în mână. Așa a fost să fie. Totul se întâmplă cu voința Celui de Sus. Dacă Dumnezeu așa a hotărât, să nu facem noi pasul către finală, asta s-a întâmplat.
„Primul lucru pe care l-aș schimba e mentalitatea!”
- Situația legată de stadionul Ghencea cum o vezi?
- Atât timp cât stadioanele sunt făcute din bani publici, e normal ca oricine să aibă acces acolo. Nu mă refer doar la Ghencea, ci și la Arcul de Triumf. Așa mi se pare normal, sunt stadioane care trebuie să producă. Oricine își dorește să evolueze acolo, să plătească o chirie și să joace. Cu FCSB pe Ghencea este puțin mai greu pentru că există această divergență între suporteri.
- Ai sute de meciuri în Liga 1, însă doar 9 selecții la națională. De ce?
- Nu contează numărul selecțiilor, important e că am îmbrăcat cel mai important tricou! Gândiți-vă ce fotbaliști erau pe postul ăla. Selymes, Raț, Chivu... Era greu să prinzi. Totuși, mă bucur că am făcut parte și eu dintr-o generație foarte bună.
- S-ar putea să te pun într-o situație delicată, dar trebuie să te întreb cum vezi echipa națională de acum?
- Eu mereu am fost obiectiv și realist, iar din punctul meu de vedere avem o generație foarte bună. Din păcate, rezultatele vorbesc. Când nu ai rezultate, indiferent cum te numești, ești contestat. Am fost și eu la ultimul meci și, pe bună dreptate, unii au contestat și au scandat anumite lucruri la adresa antrenorului și a Federației.
- Ai văzut și lucruri bune la națională?
- Din punct de vedere fotbalistic noi trebuie să le acordăm timp acestor copii. Și-atunci se va întâmpla un declic. E nevoie de timp. Nu putem să rezolvăm lucrurile de pe o zi pe alta. Trebuie acordat timp acestor copii.
- Numirea lui Edward Iordănescu cum ai primit-o?
- Avem un antrenor tânăr, care a demonstrat în fotbalul românesc. A avut și experiență în alte campionate, trebuie să fim mai pozitivi, mai optimiști. Echipa națională e echipa tuturor românilor.
- Ce ai schimba în fotbalul românesc?
- Pfff! Sunt multe! Primul lucru pe care l-aș schimba e mentalitatea! Mai multă implicare, să lăsăm oamenii să-și facă treaba acolo unde sunt puși, că d-aia îi punem. Fiecare să-și vadă de pătrățica lui, de meseria pe care o are. Cum să vin eu acum să vă învăț cum să faceți jurnalism? Asta lipsește în fotbalul românesc sau în general. Noi, românii, ne pricepem la toate. Mai ales la fotbal și politică, unde suntem experți.
N-am calculat cât am stat în cantonamente, dar trei, patru zile pe săptămână eram plecat de acasă. Nu aveam nici multe opțiuni să ne bucurăm. Aveam laptop, ne uitam la filme, jucam rummy, table, mai citeam și câte o carte. Nu aveam opțiunile celor din ziua de azi
Calitatea lui Răzvan? Inteligența! Am spus de mai multe ori, un mare merit în creșterea lui îl are soția mea, Raluca. Eu eram mereu în cantonament, plecat la meciuri. Când s-a născut Răzvan, eram în cantonament cu FC Național în Thailanda. L-am văzut după patru zile
