FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA-CFR CLUJ, DUMINICĂ, GSP TV, ORA 20:45

Diarrassouba Viera, asul lui Duşan Uhrin

Diarrassouba Viera
Diarrassouba Viera

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 martie 2009 00:00

Titular în mandatul cehului Duşan Uhrin, ivorianul Diarrassouba Viera a fost cel mai bun jucător al clujenilor în derby-ul cu Rapid

Fundaşul dreapta Diarrassouba Viera (22 de ani), cel mai tînăr jucător din primul unsprezece utilizat de Uhrin în derby-ul feroviarilor, a realizat cifre remarcabile în derby-ul cu Rapid (0-0). De altfel, ivorianul şi-a pus serios amprenta pe jocul campioanei, deşi a trebuit să neutralizeze incursiunile lui  Ovidiu Herea, dar şi desele urcări în atac ale muntenegreanului Vladimir  Bozovici.

Viera a contabilizat cele mai multe pase reuşite cu Rapid, 27, principalul vizat fiind atacantul Yssouf Kone. Prin comparaţie, Pereira a reuşit numai 7 pase bune. Mai mult, dintre apărători, Viera a pierdut cele mai puţine baloane şi e lider şi la capitolul acţiuni utile (11). Tînărul jucător de culoare a fost folosit numai pe postul de fundaş central, la echipa a doua a clujenilor, după transferul său. Forţat de accidentarea lui Tony, Uhrin l-a folosit pe Viera pe postul de fundaş dreapta în pregătirile din iarnă. Acesta a dat satisfacţie, iar cehul n-a ezitat să-l titularizeze în toate cele trei partide din retur disputate pînă acum. Viera e anunţat titular şi la Craiova.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (7)
 •  20 Martie 2009, 09:00

dupa 3 meciul deja se vorbest que e mare jucator, in faze ofensif e varsa noi sutem campion si avem nevoie de alti calitati numai de fundas vom dedea dupa 10 meci, uitati de exemplu dorsin, sanches prette, oberman, campioni mundial de tineret si aici nimic se le vedem cu alti equipa si cred que cand vi tony hurin le trag pe centru

alexutzu83
alexutzu83  •  19 Martie 2009, 01:58

intradevar e asul lui Uhrin. Bun jucator si tanar. la anu sper sa nu il vanda Muresan pe vreo 10 milioane la Man U.:) ca daca nu stiati jucam iar in Champions League.:) tot noi luam campionatul si anul asta. Forza CFR!

 •  18 Martie 2009, 15:27

Super jucator Viera. Tony isi cam pierde postul de titular.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează