FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Ionuț Negoiță, răspuns pentru Dumitru Dragomir: „Să nu vorbească doar să se afle în treabă” + „Dau acțiunile celui care va veni primul”

Articol de GSP - Publicat sambata, 02 noiembrie 2019 18:04

Ionuț Negoiță (45 de ani), finanțatorul lui Dinamo, a vorbit din nou despre vânzarea clubului și i-a replicat lui Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, care a afirmat că este și el interesat de preluarea formației din „Ștefan cel Mare”.

„Să fie clar, eu am plătit salariile. Clubul Dinamo s-a împrumutat în tot acest timp, de când sunt eu patron, doar la Mircea Rednic, și asta pentru că s-a oferit el, nu l-am obligat noi.

Am avut mai multe discuții despre vânzarea clubului cu alți oameni în această perioadă, de când am anunțat că vând pachetul majoritar cu 1 leu. Cine vine primul și îndeplinește condițiile, adică dă acel leu plus 500.000 de euro pe care trebuie să-i aibă în momentul în care semnăm actele și poate să susțină ulterior clubul, aceluia îi vor preda acțiunile”, a declarat Negoiță, pentru doardinamo.ro.

RĂSPUNS PENTRU DRAGOMIR

De asemenea, Negoiță a comentat afirmațiile făcute de Dumitru Dragomir, care pare a fi dispus să investească la Dinamo alături de Viorel Cataramă, persoană care și-a manifestat deja interesul de a plăti 1 leu plus 500.000 de euro garanția, sumă pe care Ionuț Negoiță a cerut-o pentru 51% din acțiunile clubului (MAI MULTE DETALII AICI).

„Dragomir să vină să vorbească cu mine, îi voi pune toate actele la dispoziție, cu presa, cu cine vrea dânsul, ca să vadă dacă e sau nu cacealma. 

Să facă toate demersurile să cumpere și atunci se va convinge că eu chiar am vorbit serios. Dacă nu vine, atunci să nu mai vorbească doar ca să se afle în treabă”
Ionuț Negoiță

VEZI ȘI:

FCSB // VIDEO Dan Petrescu despre Florinel Coman: „E cel mai bun jucător din campionat, nu m-ar surprinde să fie pe lista lui Manchester City”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (21)
1621414144804093
George Dobrescu  •  03 Noiembrie 2019, 10:43

Nevoită nu o sa vândă nimic . Totul este o cacealma .va veni cu fel de fel de pret este ca ala face ca alarmant nu este bun .etc Daca avea de gând să vândă ceva si nu avea nimic de ascuns proceda cu totul altfel Vene a cu actele pe masa arata totul asta este de vânzare astea Sant datoriile

valyomanyd
valyomanyd  •  03 Noiembrie 2019, 09:13
Postat de Piti Balzabucu pe 03 Noiembrie 2019, 08:57

domne negoita este un om de cuvant. am fost la el si am pus pe masa 500 000 de euro dar nu am mai avut si acel un(1) leu si a zis ca nu mai stam la discuti ca sunt neserios.

Daca ai mai mult de 16 ani e grav !

1507057976284888
Piti Balzabucu  •  03 Noiembrie 2019, 08:57

domne negoita este un om de cuvant. am fost la el si am pus pe masa 500 000 de euro dar nu am mai avut si acel un(1) leu si a zis ca nu mai stam la discuti ca sunt neserios.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează