FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Dinamo are „binecuvântarea” lui Mircea Lucescu: „Sunt convins că rezistă în Liga 1. Joacă spectaculos și eficient”

Mircea Lucescu, antrenor Dinamo Kiev // foto: Imago Images
Mircea Lucescu, antrenor Dinamo Kiev // foto: Imago Images

Articol de , - Publicat luni, 03 iulie 2023 11:53 / Actualizat luni, 03 iulie 2023 12:03

Mircea Lucescu (77 de ani) este convins că Dinamo nu va avea emoții în privința retrogradării în următorul sezon de campionat. După un an în Liga 2, „câinii roșii”, sub comanda lui Ovidiu Burcă, au revenit în elită.

Dinamo a revenit în Liga 1 în urma unui baraj de menținere / promovare cu FC Argeș, pe care l-a câștigat cu scorul general de 8-5. „Câinii roșii” au început să se pregătească deja pentru următorul sezon, unul în care vor avea ca obiectiv menținerea în SuperLigă.

Miercuri, pe 5 iulie, „câinii roșii” o vor înfrunta pe Dinamo Kiev într-un amical care va avea loc în Austria. Înaintea meciului, antrenorul ucrainenilor, Mircea Lucescu, l-a lăudat pe Ovidiu Burcă pentru munca depusă la Dinamo.

Mărturia unui câștigător de Cupa României care a luat viața de la zero în Elveția: „Am lucrat 7 ani la negru. Căram plăci pe șantier, am luat mobilă și covoare de la colțul străzii”
gsp live
Mărturia unui câștigător de Cupa României care a luat viața de la zero în Elveția: „Am lucrat 7 ani la negru. Căram plăci pe șantier, am luat mobilă și covoare de la colțul străzii”

Dinamo are „binecuvântarea” lui Mircea Lucescu: „Sunt convins că rezistă în Liga 1”

„Cu Dinamo va fi un meci de antrenament. Noi nu vom avea la dispoziție jucătorii de la echipa națională mare și cea de tineret. Seniorii au vacanță până pe 4, iar cei de la tineret s-au calificat mai departe (n.r. - au ajuns în semifinale la EURO U21), joacă un fotbal spectaculos și pragmatic.

Am mai vorbit cu Ovidiu Burcă, l-am felicitat pentru meciurile cu Steaua și Argeș. Dinamo m-a impresionat, cu un fotbal spectaculos și foarte eficient, ceea ce se datorează în mare măsură antrenorului. Sunt convins că vor face față în Liga 1, de ce nu?”, a transmis Lucescu la aeroport, la plecarea în Austria.

Meciurile menționate de „Il Luce” au cântărit decisiv în revenirea dinamoviștilor în prima ligă. În play-off, „câinii roșii” au zdrobit rivala CSA Steaua, 3-0. Apoi, în turul barajului cu FC Argeș, s-au impus cu un neverosimil 6-1.

Dinamo va avea un început de campionat complicat, cu dueluri tari în primele etape:

  • vs. CSU Craiova (acasă), etapa 1 
  • vs. FCSB (deplasare), etapa 2 
  • vs. Sepsi OSK (acasă), etapa 3

Mai multe știri despre Dinamo:

Hakim Abdallah, despre cum „mâna destinului” l-a adus la Dinamo: „La 3 zile după meci, m-au sunat de la club. Ce ciudat!”

Ovidiu Burcă n-a ratat niciun subiect, după amicalul pierdut de Dinamo cu Zalaegerszeg » Următoarele mutări în mercato + marele câștig

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (6)
MAHATMA_Sahtior_KaraGANDHI
MAHATMA_Sahtior_KaraGANDHI  •  03 Iulie 2023, 16:59
Postat de ce_o_mai_face_karagandy pe 03 Iulie 2023, 12:27

Nea Mircea auzi bre ce zice un prost p-aici , ca Dinamo se desfiinteaza , ai mai vazut asa prost in 77 de ani ?? Il cheama supetstar randoom luciann =)))))

Anatol, tu ești?

TzurcanuDePitesti
TzurcanuDePitesti  •  03 Iulie 2023, 13:59

nu mai cred demult în tot ce spunea acest securist. dupliciatar mort după bani a dat cu stângul în dreptul cind iei putea termina cariera la echipa națională. mintea. spunea ca este prea latrin ca la o saptamina sa fuga la turci. i-a distrus și pe aia și luat la mișto la conferințele de presa unde presa stătea doar 2 minute și pleca. Ucraina sa trăiască care i-a băgat bani în buzunar. orice antrenor roman de clasa medie putea sa facă ce a. făcut și nea pe acolo. cind ai șefi de club milionari sau miliardari iei aduce orice jucător. la fel și salariu și alții chiar Răzvan Lucescu ei nu mai pot antrena în țară pentru ca s-ar confrunta cu adevarul și Ala nu e de partea lor. lucescu nu a ajutat Dinamo pentru ca are arici în buzunar. și puteau. dar erau interesați de fabrici de bere. erau interesați de case dind afara din una pe sora lui ion Rațiu. sau accidentul mortal făcut de Răzvan și salvat de Secu. sunt multe de spus. păcat. l-am crezut om. dar nu este. sti exista un blestem al evreului. vrei bani? da iei ajute Dumnezeu ca sa mori de grija lor. NU doresc raul nimănui. dar sa nu se mai bage sa lase copii sa joace. sfaturile lui sunt perimate iar caracterul este ceva ce nu-l recomanda.

TzurcanuDePitesti
TzurcanuDePitesti  •  03 Iulie 2023, 13:52

nu mai cred demult în tot ce spunea acest ***. dupliciatar mort după bani a dat cu stângul în dreptul cind iei putea termina cariera la echipa națională. mintea. spunea ca este prea latrin ca la o saptamina sa fuga la turci. i-a distrus și pe aia și luat la mișto la conferințele de presa unde presa stătea doar 2 minute și pleca. Ucraina sa trăiască care i-a băgat bani în buzunar. orice antrenor roman de clasa medie putea sa facă ce a. făcut și nea pe acolo. cind ai șefi de club milionari sau miliardari iei aduce orice jucător. la fel și salariu și alții chiar Răzvan Lucescu ei nu mai pot antrena în țară pentru ca s-ar confrunta cu adevarul și Ala nu e de partea lor. lucescu nu a ajutat Dinamo pentru ca are arici în buzunar. și puteau. dar erau interesați de fabrici de bere. erau interesați de case dind afara din una pe sora lui ion Rațiu. sau accidentul mortal făcut de Răzvan și salvat de Secu. sunt multe de spus. păcat. l-am crezut om. dar nu este. sti exista un blestem al evreului. vrei bani? da iei ajute Dumnezeu ca sa mori de grija lor. NU doresc raul nimănui. dar sa nu se mai bage sa lase copii sa joace. sfaturile lui sunt perimate iar caracterul este ceva ce nu-l recomanda.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează