FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO - FCSB

DINAMO – FCSB, diferență cum n-a fost niciodată! „Câinii”, surclasați la orice capitol! Cifre uluitoare + regula U21 a schimbat raportul de forțe

Articol de , , - Publicat miercuri, 03 februarie 2021 09:36 / Actualizat miercuri, 03 februarie 2021 10:48

Incredibilă discrepanţă între FCSB şi Dinamo în privinţa fotbaliştilor U21, care și explică diferenţa imensă de puncte, performanţe şi bani: cei ai roş-albaştrilor au produs peste 30 de goluri şi valorează 23 de milioane euro, puştii „câinilor" n-au produs nimic şi sunt doar 7% din cei de la FCSB.

  • Meciul Dinamo - FCSB poate fi urmărit în format liveTEXT, FOTO+VIDEO pe GSP.ro și în direct la TV pe Look Sport+, Telekom Sport 1 și Digi Sport 1

Derby de România se prezintă astăzi cu o diferență cum poate n-a existat niciodată între cele două combatante. La orice capitol, Dinamo e surclasată.

  • 20 de puncte avans pentru FCSB, după 20 de etape
  • FCSB e pe primul loc, Dinamo abia pe 9
  • FCSB are mai mult de dublu goluri marcate faţă de DinamoZ
  • Dinamo a încasat din drepturi TV de două ori şi jumătate mai puţin, 850.000 faţă de 2 milioane de euro FCSB
  • FCSB e cu salariile la zi şi extrem de stabilă financiar, în vreme ce la Dinamo încă sunt jucători care n-au mai primit un salariu de luni bune. Pe parcursul actualului sezon diferenţele dintre prestaţiile din campionat au fost făcute în special de calitatea şi de randamentul oferit de jucătorii eligibili pentru regula U21. Şi în campionatele precedente, FCSB a stat mult mai bine, însă acest sezon a creat cea mai mare prăpastie între cele două rivale.

FCSB 70%, Dinamo 0%

Ambele au mulţi astfel de jucători, născuţi după 1 ianuarie 1998, şi în ambele tabere ei au lăsat o ştampilă clară. Atâta doar că la FCSB imaginea a fost una extrem de pozitivă, în vreme ce la Dinamo fotbaliştii tineri au fost efectiv zero barat.

Comparaţia e chiar uluitoare. În timp ce Man, Coman, Moruţan, Olaru, mai nou Octavian Popescu au marcat, au pasat decisiv şi au obţinut penalty-uri, puştii lui Dinamo n-au creat nici măcar un gol!!! ZERO goluri, assisturi şi penalty-uri e zestrea bifată de Mihaiu, Bani, Măgureanu, Neicuţescu, G. Creţu, V. Borcea şi Moldoveanu, absolut toţi fiind de profil ofensiv.

În tabăra FCSB-ului, cei U21, care practic au pus monopol pe posturile de la mijloc în sus, singurul important care nu mai e eligibil fiind Tănase, au creat nu mai puţin de 32 de goluri. Ceea ce înseamnă 70% din cele marcate de trupa lui Toni Petrea pe parcursul actualului campionat.

Puştii lui Becali de la FCSB, de peste 13 ori mai bine cotaţi decât cei de la Dinamo

Şi ţinând cont de ceea ce au realizat în ultima perioadă, dar şi de cât de mult sau puţin au valorat atunci când au fost aduşi în curtea actualului club, cota acestor puşti creează o nouă uluitoare diferenţă între FCSB şi Dinamo. Dintre jucătorii importanţi pe care i-a folosit, fără a-i pune la socoteală şi pe unii precum Cană, Robert Ion, Cristi Dumitru, Pantea, Istrate, Horşia, cei de la FCSB ating valori impresionante pe transfermarkt. 

DINAMO – FCSB, diferență cum n-a fost niciodată! „Câinii”, surclasați la orice capitol! Cifre uluitoare + regula U21 a schimbat raportul de forțe

Site care a fost chiar infirmat, în bine pentru clubul lui Becali, la transferul lui Man la Parma. Era cotat la 6,5 milioane, dar FCSB s-a ales cu aproape dublu, 11 milioane. Ceilalţi cumulează şi ei alte 12 milioane, astfel că valoarea de piaţă a tinerilor din lotul cu care s-a început anul 2021, inclusiv Man, e de 23 de milioane de euro.

În schimb, în lipsa rezultatelor cu echipa, dar şi a unor prestații individuale extrem de slabe, cei de la Dinamo aproape că nu contează. Cel mai bine văzut fotbalist de atac e Măgureanu, a cărui cotă e de numai 200.000 de euro, atât cât valorează Cristi Dumitru, un copil pe care FCSB a decis să-l împrumute la FC Argeş.

DINAMO – FCSB, diferență cum n-a fost niciodată! „Câinii”, surclasați la orice capitol! Cifre uluitoare + regula U21 a schimbat raportul de forțe

 Mediile de vârstă, Dinamo vs. FCSB

  • Dinamo: 24 ani şi 11 luni
  • FCSB: 24 ani şi 2 luni

Concluzie: Regula U21 a schimbat raportul de forţe dintre Dinamo și FCSB

FRF a introdus obligativitatea folosirii cel puţin a unui jucător U21 în vara lui 2016. Atunci era jumătatea campaniei pentru naţionala de tineret, care rula pe generaţia jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1994. În sezonul precedent, 2015-2016, ultimul în care s-a jucat fără legea U21, Dinamo şi FCSB s-au întâlnit de nu mai puţin de 6 ori: de două ori în sezonul regulat, de două ori în play-off şi de două ori în semifinalele Cupei.

9 jucătoriU21 a avut FCSB în meciul cu FC Botoşani, pe care l-a câştigat de o manieră categorică, scor 4-1

Singurul joc care nu s-a terminat remiză a fost câştigat de Dinamo, scor 3-1, meci în care roș-albii au folosit 3 jucători U21, iar FCSB 4, dar diferenţa de valoare era la acel moment în mod net în favoarea roş-albilor, la care au jucat Nedelcearu, Dorin Rotariu şi Steliano Filip, în vreme ce la FCSB au apărut Tudorie, Enceanu, Onţel şi Vlad Mihalcea. 

7 fotbaliştiU21 a folosit Dinamo în deplasarea de la Botoşani, pe care a pierdut-o în mod autoritar, scor 0-4

0 euroa investit Dinamo în aducerea de jucători U 21

19dintre cei 33 de jucători utilizaţi de FCSB în ediţia curentă sunt fotbalişti autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998, formaţia roş-albastră fiind lider detaşat la acest capitol

6,3 milioane de euroa plătit FCSB pe Vlad, Oaidă, Olaru, Moruţan, Man şi Coman, iar Adi Petre, la care Becali a renunţat după numai câteva luni, a costat 800.000 de euro

Dinamo - FCSB, echipe probabile

Dinamo: 12. Eșanu - 22. Sorescu, 66. Puljic, 6. Ehmann, 7. St. Filip - 10. Nepomuceno, 8. P. Anton, 5. Răuță, 31. Fabbrini - 9. Magaye, 17. Nemec
Rezerve: 34. Mitrovici, 3. A. Radu, 27. R. Grigore, 28. V. Borcea, 29. Măgureanu, 55. Gol, 77. Vl. Achim, 98. Mihaiu, 99. Moldoveanu
Absent: Blejdea (accidentat)
Antrenor: Jerry Gane

FCSB: 99. A. Vlad - 2. V. Crețu, 17. I. Cristea, 16. A. Miron, 33. Radunovic - 27. Olaru, 11. Moruțan, 26. Oaidă - 37. Oct. Popescu, 10. Fl. Tănase, 7. Fl. Coman
Rezerve: 1. Straton, 5. G. Simion, 6. Nedelcu, 9. Vukusic, 20. Vînă, 21. Buziuc, 23. Ov. Popescu, 25. Perianu
Absenți: L. Filip (accidentat), Panțîru (indisponibil)
Antrenor: Toni Petrea

Stadion: „Dinamo”
Arbitru: Sebastian Colțescu / A1: Daniel Mitruți; A2: Marius Marica

VIDEO Ciprian Marica: „Dinamo - FCSB rămâne un derby. FCSB este continuatoarea Stelei!

Citește mai multe știri despre Dinamo - FCSB: 

FCSB, pusă în gardă înainte de derby: „Dinamo a mai reușit asta”

FCSB, 6 ani fără victorie pe terenul lui Dinamo în Liga 1 » Cum arătau echipele atunci + „Roș-albaștrii” câștigau ultimul titlu în acel sezon

Playtech: Orașul din România unde salariile sunt peste Budapesta și Ungaria. Câți bani câștigă, românii vor fi uimiți


Comentarii (119)
486296171535958
Nelu Stanciu  •  03 Februarie 2021, 20:10

Numai somnul raţiunii poate naşte asemenea aiureli abisale. De fapt, toată echipa lui Dinamo cu echipament cu tot nu face 50 000 de euro.

103206481785778
Aurel Danila  •  03 Februarie 2021, 17:59

Dinamo o echipa ponosita, perimata, asa cum bine o spune si numele primit la botez, in 1948, de la nasul sau, ocupantul sovietic. A ramas mereu indisolubil legata de unitatea militara sportiva a militiei, a inselat statul la intrarea in insolventa si la iesirea frauduloasa, a fost iertata de la retrogradare, este aproape de faliment. Fara performante sportive in ultimii 12 ani, ei mai traiesc doar pentru meciurile cu Steaua. Scenografii penibili din PCH se mai amagesc cu iluzia unui derby, dar Dinamo este doar o umbra schimonosita a fostei echipe a militiei, tinuta in viata artificial la aparte. Cluburi anacronice, toxice, poluante, precum cel al armatei si cel al militiei nu mai au ce cauta intr-o tara UE, in anul 2021, Romania fiind unica in care mai exista astfel de anomalii sportive militarizate!

jean_valjean
jean_valjean  •  03 Februarie 2021, 16:59

Ce articol ordinar ! Ba ziaristulle, este adevarat ca tinerii de la fcsb sunt cu mult peste cei de la Dinamo..dar cum sa faci asemenea topuri, cand tinerii lui gigi sunt oameni de baza si au bifat aproape toate minutele, iar Dinamo a folosit tinerii doar cat sa incepa cu ei pe teren, apoi ii schimba !!!! Cum sa faci comparatii intre jucatori cu 20 de meciuri si alti care au cateva minute, doua reprize adunate ?

Vezi toate comentariile (119)
Comentează