FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - DINAMO 2-0

Distefano, omul care a năruit visele de campioni ale dinamoviştilor: ”Am dat golul carierei”

Distefano (aici în duel cu Platini) a marcat la singura sa execuţie pe poarta lui Bălgrădean
Distefano (aici în duel cu Platini) a marcat la singura sa execuţie pe poarta lui Bălgrădean

Articol de - Publicat luni, 30 aprilie 2012 00:00 / Actualizat luni, 30 aprilie 2012 00:46

Distefano, gol şi pasă de gol la FC Braşov - Dinamo (2-0), este mîndru că a contribuit decisiv la un succes care lasă echipa ”stegarilor” să respire în urma unui succes ”de prestigiu în faţa unei formaţii care zicea că se bate la titlu”.

David Distefano, 25 de ani, a intrat în minutul 6 în locul accidentatului Enceanu şi i-a îngropat pe "cîini", marcînd un gol, cu capul, de la 12 metri şi oferind o pasă de senzaţie pentru reuşita lui Ilijoski.

Argentinianul poate evolua şi fundaş stînga, şi mijlocaş central, dar cel mai bine se simte ca mijlocaş stînga. A jucat un sezon la Nueva Chicago (6 goluri în 41 de meciuri), în ţara sa, apoi în Chile, la Union San Felipe, după care, în 2010, a ajuns sub Tîmpa.

- David, Gazeta de sîmbătă a titrat pe prima pagină că Distefano a fost mai bun ca Platini, după ce reuşitele sale au îngenuncheat Dinamo. Cum te simţi?
- Sincer? Mi-am luat ziarul, vreau să înrămez pagina, pentru că m-am simţit un mare fotbalist cu adevărat, după ce-am văzut. De-abia atunci am realizat cu adevărat ce făcusem cu o seară înainte.

- Nu pari prea înalt, dar ai dat bine de tot cu capul, de la distanţă, la golul tău.
- Am doar 1,73 metri, dar şi "piticii" ştiu să sară! Am mai marcat astfel anul trecut, cu Craiova. Oricum, se poate spune că este cel mai important gol din carieră, pentru că am marcat împotriva unei formaţii ce era pe locul 1, ce avea prima şansă la titlu.

"Di Stefano a fost uriaş"

- Cum ţi s-a părut Dinamo?
- Modestă. Mă aşteptam la mai mult. Dar Braşovul, toată echipa, a fost de nota 10. A fost o seară minunată.

- Care e echipa ta preferată?
- Cea la care joc, FC Braşov, dar şi Boca Juniors. Junioratul l-am făcut acolo. Dar am vrut să ajung în Europa, fiindcă aici este un fotbal mai bun, cel puţin mie îmi place.

- Cîţi te-au întrebat dacă eşti rudă cu marele Alfredo Di Stefano?
- Muuulţi. Mă lovesc permanent de comparaţia cu dînsul, mi-ar plăcea să fi ajuns să-l cunosc, dar poate cîndva mi se va ivi ocazia. Domnia Sa a fost uriaş, eu sînt mic în comparaţie cu el. N-avem nici o legătură de rudenie. Este un nume destul de des întîlnit în Argentina, fiindcă acolo trăiesc mulţi oameni cu origini italiene. Chiar şi eu sînt pe jumătate italian.

"Inspiraţia de a-l introduce pe Distefano a fost conjunctura care m-a forţat să fac schimbarea, după accidentarea lui Enceanu" (Ionuţ Badea, antrenor FC Braşov)

4 goluri a reuşit Distefano în România, în tricoul Braşovului, în 32 de meciuri

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
ursugonzo
ursugonzo  •  30 Aprilie 2012, 10:42

Se pune urmatoarea intrebare: cand oare conducerea lui Dinamo va avea curajul sa promoveze jucatori din pepiniera ,subliniez ,pepiniera nu Dinamo II,in locul lui Scarlatache ,Moti Grigore si alte panorame ghiftuite de bani? Raspuns: niciodata!In conducere sunt niste impotenti manageriali care nu au nici o viziune de viitor a echipei.Nu doresc decat rezultate imediate dar cu bufonii astia ce poti sa faci?cand au un jucator cat de cat de valoare gen Torje bu stiu decat sa faca cumva sa vanda sa-si umple ei buzunarele.Si acesti manageri renumiti pentruu vanzarea unui jucatori si readucerea lor la echipa de cateva ori de-a lungul vremii nu sunt in stare sa vada posturile cu probleme evidente

terminatorul2
terminatorul2  •  30 Aprilie 2012, 03:41
Postat de ionut.07 pe 30 Aprilie 2012, 01:36

Tu esti mic, asa este. Si fizic, si sportiv. Din pacate, fotbalul romanesc este plin de asemenea fotbalisti. Dau un gol "marilor"(cu un trecut destul de glorios, ce-i drept) echipe ca Dinamo, Steaua, Rapid, si asta e toata realizarea lor sportiva.

Cam asa este , dau ”golul vietii ” si apoi , pauza !

oooooooooohhh
oooooooooohhh  •  30 Aprilie 2012, 03:00
Postat de ionut.07 pe 30 Aprilie 2012, 01:36

Tu esti mic, asa este. Si fizic, si sportiv. Din pacate, fotbalul romanesc este plin de asemenea fotbalisti. Dau un gol "marilor"(cu un trecut destul de glorios, ce-i drept) echipe ca Dinamo, Steaua, Rapid, si asta e toata realizarea lor sportiva.

mie imi place de el , este un baiat de caracter si cred ca este si un jucator bun

Vezi toate comentariile (4)
Comentează