LIGA 1    •   DINAMO

Dinamo, la un pas de un nou transfer! "Câinii" i-au luat fața lui CFR Cluj și aduc un internațional de tineret

Andrei Radu are 1 meci pentru Dinamo în Liga 1
Andrei Radu are 1 meci pentru Dinamo în Liga 1

Articol de — Duminica, 03 Iunie 2018

Așa cum GSP.ro a anunțat în exclusivitate încă de joi, Dinamo este foarte aproape să bifeze al doilea transfer al verii, după timișoreanul Deian Sorescu. Fundașul Andrei Radu, ultima oară la Aris Limassol, (21 de ani) este foarte aproape să ajungă la o înțelegere cu formația care a dominat cu autoritate acest play-out. 

Fotbalistul a confirmat interesul lui Dinamo, iar ProSport notează că cele două părți vor ajunge la un acord în scurt timp, în ciuda faptului că Radu a mai fost dorit și de CFR Cluj. 

"Da, am ofertă de la Dinamo. Am discutat şi mi-au zis că şi ei mă vor. M-am întâlnit cu Bratu chiar în urmă cu câteva zile şi mi-a zis că mă vrea la Dinamo. Nu ştiu încă, rămâne de văzut. Aştept o ofertă concretă din partea lor, vreau să văd ce condiţii mi se oferă. 

Am mai multe oferte. Şi din România, şi din străinătate. Ofertele sunt foarte bune. Eu vreau să joc, vreau să am continuitate şi la naţionala de tineret, am nevoie de minute.

La Aris Limassol jucam meci de meci, asta caut şi acum. Săptămâna viitoare, cel târziu, voi lua o decizie, pentru că vreau să fac pregătirea în totalitate cu noua echipă", a declarat Andrei Radu, potrivit sursei citate. 

SE ÎNTOARCE ACASĂ

Radu a fost în curtea lui Dinamo până în vara lui 2016, când a ajuns în Cipru. Acesta și-a făcut junioratul la FCSB și o scurtă perioadă în Ștefan cel Mare. După trecerea la profesioniști, Radu a jucat la echipa secundă a "câinilor roșii" și a avut apariții meteorice pe la prima echipă. În Liga 1 are un singur joc pentru Dinamo, în sezonul 2012/2013. Fundașul stânga a debutat atunci în prima ligă în tricoul "câinilor" și a jucat doar 30 de minute. 

Radu a mai jucat în carieră la: Dinamo II, Clinceni, ACS Berceni și Aris Limassol

Vezi și: EXCLUSIV Dinamo începe campania de achiziții! "Câinii" vor să repatrieze un fundaș

Comentarii (8)

dogred10  •  03 Iunie 2018, 18:35

Bun A.Radu, este un fundas peste toti pe care i-am avut in ultimii ani, stiu ce zic ca l-am urmarit foarte bine.

Radu Fifea  •  03 Iunie 2018, 11:01
Postat de babahuda pe 03 Iunie 2018, 10:44

produsul de care zici a debutat in liga 1 la dinamo ..ce a produs fcsb?produce atunci cand isi promoveaza jucatorii la prima echipa ,nu poti spune ca e un produs al fcsb cand pleaca de f tanar pt ca nu juca la fscb si in 2012 cati ani vea Radu?la voi daca trece unu pe langa gardul d la berceni din judetul ilfov e fcsb -ist ..cresteti si afirmatii la prima echipa si dupa laudativa cu ceva produs de voi ..

Da, a plecat de foarte tanar, insa Andrei Radu, spre surprinderea ta, a jucat 9 (NOUA) ANI la juniorii STEAUA/FCSB. Asta inseamna ca a fost format la aceasta echipa. Nu mai abera la greu ca te faci de ras.

jordachejr  •  03 Iunie 2018, 10:56
Postat de dinamo_fan pe 03 Iunie 2018, 10:45

asa mai discutam. sa jucam cu astia mici. nu conteaza, sa ne batem si la retrogradare dar macar sa construim ceva de viitor. ar trebui adus un fundas stanga ca Olteanu nu e sigur. macar prin competitie cu un alt jucator tanar sa se autodepaseasca.

@dinamo_fan, ce sa construim de viitor? jucatori pentru mezat si cresterea profitului lui Negoita? Nu sunt tinuti, sunt vanduti cu mult inainte ca acel viitor sa ajunga... Da, aducerea lui Sorescu, 20 de ani si cifre impresionante (chiar daca in L2) si, daca se confirma, A. Radu, 21 de ani, ambii gratuit (!) reprezinta un succes managerial al lui Danciu, care fata sa investeasca nimic din banii clubului (cu exceptia salariilor desigur) aduce doi fotbalisti care pot genera profituri pentru club din revanzarea lor. Dar ma tem ca profiturile sunt ale actionariatului si ca ele vor fi incasate inainte ca acesti baieti sa contribuie la trofee/performanta cu echipa. Ca dinamovist, nu mai poti fi entuziasmat de nimic... din nenorocire.

Vezi toate comentariile (8)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
04:00 Tenis

Australian Open

Eurosport, Eurosport 2
18:00 Volei M

CSM București - CSM Arcada Galați

Digi 2
19:30 Handbal F

SCM Craiova - HC Podravka Vegeta

Digi 1
20:00 Baschet M

Zalgiris Kaunas - Panathinaikos Atena

Digi 4
21:30 Fotbal, Bundesliga

Hoffenheim - Bayern Munchen

Digi 1, Telekom 1
21:45 Fotbal, Ligue 1

Lille - Amiens

Digi 3
22:00 Fotbal, La Liga

Getafe - Alaves

Digi 2
22:00 Baschet M

Baskonia Vitoria-Gasteiz - Olimpia Milan

Digi 4
Program TV complet

Liga 1

  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 21 13 7 1 35 - 12 46
2 FCSB 21 12 4 5 40 - 24 40
3 CSU Craiova 21 11 5 5 37 - 19 38
4 Sepsi OSK 21 9 6 6 29 - 19 33
5 Viitorul 21 10 3 8 25 - 23 33
6 Astra Giurgiu 21 8 7 6 28 - 20 31
7 Hermannstadt 21 8 4 9 22 - 22 28
8 Gaz Metan 21 7 7 7 23 - 28 28
9 Poli Iași 21 8 4 9 26 - 32 28
10 FC Botoșani 21 6 8 7 26 - 30 26
11 Dinamo 21 5 7 9 22 - 34 22
12 Călărași 21 3 8 10 13 - 23 17
13 Chiajna 21 4 5 12 16 - 37 17
14 FC Voluntari 21 2 7 12 21 - 40 13
Vi 01.02.19
17:00
Chiajna
-
FC Botoșani
-
Vi 01.02.19
20:00
Gaz Metan
-
Astra Giurgiu
-
Sa 02.02.19
14:00
Călărași
-
FCSB
-
Sa 02.02.19
20:00
CFR Cluj
-
Hermannstadt
-
Du 03.02.19
17:00
FC Voluntari
-
Sepsi OSK
-
Du 03.02.19
20:00
Viitorul
-
CSU Craiova
-
Lu 04.02.19
20:00
Dinamo
-
Poli Iași
-
Liga 1 LIVE: www.gsp.ro și www.facebook.com/GazetaSporturilor/ Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport, DigiSport și LookTV